7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPiedone se ascunde în spatele unui monument, după incendiul din Colectiv

Piedone se ascunde în spatele unui monument, după incendiul din Colectiv

În timp ce peste 10.000 de persoane cer demisia primarului Sectorului 4, Cristian Piedone, în urma incendiului din Colectiv, Primăria Sectorului 4 a transmis, printr-un comunicat, că va ridica un monument pentru a onora amintirea celor care au pierit în această tragedie. 

”Monumentul celor fără vină” va fi construit în rondul situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7 și va fi gravat cu numele celor care au murit în incendiu. Primăria precizează că monumentul va fi ridicat  ”prin aportul unor personalităţi ale vieţi publice, care au răspuns acestei iniţiative a Primarului Cristian Popescu – Piedone”. 

Primarul Piedone se declară ”prăbușit sufletește” de tragedia din Colectiv, după ce în urmă cu câteva zile spunea că nu își reproșează nimic din punctul de vedere al instituției pe care o conduce. 

“Ca om sunt prăbușit sufletește, cu gândul la drama familiilor care își plâng acum oamenii dragi pe care i-au pierdut. Mă rog pentru răniții care luptă acum pentru viața lor pe patul de spital. Condoleanțe familiilor, pentru imensa pierdere, iar nouă, tuturor, înțelepciunea de a deprinde învățămintele necesare și de a judeca drept!”, a spus Piedone, conform comunicatului Primăriei. 

Primăria Sectorului 4 a avizat documentele pentru funcționarea clublului Colectiv. Clubul Colectiv îşi desfăşura activitatea în baza declaraţiei pe propria răspundere, reprezentanţii Autorităţii Locale Sector 4 neavând competenţe în a controla respectarea normelor PSI, susţine Primăria sectorului 4. 

Primăria Sectorului 4 a transmis, printr-un comunicat, marți, că eliberarea autorizației de funcționare a clubului Colectiv nu era condiționată de emiterea prealabilă a autorizației de prevenire și stingere a incendiilor. 

"Dispozițiile legii privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice prevăd că <<În vederea eliberării de către biroul unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare […] solicitantul are obligația să depună, o dată cu cererea de înregistrare și actele doveditoare, declarația tip pe proprie răspundere, semnată de asociați sau de administratori, din care să rezulte, după caz, că: […] persoana juridică îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar veterinar, protecției mediului și protecției muncii, pentru activitățile precizate în declarația tip>>", se arată în comunicat. 

Reprezentanţii Primăriei au precizat că din lege rezultă că declarația tip pe proprie răspundere a agentului economic are în vedere condițiile de funcționare în domeniile sanitar, sanitar veterinar, protecției mediului și protecției muncii.

32 de persoane au murit în incendiul care s-a produs vineri noaptea, în clubul Colectiv. Alte 136 de persoane sunt în continuare în spital. Dintre ele, 90 sunt în stare foarte gravă și critică, potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Cei trei patroni ai clubului se află, în prezent, în fața instanței unde se judecă cererea de arestare preventivă formulată de procurori.        

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă