Magistrații Tribunalului Militar București au motivat decizia respingerii cererii fiului lui Gheorghe Ursu de judecare a anchetatorului acestuia arătând că de fapt Ursu nu a fost un disident politic, opoziţia sa la regim a fost "nesemnificativă", şi-a făcut făcut concediile în străinătate, fiind un "privilegiat", informează Mediafax.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, printr-o rezoluţie din 21 ianuarie 2013, neînceperea urmăririi penale a fostului ofiţer de securitate Marin Pârvulescu, cel care a coordonat ancheta în cazul disidentului Gheorghe Ursu. Soluţia a fost contestată de fiul lui Gheorghe Ursu la Tribunalul Militar Bucureşti, care în 16 octombrie 2013 a respins definitiv cererea de judecare a fostului ofiţer de securitate Marin Pârvulescu.
Colonelul Gabriel Gunescu, judecătorul Tribunalului Militar Bucureşti care a respins solicitarea fiului disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, de a desfiinţa decizia procurorilor de a nu-l ancheta pe maiorul de Securitate Marin Pârvulescu, cel care a coordonat anchetarea disidentului înainte de moartea acestuia în 1985, a oferit câteva justificări incredibile pentru sentinţa dată.
Judecătorul susţine, în motivarea deciziei, obţinută de Gândul, că Gheorghe Ursu nu a fost cu adevărat un disident politic, opoziţia sa la regim fiind "nesemnificativă". Mai mult, Gunescu spune că Ursu a fost chiar "un privilegiat" al regimului: şi-a făcut concediile în străinătate, "neexistând practic ţară din Europa nevizitată de acesta", nu a fost dat afară de la serviciu, iar fiul său era stabilit în SUA. Judecătorul Gunescu nu precizează sursa acestor informaţii despre Ursu şi nici sursa aprecierilor sale despre practicile regimului comunist.
Gheorghe Ursu a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă. Pe 1 iulie 2014, el ar fi împlinit 88 de ani.
Procurorii au respins sistematic, în ultimii ani, plângerile penale ale fiului lui Ursu, Andrei, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta s-a prescris – omor calificat sau crime împotriva umanităţii. Colonelul Gabriel Gunescu a menţinut toate aceste decizii, aducând însă în plus nişte motivări deosebite prin conţinutul lor.
Astfel, judecătorul militar arată, în motivarea sentinţei sale, că nu se poate pune problema unei crime împotriva umanităţii în cazul morţii disidentului Gheorghe Ursu, din mai multe motive. Unul dintre acestea este că "această exterminare sistematică trebuia să fie făcută din motive politice".
"Or, în speţă, este totuşi dificil de considerat că victima a fost un adevărat «dizident politic». Într-adevăr este de notorietate că în regimul comunist orice părăsire a ţării era o adevărată raritate, fiind făcută numai de anumiţi cetăţeni şi sub un control strict, raportând la organele de securitate orice mişcare etc. De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuşi cei care urmau să părăsească definitiv ţara, precum şi rudele acestora; pe de altă parte, celor plecaţi ilegal, li se confiscau proprietăţile, cei care plecau legal erau obligaţi să «vândă» statului comunist, la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietăţile deţinute, iar dacă le înstrăinaseră, erau obligaţi să le răscumpere şi să le vândă statului comunist la valoarea precizată mai sus. Mai mult, rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci necalificate pentru a-şi câştiga mijloacele de existenţă. În aceste condiţii însă, victima, care avea un fiu stabilit legal şi definitiv în SUA, nu numai că nu a fost dată afară de la serviciu, dar a şi făcut toate concediile numai în străinătate, neexistând, practic, ţară din Europa nevizitată de acesta, ceea ce este într-o evidentă contradicţie cu situaţiile descrise mai sus, valabile pentru toţi românii de rând. (…) După cum am arătat, «opoziţia» victimei faţă de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim", arată colonelul Gabriel Gunescu, în motivarea sentinţei sale, făcând referire la perioada din tinereţea lui Gheorghe Ursu, când acesta a fost membru al Partidului Comunist Român.
Magistratul militar nu precizează sursele pe care se bazează când face aceste afirmaţii referitoare la concediile lui Gheorghe Ursu şi nici cele despre practicile regimului comunist faţă de cei cu rude în străinătate.
Judecătorul Gabriel Gunescu dă o interpretare cel puţin interesantă şi infracţiunii de crimă împotriva umanităţii, în motivarea sentinţei sale. Astfel, el susţine că "subiectul pasiv al acestor infracţiuni trebuie să fie calificat, legiuitorul referindu-se generic la grupuri de persoane căzute în puterea adversarului, cum ar fi naufragiaţii, personalul sanitar al Crucii Roşii. Or, din definiţia dată de legiuitor, rezultă clar că aceste infracţiuni presupun, ca situaţie premisă, existenţa unei puteri militare (străine sau nu), care administrează un anumit teritoriu la un moment dat. În speţă, nu se pune această problemă".
Gunescu menţionează practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a cerceta unele persoane din regimul comunist la nivelul anilor 1950, pentru crime împotriva umanităţii. Însă, crede Gunescu, nu este cazul pentru maiorul de Securitate Marin Pârvulescu.
"Spre deosebire de anii 1948-1960, în care s-au produs acele atrocităţi împotriva poporului român, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că exista o intenţie clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităţilor statului", consideră judecătorul militar, care susţine că infracţiunea căreia i-a căzut victimă Gheorghe Ursu este omorul calificat, iar pentru aceasta au fost deja pedepsite alte persoane – Marian Clită (infractor care l-a bătut în arest pe Ursu) şi ofiţerii de Miliţie Mihail Creangă şi Tudor Stănică.
Colonelul Gabriel Gunescu s-a mai pronunţat o dată cu privire la acest caz, însă pe o altă cerere. Şi atunci, ca şi acum, el a nu a fost de acord cu desfiinţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Marin Pârvulescu, soluţie dată de un procuror militar. De data aceasta, el s-a pronunţat pe o decizie de NUP dată de un procuror civil. Gunescu a solicitat recuzarea de la judecarea acestui dosar, pentru a nu se considera că se pronunţă de două ori pe aceeaşi cauză, însă superiorul său ierarhic i-a respins cererea.
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, consideră că motivarea sentinţei dată de judecătorul Gabriel Gunescu este "cea mai abjectă sentinţă din istoria acestui caz". Andrei Ursu a înaintat plângeri la Consiliul Superior al Magistraturii, la Parchetul General, ministrului Justiţiei şi preşedintelui Traian Băsescu.
În plângerea adresată CSM, Andrei Ursu îl acuză pe judecătorul Gabriel Gunescu de "gravă neglijenţă şi rea credinţă", arătând că acesta a îmbrăţişat chiar teoriile Securităţii despre disidentul Gheorghe Ursu.
Despre "concediile" lui Ursu în Europa, menţionate fără nicio explicaţie de context de către judecătorul Gunescu, Andrei Ursu explică în plângerea adresată CSM că tatăl său a călătorit doar de cinci ori în Europa de Vest, de-a lungul vieţii sale: "călătorii despre care oricine îi studiază dosarul, ca şi cititorii cărţii sale Europa mea, ştiu că le-a obţinut luptându-se din greu cu regimul comunist, după nesfârşite refuzuri, urmate de plângeri la toate forurile de Partid, inclusiv scrisori la Scânteia şi la Ceauşescu, în care îşi cerea «dreptul de cetăţean liber»".
De asemenea, Andrei Ursu arată că judecătorul Gunescu afirmă în mod fals că el se afla stabilit în SUA în timp ce Gheorghe Ursu se bucura de "privilegiile" regimului comunist: Andrei Ursu a plecat în SUA în 1986, la un an după uciderea tatălui său în arestul Miliţiei.
"Deci domnul Gunescu, care se pare că nici n-a citit dosarul, care nu a audiat nici un martor, care nu a judecat cauza, fără să aducă de fapt nici un argument, ştie totuşi că nu a existat o intenţie sistematică a autorităţilor de aplicarea a acestor tratamente. Adică l-au torturat şi ucis ca să-şi toarne prietenii, pentru jurnalul anti-ceauşist aşternut de zeci de ani, pentru scrisorile la Europa Liberă din anii ’70 şi ‘80, pentru afişele anti-totalitare,… dar fără intenţie! Mai mult decât reaua credinţă, aici se citeşte zelul cu care domnul Gunescu vrea să-l scoată basma curată pe torţionarul Pîrvulescu, întreaga Securitate, întregul regim Ceauşescu", scrie Andrei Ursu în plângerea sa adresată CSM.
Andrei Ursu a explicat pentru Gândul că mai există o speranţă în ce priveşte anchetarea maiorului de Securitate Marin Pârvulescu pentru coordonarea anchetei care a dus la moartea lui Gheorghe Ursu: un dosar disjuns şi de care nimeni nu mai ştie nimic, la Parchetul Militar.
