Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru romanialibera.ro, despre raportul de monitorizare a justiţiei din România şi despre obligaţiile pe care documentul le prescrie Consiliului Superior al Magistraturi. Ministrul s-a arătat însă sceptic cu privire la “capacitatea CSM-ului de a derula rapid reforma din justiţie”, atrăgând în special atenţia asupra modului în care se fac numirile şi promovările în sistem. Totodată, Cătălin Predoiu le-a dat asigurări magistraţilor că eventualele pedepse dictate judecătorilor sau procurorilor care nu îşi fac treaba corect vor fi decise tot în interiorul sistemului. Nu în ultimul rând, ministrul a admis că îşi face griji în privinţa banilor de care sistemul judiciar va dispune în 2012, un an cheie pentru Justiţia română.
În lumina evenimentelor pe care le-am văzut de la publicarea raportului şi până în prezent – un primar cu fii interlopi, un alt primar închis preventiv pentru luare de mită aplaudat la scenă deschisă la reluarea postului, oameni politici care cum aud că un coleg de-al lor a fost chemat la DNA sar să acuze că instituţia face jocuri politice – credeţi că România se poate aştepta la ridicarea mecanismului de cooperare şi verificare vara viitoare?
Cătălin Predoiu: Răspunsul tehnic e foarte simplu: există o listă de recomandări ataşate acestui raport. Măsura în care aceste recomandări sunt puse în operă până la următorul raport se va reflecta în concluziile din anul 2012. Ceea ce este interesant este că pentru prima oară Comisia vorbeşte de o evaluare generală a Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Acest lucru nu trebuie să schimbe comportamentul nostru din ultima perioadă şi trebuie să constituie un motiv în plus de a fi mai concentraţi pe partea tehnică a lucrurilor.
“8 din 10 anchete DNA duc la condamnări”
Vorbiţi de partea tehnică, dar partea cealaltă, a lucrurilor cotidiene, îi arată pe diverşi oameni politici – de pildă – spunând că DNA-ul nu este decât un instrument în mâna puterii…
C.P.: Justiţia este un domeniu care naşte comentarii oriunde în lume. La rândul lor, oamenii politici sunt oameni de opinii, îşi exprimă ideile, programele, evaluările. Bilanţul raportului este însă destul de clar: partea tehnică arată că între 80 şi 90 la sută din investigaţiile DNA s-au soldat cu condamnări, deci nu cred că cineva poate pune la îndoială acest bilanţ pozitiv. Pe de altă parte, cheia succesului sunt anchetele foarte bine făcute, care să reziste examenului judiciar care stabileşte dacă inculpatul este vinovat. În plan general instituţional, eficienţa instituţiilor anticorupţie din România a atras în fiecare raport comentarii pozitive. Însă dincolo de acest raport vă pot spune că la nivelul statelor membre şi al Comisiei există o apreciere deosebită în ceea ce priveşte politicile anticorupţie desfăşurate de România în ultimii ani, precum şi performanţa profesională a celor care desfăşoară această activitate. Deci în plan instituţional nu cred că cineva de bună credinţă poate să pună la îndoială activitatea acestor oameni. Însă, ca în orice procedură, trebuie aşteptat ultimul act. Ar fi o greşeală să judecăm apriori sau într-o fază intermediară.
Deci nu aţi fi de acord cu afirmaţia unor analişti ai fenomenului care de multe ori s-au plâns că în societatea românească, deci şi în rândul magistraţilor, ar exista o anumite toleranţă faţă de corupţie şi infracţiuni? Un exemplu oarecum vulgar: acei oameni care la alegerile locale spun că ştiu că primarul lor a furat, dar îl votează oricum pentru că zic că a şi făcut lucruri bune.
“Toleranţa faţă de corupţie este condamnabilă, dar izolată”
C.P.: Eu cred că orice demers trebuie profesionalizat, chiar şi cel analitic. Important este să observăm tendinţele isntituţionale. Sigur că în plan individual sunt cazuri mai fericite şi mai puţin fericite. În ce priveşte combaterea corupţiei în sistemul judiciar, am spus de nenumărate ori că este una dintre cheile reuşitei reformei. Am adresat în nenumărate rânduri un apel tuturor magistraţilor corecţi şi profesionişti de a se implica proactiv în raporturile cu CSM şi MJ pentru a realiza agenda acestor două instituţii, inclusiv în domeniul consolidării integrităţii în sistemul judiciar.
Aşadar nu credeţi că actele de corupţie sunt tolerate în România?
C.P.: Este greu să fii de acord cu această afirmaţie câtă vreme statul român a adoptat un ansamblu de legi anticorupţie, a înfiinţat un ansamblu de instituţii în acest domeniu şi cheltuie anual sume importante şi are rezultate în acest domeniu. Toleranţa e o atitudine evident condamnabilă, dar care poate fi regăsită în societate şi în sistemul judiciar sub aspect izolat.
Proiectul de lege privind răspunderea disciplinară a magistraţilor ar trebui trimis Parlamentului la 1 august. Va fi respectat acest calendar?
C.P.: Proiectul a fost lansat în dezbatere publică, am primit poziţia instituţională a CSM şi a asociaţiilor. În general, ei sunt contra pilonilor principali ai acestor reglementări. Suntem gata să întâlnim într-un termen util la minister pe cei care doresc să mai discute acest proiect şi la 1 septembrie îl vom trimite Parlamentului. Nu prelungim.
“Se va pedepsi ignorarea jurisprudenţei CCR şi a CEDO”
Care sunt schimbările esenţiale pe care le-ar aduce această lege şi care, iată, îi nemulţumesc pe unii magistraţi?
C.P.: Prima este consolidarea autonomiei Inspecţiei Judiciare, transformarea ei într-un ordonator principal, ceea ce ar scoate-o de sub gestiunea financiară a CSM. Acest lucru nu ar trebui să aibă relevenţă sub aspectul actului profesional desfăşurat de inspectori pentru că ei ar trebui să fie imparţiali, dar cred că sub aspect psihologic va aduce un plus de încurajare pentru toţi cei care compun Inspecţia Judiciară. Un alt element de noutate este extinderea sferei titularilor acţiunii disciplinare. Am propus ca minstrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ, procurorul general şi inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare să fie titulari ai acţiunii disciplinare pentru că ar fi o măsură de consolidare e eficienţei inspecţiei. Această soluţie nu schimbă însă cu nimic logica anchetele inspecţiei judiciare. Cu alte cuvinte, se păstrează soluţia potrivit căreia actul de inspecţie juduciară şi politica disciplinară este în interiorul puterii judecătoreşti.
Există prevăzute şi sancţiuni pentru incompetenţă, aşa cum se exprima preşedintele Traian Băsescu?
C.P.: Un alt element de noutate este extinderea listei de abateri disciplinare cu fapte precum ignorarea jurisprundenţei CCR sau a CEDO sau aplicarea lor defectuoasă. Ne confruntăm în ultima perioadă cu astfel de împrejurări şi pot să spun că ele conduc la o depăşire a sferei puterilor judecătoreşti. Sunt decizii care au intrat practic în sfera executivului.
Deci se poate ajunge şi la tragerea la răspundere – spre exemplu – a acelor judecători care prin deciziile lor au adus prejudicii de milioane de euro statului român în procesele ulterioare de la CEDO?
C.P.: Nu acesta este răspunsul corect, ci că atunci când ignori deliberat prevederile legale şi prin această ignorare provoci o eroare judiciară e normal să suporţi o consecinţă din punct de vedere profesional. La fel, când din ignoranţă nu aplici prevederile legale se pune problema răspunderii disciplinare. Dar, repet, esenţial aici este că verdictul îl vor da tot magistraţii, şi nu puterea executivă, cum au sugerat la un moment dat unii critici ai proiectului.
“Calitatea managementului este o problemă”
Pe de altă parte, aveţi nevoie şi de cooperare şi colaborare cu CSM şi ÎCCJ. Aveţi în vedere abordarea unei strategii noi în relaţia cu aceste două instituţii criticate în ultimul raport?
C.P.: Vom rămâne în coordonatele noastre, deschişi pentru cooperare dar fermi în a rosti adevărul. Nu vom menaja pe nimeni, după cum cred că nici noi nu vom fi menajaţi de nimeni. Pe undeva, situaţia este mai simplă sub aspectul agendei pentru că e mai clar pentru fiecare instituţie ce are de făcut. Este însă o nouă etapă mai complicată sub aspectul complexităţii măsurilor care trebuie luate. În primul rând, am în vedere investigarea dezechilibrelor de alocare a resurselor umane în sistemul judiciar, care implică în primul rând CSM, şi regândirea programului volumului optim de activitate. Apoi, aşa cum sugerează şi raportul, trebuie întărită capacitatea ÎCCJ. Ce înseamnă aceasta? Mai multă performanţă acolo, mai multă atenţie la modul în care se fac recrutările şi la modul în care sunt pregătiţi magistraţii. Tot raportul atrage atenţia asupra modului în care se fac numirile şi promovările în sistem, chestiune care ţine tot de CSM. Aceste numiri şi promovări au efect în cascadă pentru că dacă o promovare nu este făcută pe criterii profesionale adevărate, cel numit în funcţie nu va oferi soluţii pentru un act de justiţie de mai bună calitate. În general, una dintre problemele esenţiale din sistemul judiciar este calitatea managementului: cel al dosarelor şi al instanţelor şi unităţilor de parchet. Această vulnerabilitate este indicată şi de rapoartele anterioare. Ori managementul ţine de lidershipul şefilor de instanţe şi parchete. Prin urmare, atunci când promovezi trebuie să o faci temeinic, şi nu pe criterii subiective. Şi asta ţine de CSM.
Motive de scepticism: fondurile şi activitatea CSM
Cum vedeţi anul 2012 în ceea ce priveşte realizările Justiţiei? Vă întreb pentru că – au spus-o foarte mulţi – e an electoral, e de aşteptat să se înmulţească şi declaraţiile contondente şi imixtiunile în actul de justiţie.
C.P.: Au fost alegeri şi în 2008 şi 2009, şi totuşi agenda justiţiei a mers înainte. Şi asta înseamnă că există un grad mai înalt de conştientizare a reuşitei reformei din justiţie în sfera politică. Acest ultim raport nu mai vorbeşte de lipsa unei voinţe politice. Nici Parlamentul nu s-a mai aşezat pavăză în calea justiţiei şi cei care au fost trimişi în judecată sunt obligaţi să-şi apere şansele în instanţă. Deci eu sunt optimist în ceea ce priveşte voinţa politică de a se continua aceste reforme. Sunt însă mai circumspect în ceea ce priveşte sprijinul financiar pe care justiţia trebuie să-l primească în 2012 pentru implementarea codurilor de procedură şi a celui penal şi în ceea ce priveşte capacitatea CSM-ului de a imprima un ritm alert reformelor din sistemul judiciar. Eu sper să fiu contrazis, nu vreau să fie luată această circumspecţie ca un pesimism, dar cred că în această zonă va trebui să fim mai atenţi. Pe de o parte, în a construi un lobby mai inteligent şi argumentat în faţa Ministerului Finanţelor pentru a prioritiza reformele justiţiei. În general toată lumea se uită doar la Ministerului Justiţiei, dar sunt mai mulţi ordonatori de credite în sistemul judiciar şi fiecare dintre ei are o obligaţie morală implicită de a milita pentru creşterea fondurilor alocate justiţiei şi de a o face dincolo de propriile nevoi. Nu e suficient pentru CSM să obţină de la Guvern deblocarea angajării pe posturile vacante şi finanţarea acestora. Trebuie să continue acest lobby şi pentru sistemul judiciar în ansamblu. Noi vom încerca să facem acest lucru cu studiile de impact care se finalizează în toamnă. La rândul lui, CSM-ul trebuie să producă o evaluare corectă a necesarului de resurse umane şi a încărcării reale – subliniez, reale! – a sistemului. În acelaşi timp, CSM-ul trebuie să caute să imprime un ritm mai alert reformelor: să stabilească o legătură mai strânsă cu preşedinţii de instanţă, să explice mai bine obiectivele MCV şi ale transformării sistemului judiciar şi să încurajeze independenţa inspecţiei judiciare. Deci o politică cu două feluri de abordări: pe de o parte – o abordare discursivă explicită în a “trage” sistemul după CSM pe calea reformelor, pe de altă parte – o politică de exigenţă maximă în ceea ce priveşte disciplina, integritatea şi profesionalismul, toate acestea susţinute de un mod de recrutare integru. Dacă aceste ingrediente sunt reunite eu cred că 2012 va aduce şi rezultatele tehnice aşteptate.
“Monitorizarea poate fi ridicată, redusă sau transformată”
Adică ridicarea MCV-ului sau nu neapărat?
C.P.: Tot timpul eu am spus că ne preocupă aceste obiective din mecansim pentru că realizarea lor va înseamna o justiţie mai eficientă şi noi asta urmărim. În perspectiva anului 2012, cu certitudine vom avea o evaluare. În funcţie de realitatea din teren, evaluarea poate să spună multe lucruri: fie o transformare a mecansimului, fie o reducere a acestuia la un obiectiv care nu a fost îndeplinit. Obiectivul nu poate să fie decât realizarea celor patru condiţionalităţi din mecanism, iar realizarea lor vă dă şi răspunsul logic. În acel moment s-ar impune în mod logic ridicarea mecanismului, dar mai este încă foarte mult de lucru până ajungem în acel punct.
“Sunt mai multe mingi în Justiţie şi toate trebuie jucate corect”
Domnule ministru, aţi tras cumva puţin mai înainte un semnal de alarmă că s-ar putea să nu fie destui bani pentru ducerea la îndeplinire a acestor obiective în 2012?
C.P.: Am tras un semnal de alarmă în sensul că această obligaţie de a poziţiona Justiţia cât mai sus pe agenda Ministerului de Finanţe revine nu numai Ministerului de Justiţie, ci şi CSM-ului, şi Înaltei Curţi şi Ministerului Public. Însă acest demers trebuie făcut argumentat. În momentul în care ceri un leu pentru Justiţie trebuie să arăţi şi de ce îl ceri pentru că fonduri mai multe ar fi binevenite în mai multe sectoare. Un argument ar fi buna cheltuire a investiţiilor alocate deja. Dacă – de exemplu – şefii de instanţe şi parchete derulează în mod corect licitaţiile pentru serviciile de efectuare a lucrărilor de construcţie? Dacă în momentul în care apar procese legate de aceste licitaţii, ele sunt judecate repede astfel încât să se poată relua procedurile? Dacă fondurile sunt cheltuite la timp? Dacă proiectele sunt făcute fără vicii? Apoi, am putea să cercetăm ce se întâmplă cu modul în care instanţele se apără atunci când sunt acţionate în judecată. Au fost cazuri în care instanţele au fost executate silit în condiţii mai mult decât discutabile. Cercetăm dacă s-au apărat şi cum s-au apărat pentru că nu este vorba doar de actul de judecată, ci şi de banul public. Apoi, solicitările de fonduri pentru suplimentarea schemei de personal trebuie să aibă în spate o evaluare corectă şi să ţină cont de ceea ce ne va spune studiul de impact. Ar fi discutabil să majorezi schemele de personal fără niciun fel de investigare ştiinţitică a acestei probleme în condiţiile în care timp de 10 ani de zile n-a existat o politică de resurse umane coerentă. Deci mingea este simultan în mai multe terenuri. Sunt mai multe mingi în sistemul judiciar şi toate trebuie jucate corect.
Sunteţi mulţumit de cum funcţionează Agenţia Naţională pentru Integritate – mă refer la cerinţa expresă a UE ca hotărârile acestei instituţii să fie obligatorii?
C.P.: Nu Ministerul Justiţiei evaluează ANI, există alte paliere care pot să spună dacă managementul este corect. Ceea ce observ însă ca ministru al Justiţiei este că avem al doilea sau al treilea raport consecutiv în care ANI este apreciată pozitiv.
În fine, credeţi că tonurile pozitive din recentul raport MCV au imbunatăţit imaginea României în ochii unor critici de tradiţie precum Franţa, Germania sau Olanda?
C.P.: În mod cert, aprecierile din raport au demonstrat că se munceşte serios, că în ultimul an au fost obţinute rezultate pe agenda legislativ-executivă şi că în general suntem pe un drum bun. Acest lucru cu siguranţă este receptat în capitalele europene şi e important să menţinem un bun dialog cu acestea. În mare, mă bucur că raportul este un semnal pozitiv pentru partenerii noştri, un semnal care să stimuleze solidaritatea europeană şi continui să cred că mecanismul european şi construcţia lui sunt o datorie permanentă a fiecărui stat.
