Aproape întreaga flotă de război a României, cu peste 1100 de oameni la bord, participă în zilele următoare la un exerciţiu în apele româneşti şi în apele internaţionale ale Mării Negre.
Exerciţiul Forţelor Navale Române, primul de o asemenea amploare, se derulează în perioada 22 – 28 mai sub numele „Romanian Trident Poseidon 2015”. La exerciţiu participă fregate, dragoare maritime, corvete, nave purtătoare de rachete, remorchere maritime, nave de intervenţie cu scafandri, precum şi elicoptere Puma Naval, anunţă Statul Major al Forţelor Navale.
Citeşte şi: Ce nave de război vrea să cumpere România
Alături de forţele navale româneşti se vor afla nave din Bulgaria şi SUA, precum şi forţe aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre, Statului Major al Forţelor Aeriene, ISU Dobrogea, Gărzii de Coastă, Grupului Servicii Petroliere şi Direcţiei Medicale.
Scenariul exerciţiului „Romanian Trident Poseidon 2015” presupune o colaborare interdepartamentală în situaţii de răspuns la criză. Vor fi executate exerciţii de interdicţie maritimă, de căutare şi descoperire submarine, proceduri de identificare şi urmărire ţinte aeriene, exerciţii de luptă împotriva minelor marine, exerciţii de luptă la suprafaţă şi trageri de luptă pe mare, precum şi exerciţii de remorcare a unei nave avariate.
În cadrul exerciţiului „Romanian Trident Poseidon 2015” vor fi evaluate şi certificate structurile Forţelor Navale Române nominalizate pentru pachetul de forţe NATO Response Force (NRF) 2016 – fregata Regina Maria, dragorul maritim 30, o grupă de scafandri EOD şi ofiţeri de stat major.