"A rezultat recent din analiza corespondenţei între instanţe şi parchete, aflată în dosarul de la Tribunalul Militar Bucureşti, că dosarul de omor al lui Pârvulescu de la Secţia Parchetelor Militare, disjuns de Dan Voinea în 2003 (provenea din dosarul Miliţienilor Stănică şi Creangă), nu a ajuns încă în nicio instanţă. E posibil să fi fost pur şi simplu pierdut (şi atunci ar fi o faptă penală), dar mai degrabă ar trebui să fie încă la Secţia Parchetelor Militare, deoarece nu a apărut în nici unul din dosarele plângerilor noastre din toţi aceşti ani: nici la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, nici la ICCJ, nici la Tribunalul Militar Bucureşti – instanţe care au solicitat acel dosar procurorului militar şef Ion Vasilache", a explicat Andrei Ursu pentru Gândul.
Inginerul Gheorghe Ursu a murit pe 17 noiembrie 1985, în arestul Miliţiei Bucureşti, după ce a fost închis timp de aproape două luni şi a fost anchetat aproape zilnic. Conform mărturiilor colegilor de arest, Ursu venea bătut crunt de la interogatorii, uneori fiind adus în celulă cu pătura, pentru că nu mai putea să se ţină pe picioare.
Maiorul de Securitate Marin Pârvulescu a fost cel care a coordonat anchetarea lui Ursu, în legătură cu jurnalul personal deţinut de acesta şi cu prietenii săi de la Europa Liberă şi din România – oameni de litere consideraţi şi ei disidenţi (precum Nina Cassian, Geo Bogza, Dan Deşliu, Radu Cosaşu etc.). Într-un reportaj Gândul, Pârvulescu neagă că a avut vreo implicare în moartea lui Gheorghe Ursu, spunând că Securitatea a decis închiderea anchetei şi predarea către un procuror civil, respectiv către Miliţie. Fostul securist mai susţine că Securitatea şi el însuşi nu ar fi avut puterea să intervină peste o anchetă civilă.
Totuşi, Andrei Ursu, fiul disidentului, a explicat pentru Gândul că aceasta a fost strategia de diversiune a Securităţii, pentru a linişti apele internaţionale. SUA şi Vestul, prin postul de radio Europa Liberă, urmăreau cu atenţie evoluţia anchetei lui Ursu, astfel că Securitatea ar fi decis ca inginerul să fie anchetat de civili, pentru a mai demonta suspiciunile.
Toţi procurorii care au avut pe mână plângerile penale depuse de urmaşul lui Gheorghe Ursu, în ultimii 10 ani, pe numele securistului Marin Pârvulescu, au mers pe o singură idee: infracţiunea lui Pârvulescu, fie că ar fi vorba despre omor, fie de tortură motivată politic, care intră sub incidenţa crimelor împotriva umanităţii, s-ar fi prescris. Deznodământul a fost mereu acelaşi: neînceperea urmăririi penale pentru Marin Pârvulescu.
În dosarul pe care s-a pronunţat judecătorul militar Gabriel Gunescu, procurorul militar Octavian Opriş a mers pe aceeaşi idee: infracţiunea de care Pârvulescu este acuzat, prin plângerea făcută de Andrei Ursu, s-a prescris în iunie 2012, el calculând curgerea termenului de prescripţie începând cu 1990.
Cu toate acestea, avocaţii lui Ursu au arătat în repetate rânduri, în faţa judecătorilor, că o lege din 2012 care face imprescriptibile infracţiunile de omor, invalidează teoria procurorilor. De altfel, Ursu nici nu cere cercetarea securistului pentru omor, ci pentru crime împotriva umanităţii, respectiv tortură motivată politic. În 2007, fiul lui Gheorghe Ursu a depus o plângere împotriva fostului securist Marin Pârvulescu, în care cerea procurorilor să îl cerceteze pe acesta pentru tortură motivată politic, faptă care intră sub incidenţa infracţiunii de crimă împotriva umanităţii. Plângerea a fost depusă la Parchetul Militar, care după trei ani a declinat-o către Parchetul General, în 2010.
Pentru că nu exista niciun semnal că procurorii se ocupă de acest caz, familia Ursu a făcut mai multe sesizări la Ministerul Justiţiei şi la Procurorul General de atunci, Laura Codruţa Kovesi. În urma acestor sesizări, Parchetul General a dispus întocmirea unui dosar de cercetare penală.
Un an mai târziu, în 2011, Parchetul General îşi declină competenţa şi trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, schimbând totodată încadrarea juridică a faptelor reclamate din crime împotriva umanităţii în omor.
Pe 21 martie 2013, procurorul Ruxandra Ionescu de la Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus NUP pe infracţiunea de omor, infracţiune care nu făcea obiectul plângerii penale iniţiale, însă aşa au considerat procurorii că trebuie încadrată. Andrei Ursu a atacat această rezoluţie a procurorului în instanţă, la Tribunalul Bucureşti, care şi-a declinat competenţa şi a trimis procesul la Tribunalul Militar Bucureşti.
