Ministerul rus al Apărării afirmă că deţine probe cu privire la faptul că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi familia lui beneficiază de pe urma unei contrabande cu petrol provenind din zone aflate sub controlul grupării Stat Islamic, relatează Mediafax.
Moscova şi Ankara sunt angrenate într-un adevărat război al vorbelor începând de marţi, când un avion turcesc a doborât un avion rusesc de război, în apropiere de frontiera siriano-turcă – cel mai grav incident dintre Rusia şi un stat membru NATO din ultima jumătate de secol.
Erdogan a afirmat că nimeni nu are dreptul să "calomnieze" Turcia şi să o acuze că ar cumpăra petrol de la SI. El a spus că va demisiona în cazul în care asemenea acuzaţii se vor dovedi adevărate. Însă, într-o vizită în Qatar, preşedintele turc a subliniat că nu doreşte ca relaţiile cu Moscova să se înrăutăţească şi mai mult.
Oficiali din cadrul Ministerului rus Apărării au prezentat miercuri, într-o sesiune de informare la Moscova, imagini din satelit în care, au afirmat ei, apar coloane de camioane-cisternă care încarcă petrol în instalaţii aflate sub controlul SI în Siria şi Irak, iar apoi traversează frontiera, în Turcia vecină.