UPDATE 08.30: Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a revizuit informaţiile legate de seismul produs în noaptea de marţi spre miercuri. Iniţial, magnitudinea a fost stabilită la 5,2, apoi la 5,4, iar ulterior, a fost fixată la 5,3, în timp ce adâncimea fusese inţial la 100 de kilometri, ulterior 97 de kilometri pentru ca apoi să fie rectificată la 98,9 kilometri.
UPDATE 6:00. Cutremurul produs miercuri dimineața este unul tipic din zona Vrancea și în general aceste cutremure nu prea au replici, a declarat Mircea Radulian, directorul științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Acesta a precizat că astfel de cutremure, considerate „moderate”, de obicei nu au replici, sau dacă au acestea sunt mici și a subliniat că „nu ne așteptăm la ceva mai puternic”. Detalii aici.
UPDATE 5:30. România este una dintre țările active seismic ale Europei, dar nu cea în care s-au petrecut de-a lungul istoriei cele mai mari mișcări de pământ. Italia, Grecia și Turcia sunt țările în care au avut loc cele mai mari cutremure din Europa din ultimii 100 de ani. Detalii aici.
UPDATE 5:15. INFP a revizuit, din nou, magnitudinea cutremurului produs miercuri noaptea în județuil Vrancea, la 5,5 grade și 98,9 kilometri adâncime.
”28/12/2016 01:20:55 cutremur in judetul, localizat manual.Coordonate: lat 45.7094; lon 26.6032.Magnitudine: 5.3, aancime: 98.9km.”
02.55: INFP a revizuit magnitudinea cutremurului la 5,4 grade și a revizuit ușor adâncimea la care s-a produs seismul, 97 kilometri.
”28/12/2016 01:20:55 cutremur in Zona seismica Vrancea, judetul Vrancea, localizat manual.Coordonate: lat 45.7053; lon 26.6081.Magnitudine: 5.4, adancime: 97km”, a notat Institutul pentru Fizica Pământului.”
02.35: În ultimii doi ani, în România au avut loc 27 de cutremure cu magnitudine de peste 4 grade pe Richter.
Citiți cronologia integrală, aici.
01.59: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov a anunţat, miercuri noaptea, că după seismul cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter nu s-au înregistrat apeluri de la populație, care să anunțe victime sau pagube materiale. Reprezentanții ISU au făcut apel la calm și i-au sfătuit pe români să nu plece din locuințele.
În Capitală, o echipă a inspectoratului a mers în Centrul Vechi, unde se află cele mai multe clădiri cu risc seismic, să verifice situația acestora.
Mai multe informații aici: FOTO. Reacția ISU, după cutremurul cu magnitudinea de 5,2 grade pe Richter. Rugăm oamenii să fie calmi. Nu s-au înregistrat apeluri la 112
Pompierii au lansat un îndemn la calm, sfătuind oamenii să se pregătească pentru eventuale replici.
„Nu fugiţi pe scări şi nu utilizaţi liftul”, este, de asemenea, unul dintre sfaturile reprezentanţilor ISU.
Citește și: Cum și de ce se produc cutremurele de pământ
Cele mai devastatoare cutremure din lume se produc la jonctiunea a doua placi tectonice convergente, in momentul in care una dintre acestea aluneca sub cealalta, prin procesul de subductie. O echipa de cercetatori, condusa de Teh-Ru Alex Song, de la Institutul Carnegie din Statele Unite (Departamentul pentru Magnetism Terestru) a descoperit in premiera ca invelisul de la varful acestor placi coincide cu zonele in care se produc seisme de intensitate mica sau unde au loc activitati telurice non-vulcanice, care sunt concentrate in zone cu temperaturi de peste 450 de grade Celsius.
Cutremur Zona seismica Vrancea, judetul Vrancea 2016-12-28 01:20:55, mag 5.2L-ai simtit? https://t.co/BGDxTnDQHF pic.twitter.com/0ce7Z3nMlB
— INCDFP (@incdfp) 27 decembrie 2016
Un cutremur de 5,2 grade a avut loc, miercuri dimineață, la ora 01.20, în Vrancea. Seismul s-a simțit și în București și Prahova, precum și în alte orașe ale țării.
Cutremurul a avut epicentrul la 100 kilometri adâncime, în zona seismică Vrancea.
Un seism mai puternic care s-a simțit și în București, de 5,3 grade, a avut loc în 24 septembrie , la ora 02.11,Cutremurul s-a produs în zona Vrancea, la o adâncime de 112,3 kilometri.
Citește și INTERVIU. Gheorghe Mărmureanu: În România, următorul cutremur major va fi unul de adâncime
La 39 de ani de la cutremurul din 1977, specialiştii spun că este posibil să apară un nou cutremur major. În ce condiţii şi de ce ne-a explicat profesorul Gheorghe Mărmureanu, preşedintele de onoare al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, într-un interviu în exclusivitate pentru “România Liberă”.