5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu: BNR s-a pus ”cloşcă” pe Codul Fiscal

Traian Băsescu: BNR s-a pus ”cloşcă” pe Codul Fiscal

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 Tv, referitor la Codul Fiscal, că preşedintele Klaus Iohannisa greșit că nu s-a consultat cu Guvernul pe această temă. Mai mult, fostul șef de stat s-a arărat deranjat de intevenția BNR în această problemă, spunând că instituția ”s-a pus cloșcă pe Cod”.

"Cred că va fi adoptat acest Cod fiscal. M-am uitat la asigurările date de Mihalache că preşedintele nu-l va ataca la Curtea Constituţională. Cred că a fost şi poziţia BNR care l-a influenţat pe preşedintele Iohannis. Nu sunt de acord cu ce a făcut BNR, pentru că nu era treaba lor, era treaba Consilului fiscal", a spus el.

Astfel, Băsescu a precizat că este de acord cu Klaus Iohannis în legătură cu întoarcerea Codului fiscal în Parlament, însă susține că a acționat greșit deoarece nu a chemat Guvernul la consultări.

"În ceea ce priveşte întoarcerea Codului fiscal, sunt de acord cu Iohannis, bazat pe cuvântul prudenţă. Abia am trecut prin ce am trecut. (…) Am apreciat prudenţa. Ce resping la Iohannis a fost faptul că nu a chemat Guvernul: veniţi cu nişte cifre. Trebuia să cheme Guvernul, cum l-am chemat eu pe Ponta, care a venit cu doamna ministru de Finanţe în problema CAS. Instituţional, să nu consulţi Guvernul înainte de a trimite înapoi e o greşeală, dar este corect gestul de a-l trimite înapoi (Codul fiscal – n.r)", a afirmat Traian Băsescu.

Totodată, fostul şef al statului a spus că BNR nu este instituţia care îl consiliază pe preşedinte, ci Consiliul Fiscal şi că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost corect în relaţia cu el şi nu-şi aduce aminte să fi făcut "circul cu convocarea la BNR a unei dezbateri" pe Codul fiscal.

"M-a deranjat intervenţia BNR în care s-a pus el cloşcă pe Codul Fiscal, în condiţiile în care nu au atribuţii pe fiscalitate, iar, pe de altă parte, motivarea pe care au dat-o crizei din 2009, care este necinstită. Criza din 2009-2010 nu a fost datorită introducerii cotei unice", a mai spus Băsescu.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă