Un bărbat de 36 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști după ce au constatat că a intrat într-o casă din municipiu pentru a fura. Acesta este anchetat pentru furt calificat.
„În fapt, luni, în jurul orei 13.40, în timp ce efectuau activități de verificare a caselor de amanet din cartierul Mărăști, polițiștii au observat un bărbat care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care s-a procedat la interceptarea și legitimarea acestuia.
Cu ocazia controlului corporal și al bagajelor, într-o geantă sport pe care acesta o avea asupra sa, a fost identificat un laptop despre care, inițial, bărbatul nu a putut oferi detalii referitoare la proveniență, ulterior acesta recunoscând faptul că a fost sustras dintr-o locuință din municipiu.
Din verificările efectuate, a fost identificată locuința în cauză, stabilindu-se faptul că bărbatul ar fi forțat un geam al imobilului și ar fi pătruns în interiorul acestuia, de unde ar fi sustras laptopul. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.