3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialA MURIT arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel

A MURIT arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel

UPDATE: Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Preasfinţitul Epifanie Norocel, a încetat din viaţă din cauza unei suferinţe cardiace mai vechi, locul său urmând să fie luat, până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, de Patriarhul Bisericii Ordodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.

Surse medicale au precizat luni seară, pentru MEDIAFAX, că Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei avea, de mai multă vreme, o afecţiune cardiacă.

Patriarhia Română a precizat că până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, „care va fi pomenit la sfintele slujbe, ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii”, potrivit unui comunicat.

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Preasfinţitul Epifanie Norocel, a murit, luni seară, la vârsta de 80 de ani, potrivit Mediafax.

Potrivit primelor informaţii, Înalt Preasfinţitul Epifanie Norocel a încetat din viaţă după ce i s-a făcut rău, în timp ce se deplasa spre Mănăstirea Brazi, din oraşul vrâncean Panciu,

Imediat, la faţa locului a fost chemată ambulanţa, prin intermediul Serviciului Unic de urgenţă 112, iar arhiepiscopul Epifanie Norocel a fost transportat la spitalul din Panciu.

Din păcate, medicii au încercat resuscitarea acestuia, însă înaltul ierarh a murit, decesul fiind constatat în jurul orei 19.45, potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea şi Poliţiei locale.

Arhiepiscopul Epifanie Norocel împlinise 80 de ani la jumătatea lunii decembrie 2012.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, medicii nu au făcut publice cauzele decesului IPS Epifanie Norocel.

Cele mai citite

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă