31.3 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiGuvernul a aprobat modificări privind contractele de închiriere sau de vânzare-cumpărare

Guvernul a aprobat modificări privind contractele de închiriere sau de vânzare-cumpărare

„Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, 27 august, o Ordonanţă pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Actul normativ prevede o serie de modificări care vizează contractele de închiriere sau de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, construite de ANL”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de MDRAP.

Concret, schimbul de locuinţă se va realiza în orice moment în perioada de valabilitate a contractului de închiriere, în condiţiile în care până acum, schimbul de locuinţă se realiza doar în cazul imobilelor aflate în exploatare, fiind exceptate locuinţele noi. Această modificare a fost solicitată atât de reprezentanţii autorităţilor publice locale, precum şi de chiriaşi ai locuinţelor pentru tineri destinate închirierii.

Actul mai prevede că cheltuielile pentru întreţinere, reparaţii curente, reparaţiile capitale, precum şi încheierea contractelor de asigurare a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor vor fi în sarcina titularului contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că, de la data semnării acestui contract, titularul nu mai virează către administratorul locuinţelor nicio sumă, iar ratele lunare se virează la ANL şi se utilizează exclusiv pentru construcţia de noi locuinţe.

Până acum, Legea nr. 152/1998 nu reglementa cine suportă cheltuielile pentru întreţinere, reparaţii curente, reparaţiile capitale, în situaţia în care plata se face în rate, iar obligaţia încheierii contractelor de asigurare a locuinţelor aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale revenea persoanelor ori autorităţilor desemnate, în condiţiile legii, să le administreze.

Cele mai citite

Percheziții în patru județe și în Capitală într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat depășește un milion de lei

Descinderile au avut loc în 11 locații, dintre care cinci în județul Gorj, patru în Timiș, una în Mehedinți și una în municipiul BucureștiPolițiștii...

România, Bulgaria și Turcia extind cooperarea pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră

Ministrul Apărării Naționale a semnat, în marja Summitului NATO, amendamentul la Memorandumul de Înțelegere dintre România, Bulgaria și Turcia privind funcționarea Grupului operativ pentru...

Sondaj ARP: Cine este considerat vinovat pentru criza politică actuală din România

Românii sunt profund împărțiți în opinii atunci când vine vorba să indice principalul responsabil pentru criza politică prelungită din ultimele luni. Potrivit datelor unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă