9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialSUA au felicitat România de Ziua Națională

SUA au felicitat România de Ziua Națională

Secretarul de Stat american, John Kerry, a felicitat poporul român, în numele președintelui american Barack Obama, de Ziua Națională a României și a pledat pentru aprofundarea şi consolidarea parteneriarului Statelor Unite cu România, relatează Mediafax. 

“În numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, transmit felicitări tuturor românilor cu ocazia celebrării Zilei Unirii. Acum aproape un secol, un grup de lideri români au decis să creeze un stat unit şi democratic care să promoveze egalitatea şi libertăţile cetăţenilor. Îi omagiem astăzi pe acei pionieri vizionari şi pe cei care i-au urmat dedicându-se eforturilor de avansare a unor valori comune precum demnitatea şi drepturile omului în lume“, anunţă John Kerry, conform unui comunicat al Departamentului de Stat american.

Kerry a amintit că anul 2015 a marcat și 135 de ani de la începutul relațiilor diplomatice între România și SUA. 

“2015 marchează 135 de ani de la iniţierea relaţiilor diplomatice între Statele Unite şi România, o prietenie înrădăcinată în angajamentul comun de asumare a guvernării democratice şi a principiilor statului de drept, în promovarea prosperităţii cetăţenilor noştri prin relaţii comerciale extinse şi prin investiţii, prin poziţiile comune de aliaţi NATO în atingerea ţelului unei Europe unite, libere şi în pace. Suntem mândri în special că militari americani, membri ai Forţelor navale, piloţi militari şi puşcaşi marini au participat la misiuni alături de colegii români, pentru apărarea libertăţii şi dreptăţii în diverse zone din lume, cel mai recent în Afganistan. Cu ocazia acestei zile speciale, aşteptăm aprofundarea şi consolidarea parteneriatului dintre Statele Unite şi România pentru mulţi ani de aici înainte“, a încheiat John Kerry.

 

 

Cele mai citite

Naționala Under-19 a încheiat Turul de Elită cu o victorie în fața Croației! Elevii lui Adrian Dulcea au ratat calificarea la EURO

Selecţionata României Under-19 a încheiat Turul de Elită al Campionatului European de fotbal cu o victorie cu 1-0 obținută în fața Croației, la Varazdin....

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...

Vești bune pentru șoferii din București! Circulația pe Podul Grant va fi redeschisă începând de duminică

Circulația pe Podul Grant din București va fi reluată de duminică, 31 martie, pe sensul Crângaşi-Turda, anunță site-ul g4media.ro. Traficul va fi redeschis după aproape...
Ultima oră
Pe aceeași temă