Potrivit unui prim bilanţ realizat de reprezentanţii ISU Ialomiţa, în urma unei furtuni violente care s-a înregistrat în judeţ s-au înregistrat numeroase cazuri înb care a fost nevoie de intervenţia pompierilor.
Astfel, în municipiul Urziceni, pompierii au intervenit pentru degajarea acoperişului desprins al unui bloc.
În oraşul Ţăndărei, la ieşire spre Platoneşti, mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe DJ 201 sau pe firele electrice, lăsând gospodăriile fără curent electric. De asemenea, acoperişurile mai multor case s-au desprins şi au fost luate de vânt în timp ce doi stâlpi de curent au fost doborâţi în urma rafalelor puternice de vânt.
Tot în Ţăndărei, mai mulţi copaci au căzut pe firele electrice, motiv pentru care muncitorii de la societatea furnizoare de gaze încearcă acum să remedieze avariile.
La Gura Ialomiţei, un tir gol s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Garda Ţăndărei a acordat prim ajutor şoferului, care a refuzat transportul la spital şi a asigurat măsurile la locul accidentului. Alţi copaci s-au prăbuşit pe DN2A, în cartierul Strachina, unde au fost luate de vânt acoperişurile unor case.