0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialHalep: Sunt foarte fericită că trăiesc aceste clipe, că sunt din România....

Halep: Sunt foarte fericită că trăiesc aceste clipe, că sunt din România. Le mulțumesc românilor care m-au susținut

Jucătoarea de tenis Simona Halep, finalistă la Roland Garros, a declarat, duminică, la revenirea în ţară, că le mulţumeşte tuturor românilor care au susţinut-o în finala pierdută în faţa Mariei Şarapova.

"Sunt mult mai emoţionată acum decât înainte de finală. Este un moment deosebit pentru mine şi vă mulţumesc că aţi venit aici. Le mulţumesc românilor care m-au susţinut la Paris şi tuturor oamenilor care m-au susţinut în faţa televizoarelor punct cu punct. Mă bucur că am reuşit această performanţă pentru mine şi pentru România. Mă bucur că sunt din România", a spus Halep.

Simona Halep a ajuns la Bucureşti la ora 19.10 cu o cursă Air France, a fost primită la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă şi a fost aşteptată printre alţii de preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, de ministrul Tineterului şi Sportului, Gabriela Szabo, de secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală, şi de fosta jucătoare Cătălina Cristea, conform Mediafax.

Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

Finala de la Roland Garros, ediţia 2014, a fost cea mai echilibrată şi spectaculoasă din ultimii 13 ani. Tenisul practicat de cele două sportive a fost înaltă calitate, iar cei aproape 15.000 de spectatori – mulţi dintre ei români – prezenţi în tribunele arhipline ale arenei Philippe Chatrier au aplaudat de multe ori în picioare evoluţiile din teren. A fost pentru prima oară, din 2001, când finala feminină a French Open s-a disputat în trei seturi.

Cele mai citite

David Popovici îl provoacă pe Leon Marchand la duelul suprem la 200 metri liber: „Haide, Leon!”

Popovici își exprimă aprecierea față de Marchand și așteaptă cu nerăbdare o confruntare pe distanța sa preferată David Popovici (20 de ani) și Leon Marchand...
00:00:42

VIDEO. Rusia declară că Franța a căutat să inițieze un „dialog” fără participarea Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirmă că Franța a încercat să stabilească un „dialog” cu Moscova pe tema Ucrainei, dar fără participarea Kievului,...

Banca Centrală Europeană va intensifica măsurile contra creditorilor care întârzie remedierea deficiențelor

Banca Centrală Europeană (BCE) intenționează să adopte măsuri mai ferme împotriva băncilor care se ocupă lent de remedierea deficiențelor semnalate de autoritățile de reglementare. Potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă