Premierul desemnat Victor Ponta a renunţat la serviciile Corinei Dumitrescu ca ministru al Educaţiei deoarece a vrut să evite ca presă să-i asocieze numele cu profesorul american de origine română Robert Deutsch, care a apărat-o pe fostul ministru desemnat în scandalul falsificării biografiei academice. Profesorul a fost implicat în scandalul Megapower, anchetat în urmă cu 12 ani de către procurorul Victor Ponta, care nu a găsit probe împotriva lui Deutsch şi nici n-a fost capabil să identifice unde au ajuns banii, pentru ca apoi să poată recupera prejudiciul suferit de statul român de 12 milioane de dolari.
CITEŞTE ŞI: Profesorul care a dus-o pe Corina Dumitrescu la studii în SUA, implicat în afacerea Megapower, investigată de procurorul Victor Ponta
Corina Dumitrescu a relatat ieri că dl. profesor Robert Deutsch de la Universitatea Stanford a descoperit-o în 1996, pe când se afla în anturajul lui Adrian Năstase. A descoperit-o şi a trimis-o la perfecţionare două săptămâni la nişte cursuri organizate de Institutul Hoover, sub egida Universităţii Stanford – California. De aici a apărut în CV- ul ei „greşeala de tehnoredactare” că a urmat cursurile Universităţii Stanford, când în realitate era vorba de o vizită scurtă de studiu la un institut de sub egida universităţii americane.
Simplă coincidenţă, pe atunci şi proaspătul procuror Victor Ponta începuse să-l frecventeze pe Adrian Năstase, dar nu se poate specula că Ponta şi Corina Dumitrescu s-au cunoscut pe „terenul” lui Năstase şi nici că Ponta l-a cunoscut şi el tot atunci pe profesorul Robert Deutsch şi că ar exista vreo legătură cu faptul că, peste vreo trei ani, procurorul Victor Ponta nu a găsit probe împotriva lui Deutsch în scandalul Megapower.
CITEŞTE ŞI: Bombele cu ceas din Guvernul Ponta
A renunţat pentru „a nu avea de suferit”
În 1998 s-a declanşat scandalul Megapower şi, absolut întâmplător, dosarul i-a fost repartizat spre anchetare procurorului Victor Ponta. Atunci, procurorul anchetator nu a găsit probe împotriva profesorului Deutsch, care era vicepreşedintele firmei americane, beneficiare a 12 milioane de dolari trimişi din România pentru achiziţionare de tehnică pentru telecomunicaţii. Mai mult, procurorul Ponta nu a putut reconstitui ce s-a întâmplat cu cele 12 milioane de dolari trasmise de partea română firmei americane (unde vicepreşedinte era Robert Deutsch). Poate pentru a nu-i fi asociat numele cu neinculparea lui Deutsch, Ponta a anunţat duminică seară că renunţă la Corina Dumitrescu. El a spus că a renunţat atât pentru a nu-i face rău Corinei Dumitrescu, cât şi pentru a nu-şi face rău sieşi.
„Era foarte important ca prestigiul, probitatea profesională şi personală să nu aibă de suferit iremediabil în urma acestor zile fierbinţi pentru domnia sa ( Corina Dumitrescu-nn) şi să nu am nici eu de suferit” a spus Ponta. Imaginea lui Victor Ponta ar fi avut de suferit dacă iese la suprafaţă modul în care a făcut investigaţiile în dosarul Megapower, iar scandalul ar fi fost întreţinut şi s-ar fi rostogolit ca un bulgăre de zăpadă prin Corina Dumitrescu.
CITEŞTE ŞI: Alistar, eliminat din Guvern! Urmează Diaconu şi Dumitrescu?
Cum să recunoşti că ai greşit fără a pierde prea mult din imaginea publică
Premierul desemnat Victor Ponta n-a anunţat imediat renunţarea la aceasta. El şi-a mascat anunţul renunţarii la Corina Dumitrescu, încercând să atenueze şocul recunoaşterii celei de-a doua mari greşeli (după greşeala Victor Alistar, incompatibil), printr-un excurs despre alegerile din Franţa, despre reuşitele echipei sale de negociatori cu FMI, făcând escale până şi la acordurile de susţinere încheiate cu UNPR şi minorităţiler naţionale, şi nu înainte de a-i ridica osanale fostei ministru ministru desemnat.
„Referitor la situaţia din ultimele zile, acuzele pe tema candidaturii doamnei Corina Dumitrescu: am apreciat foarte mult că a dat răspunsuri la ceea ce presa ridicase ca motive de îndoiala . Propunerea mea a fost făcută cu toată buna credinţă. Era foarte important ca prestigiul, probitatea profesională şi personală să nu aibă de suferit iremediabil în urma acestor zile fierbinţi pentru domnia sa şi să nu am şi eu de suferit” a spus Ponta.
El s-a victimizat atât pe sine cât şi pe Corina Dumitrescu : „deciziile politice şi dureroase trebuie să le iau eu. Consider că în perioada imediat urmatoare, ministrul Educaţiei are imediat de organizat admiterea în clasa pregatitoare, bacalaureatul, admiterea la liceu. Un ministru care în fiecare zi trebuie să raspundă la nişte acuzaţii, chiar neadevărate, nu poate funcţiona la 100% din capacitate” La final, a prezentat gresşeala ca pe un sacrificiu: „Am rugat-o (pe Corina Dumitrescu-nn) să accepte ca, pentru acest moment, să nominalizez un alt ministru. Din acest motiv am discutat, şi mâine dimineaţa îl voi propune pe dl senator Ioan Mang, şeful departamentului de educatie din PSD”.
Reamintim că România Liberă a anunţat că Victor Ponta va fi obligat să recunoscă mai multe greşeli prin nominalizarea ca miniştrii a unor incompatibili şi că a pornit cu stângul guvernarea.