„Prim-ministrul Florin Cîţu îşi va prelua în această seară atribuţiile de ministru interimar al Finanţelor. Preluarea atribuţiilor se va face la sediul Guvernului României. Din această nouă funcţie, de ministru interimar, premierul a solicitat de la Ministerul Finanţelor execuţia bugetară pe toate capitolele la fiecare minister şi instituţie publică, pentru fiecare lună, precum şi cheltuielile de personal. Prim-ministrul a solicitat şi situaţia proiectelor de investiţii la cinci luni şi cât mai repede, la şase luni. Săptămâna viitoare vor avea loc mai multe întâlniri pentru a debloca proiectele întârziate de la Ministerul Finanţelor”, a precizat sursa citată.
Cîțu, ministru interimar al Finanțelor
Cele mai citite
Analiștii CFA România văd un risc ridicat de recesiune, chiar dacă indicatorul economic a crescut
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut cu 7 puncte în luna iunie, până la 37,5 puncte. Chiar și așa, nivelul...
Guardiola spune pas ofertei Italiei! Negocierile s-au blocat dintr-un motiv decisiv
Pep Guardiola este tot mai aproape să refuze propunerea Federației Italiene de Fotbal, deși a purtat discuții pentru preluarea naționalei.Pep Guardiola, rămas liber de...
UE lovește din nou veniturile Rusiei: acord pentru al 21-lea pachet de sancțiuni, după compromisuri interne
Măsurile păstrează presiunea asupra veniturilor energetice ale Moscovei, dar includ mai multe excepții, față de planul inițial propus de Comisia EuropeanăAmbasadorii statelor UE au...
Ultima oră
Pe aceeași temă