26.1 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăSpecialAcorduri de înfrățire, semnate de primarii din România și Republica Moldova

Acorduri de înfrățire, semnate de primarii din România și Republica Moldova

1000 de primari din România și Republica Moldova s-au reunit, duminică, la Palatul Parlamentului, în cadrul Conferinţei Reprezentanţilor Comunităţilor Locale din România şi Republica Moldova. În cadrul conferinței, ei au votat eliminarea graniţelor birocratice între cele două state, a informat Platforma Unionistă Acţiunea 2012, citată de Agerpres.

„Relaţia specială şi privilegiată dintre România şi Republica Moldova trebuie consolidată şi la nivel descentralizat. Fraternitatea între localităţi şi între judeţe şi raioane va deschide noi perspective pentru dezvoltare în domeniile economic, educaţional, cultural şi sportiv, al administraţiei publice locale. Conectăm oamenii pentru a conecta statele”, a declarat preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion. 

Astfel, reprezentanții comunităţilor locale au discutat despre opţiunile de înfrăţire, oportunităţile de colaborare şi specificul proiectelor prin intermediul cărora pot fi obţinute finanţări nerambursabile. 

în cadrul reuniunii au luat cuvântul primari ai celor mai mari oraşe din România şi Republica Moldova, de la Bucureşti, Chişinău, Iaşi, Piteşti, dar şi ministrul Comunicaţiilor Marius Bostan. 

„La eveniment au fost perfectate 450 de acorduri de înfrăţire şi parteneriat, care stabilesc acţiuni comune pentru dezvoltare în domeniile economic, educaţional, cultural şi sportiv, al administraţiei publice locale”, anunţă comunicatul citat. 

Conferinţa a fost organizată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Grupul inter-parlamentar „Prietenii Unirii”,Institutul pentru Cultură şi Drepturi Europene şi în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. 

Cele mai citite

Încă o despărțire după Mondial! Federația a confirmat oficial plecarea selecționerului

Federația Iordaniană de Fotbal a anunțat încheierea colaborării cu Jamal Sellami după eliminarea naționalei din faza grupelor Campionatului Mondial 2026.Campionatul Mondial din 2026 continuă...

Harry Styles a intrat în Cartea Recordurilor după o performanță istorică pe Wembley

Harry Styles a fost inclus oficial în Guinness World Records (Cartea Recordurilor) după ce a stabilit un nou record pe celebrul stadion Wembley Stadium....

Comerțul cu amănuntul dă semne de revenire de la o lună la alta, însă rămâne sub nivelul din 2025

Evoluția lunară a fost susținută în principal de majorarea vânzărilor de produse nealimentare, care au crescut cu 3,2%Vânzările din comerțul cu amănuntul au înregistrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă