13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAproape 30 de taximetrişti au rămas fără permise şi peste 2.800 au...

Aproape 30 de taximetrişti au rămas fără permise şi peste 2.800 au fost amendaţi într-o singură zi

Poliţiştii de la Rutieră au verificat, în 9 iulie, în Capitală şi toate municipiile reşedinţă de judeţ, transportul în regim “taxi” şi “rent a car cu şofer”, fiind controlate 5.271 de autovehicule, informeaza Mediafax.

În urma controalelor, poliţiştii au dat 2.895 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 338 pentru nerespectarea regulilor privind transportul de persoane în regim de taxi şi de închiriere.

Alte 2.547 de sancţiuni au fost date pentru încălcarea regulilor de circulaţie, cele mai multe pentru taximetriştii care au condus cu viteză. Taximetriştii au mai fost sancţionaţi pentru neacordare de prioritate pietonilor sau vehicule, nerespectarea culorii roşii a semaforului, dar şi pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.

Poliţiştii au reţinut 29 permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase 95 de certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni, dintre care opt la regimul circulaţiei şi trei de altă natură.

Un taximetrist a rămas fără permisul de conducere după ce a fost surprins de aparatul radar că circula cu 103 kilometri pe oră, pe strada Odoreului, din municipiul Satu Mare.

În timpul unui control în Capitală, poliţiştii au depistat un taximetrist care transporta persoane, deşi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal.

Unui alt taximetrist, din Braşov, i-a fost reţinut permisul de conducere, după ce poliţiştii au constatat că maşina cu care acesta transporta persoane avea defecţiuni grave la mecanismul de direcţie.

În municipiul Călăraşi, poliţiştii au depistat un taximetrist care transporta persoane fără să pună în funcţiune aparatul de taxat. Totodată, în urma controlului, s-a constatat că autovehiculul avea expirată inspecţia tehnică periodică.

La acţiune au participat 907 poliţişti de la rutieră şi 97 de reprezentanţi ai altor instituţii. Verificările au vizat depistarea persoanelor care practică ilegal taximetria şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor. De asemenea, echipele de control au verificat starea tehnică a taximetrelor şi funcţionarea corectă a aparatelor de taxat, a precizat Poliţia Română.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă