2.9 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialTurcinov: Ucraina va face ”tot posibilul” pentru eliberarea Crimeei

Turcinov: Ucraina va face ”tot posibilul” pentru eliberarea Crimeei

Preşedintele interimar ucrainean, Olexandr Turcinov, a declarat, vineri, că Ucraina nu va accepta niciodată ”ocuparea teritoriului său şi va face tot posibilul pentru eliberarea acestuia”, informează EFE, conform Agerpres.

Kievul este dispus să soluţioneze conflictul din Crimeea numai prin mijloace paşnice şi cu medierea Naţiunilor Unite, a spus preşedintele ucrainean într-o conferinţă de presă la care a participat şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Citeşte şi: Iaţeniuk acuză Rusia că racolează militanţi din Trasnistria ca să destabilizeze Ucraina

Olexandr Turcinov a propus, de asemenea, crearea unei zone demilitarizate şi a cerut ONU să trimită o misiune de observatori în peninsula de la Marea Neagră. ‘Acest lucru este deosebit de important în situaţia în care zilnic au loc provocări la adresa militarilor ucraineni care îşi fac datoria constituţională în Crimeea’, a spus preşedintele.

Ban Ki-moon a pledat la rândul său pentru dialog între Ucraina şi Rusia şi a cerut ambelor părţi să se abţină de la retorica ostilă şi de la provocări. ‘Actuala criză se poate soluţiona numai pe cale paşnică şi diplomatică, în baza principiilor Cartei ONU: suveranitatea şi integritatea teritorială’, a spus acesta.

‘Insist ca Ucraina şi Rusia să înceapă un dialog direct’, a mai spus secretarul general al ONU, potrivit căruia ‘cu cât se va amâna acest dialog, cu atât se va îndepărta soluţionarea crizei’. Ban Ki-moon a subliniat că nu poate prevedea următorii paşi sau reacţia preşedintelui Putin, însă a cerut comunităţii internaţionale să evite ca actualul conflict regional să devină unul global.

Citeşte şi: Băsescu: UE dă Ucrainei imediat 1,6 miliarde de euro bani lichizi

Olexandr Turcinov a mai declarat că Kievul este dispus să participe la dialog, în orice format, cu condiţia ca Moscova să-şi retragă trupele din Crimeea.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat vineri legea privind ratificarea Tratatului de reunificare a Crimeii şi Sevastopolului cu Rusia, precum şi legea privind primirea în componenţa Federaţiei Ruse de noi subiecţi (Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol), documente aprobate anterior de cele două camere ale parlamentului federal rus.

Citeşte şi: Iaţeniuk: Ucraina va răspunde „militar” oricărei tentive ruse de anexare a estului ţării

Cele mai citite

Mario Rondon se retrage din fotbal! „E timpul”

Atacantul venezuelean, în vârstă de 38 de ani, și-a încheiat cariera profesionistă, după ce a câștigat șase trofee în România cu CFR Cluj și...

Biden le cere americanilor să nu uite atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului

Joe Biden Biden l-a descris constant pe Trump ca pe o amenințare la adresa democrației Președintele Joe Biden i-a rugat pe americani, într-un articol de...

Suportul pentru Windows 10 va înceta din toamna lui 2025

Începând cu 2025, Microsoft își intensifică eforturile de a încuraja utilizatorii Windows 10 să treacă la Windows 11, având în vedere că suportul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă