5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCe explicații dă prințul austriac acuzat de uciderea ursului Arthur

Ce explicații dă prințul austriac acuzat de uciderea ursului Arthur

Scandalul uciderii celui mai mare exemplar de urs brun din România, vânat de prinţul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein, a pornit în urma dezvăluirilor făcute miercuri de Asociaţiile Agent Green şi VGT (Austria), care l-au acuzat de braconaj. Pretextul uciderii ursului ar fi fost că elimină o ursoaică din Covasna, care facea stricăciuni în gospodăriile localnicilor.

Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein a comentat vineri incidentul, oferind pentru prima oară perspectiva sa asupra evenimentelor.

Acesta susţine că a obţinut şi exercitat legal autorizaţia de a împuşca un urs periculos, care a pătruns frecvent în perimetrul aşezărilor din împrejurimi. Ursul respectiv fusese eliberat special pentru a fi vânat, la solicitarea prinţului, care spune că a plătit taxa cerută de autorităţi.

„Din câte ştiu, aceste sume sunt investite, în primul rând, în programe de protecţie dedicate urşilor şi persoanelor care locuiesc în zonă”, a precizat Emanuel von und zu Liechtenstein, potrivit krone.at.

„Însoţit de ghizi locali de vânătoare, am împuşcat animalul-problemă la 250 de metri de casele dintr-un sat”, povesteşte prinţul austriac, precizând însă că nu ar fi vorba despre Arthur. Emanuel von und zu Liechtenstein adaugă că poate dovedi acest lucru cu ajutorul imaginilor.

Pentru familia din care provine, vânătoarea este o ocupaţie cu tradiţie îndelungată, practicată în prezent cu grijă, după cum subliniază prinţul, conform sursei citate.

Emanuel von und zu Liechtenstein a declarat că va coopera cu autorităţile române, exprimându-şi regretul pentru „falsa impresie care a rănit sentimentele multor persoane”.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nemulțumirea angajaților români la locul de muncă, atinge cote critice în 2024

Volumul mare de muncă, preocuparea pentru sănătate și teama de concediere, printre principalele îngrijorări Satisfacția la locul de muncă a angajaților români se află la...

Ford lansează primul său automobil electric produs în România: Puma Gen-E

Ford a dezvăluit oficial Puma Gen-E, primul model complet electric asamblat în România, în fabrica Ford Otosan din Craiova. Modelul vine cu baterii produse...

Elena Lasconi: România nu este de vânzare şi nici de dat cadou Rusiei

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, afirmă că a constatat în societate „frică” în urma primului tur de scrutin, având în vedere că...
Ultima oră
Pe aceeași temă