17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPolonia a cotit la dreapta

Polonia a cotit la dreapta

Primele alegeri legislative din Polonia dupa aderarea la UE au fost castigate categoric de fortele de dreapta, in timp ce social-democratii aflati la putere si macinati de scandalurile de coruptie au suferit o infrangere umilitoare.

Invingatorii-surpriza ai scrutinului de duminica sunt conservatorii din partidul Lege si Justitie (PiS), cotati initial cu sansa a doua. Ei si-au trecut in cont 26,86% din voturi, care le dau dreptul la 152 din totalul de 460 de locuri in Dieta (Camera inferioara a Parlamentului). Pe locul doi s-au clasat liberalii din Platforma Civica (PO), cu 24,2% din voturi, echivalentul a 133 de mandate. Urmase ale sindicatului Solidaritatea, cele doua partide si-au confirmat dorinta de a forma o coalitie, dispunand impreuna de o confortabila majoritate in Parlament. Impovarati de scandalurile din timpul guvernarii – mai ales de cel creat in jurul privatizarii principalei companii petroliere poloneze – social-democratii au fost aspru penalizati de electorat, adunand cu greu 11 procente. In legislativul de la Varsovia au mai intrat populistii din Partidul Autoapararea (11,6%), Liga familiilor poloneze (7,8%) si Partidul Taranesc (7%). Rata participarii la vot a fost deosebit de scazuta (40,17%).
Polonia va trece prin mari schimbari de acum incolo, sunt de parere analistii. Coalitia a promis sa combata coruptia si sa rescrie Constitutia poloneza post-comunista, pentru a introduce referiri la trecutul Poloniei, la rolul Bisericii Catolice si la lupta anticomunista. Potrivit “Financial Times”, victoria PiS ar fi privita cu rezerve de mediul de afaceri si de investitorii straini, din cauza programului acestui partid, care prevede implicarea statului in economie. Este posibil ca diferentele dintre politicile economice ale celor doua partide victorioase sa devina o sursa de instabilitate politica la Varsovia.
Dupa cum estima presa poloneza, numele noului premier nu va fi cunoscut mai devreme de o luna, deoarece candidatul cel mai probabil, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege si Justitie, a anuntat ca va renunta la candidatura daca fratele sau geaman, Lech Kaczynski, va fi ales presedinte al Poloniei la scrutinul ce va avea loc peste doua saptamani. Desi pe primul loc in sondaje se afla liberalul Donald Tusk cu 45%, Lech Kaczynski fiind creditat cu 33%, nu este exclus ca victoria de duminica a PiS in legislative sa-l propulseze pe acesta din urma in fotoliul de presedinte.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă