13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBecali: Astăzi se face cântar şi cine are mai mult de două...

Becali: Astăzi se face cântar şi cine are mai mult de două kile în plus nu joacă

“Astăzi se face cântar şi cine are mai mult de două kile în plus nu joacă. Dacă greutatea e 70 de kilograme şi ai 72, poţi să joci, dacă ai 72 şi jumate, nu mai joci. Dacă ai mai mult de două kile în plus, nu joci. Nu joci titular, stai rezervă. În funcţie de cântar se fac titularii. Numai Gnohere, altul nu mai există. Pintilii nu are peste două, are cam acolo, la două kile. Dacă are peste două jumate, la revedere şi cu el”, a declarat Becali, la Pro X

Becali a declarat că atacantul Juvhel Tsoumou a semnat un contrcat pe câteva luni, cu posibilitatea prelungirii înţelegerii.

“Tsoumou a semnat cu opţiuni. Ştiţi cum semnez eu de acum încolo jucătorii, cu opţiuni. Dacă vrei, trebuie să meriţi. Nu vine la Steaua să semneze pe doi ani, pe şapte ani, nu, cu opţiuni, patru luni, şase luni. Meriţi, două contracte îţi fac. Şi în iarnă, şi în vară se face reevaluare, ca să vedem dacă mai activăm contractul celălalt. Să-l iau ca pe Stan, să-l iau patru ani şi n-a jucat un meci? Nu mai iau jucători care nu au valoare de Steaua. Ori are 20 de ani şi îi fac pe cinci ani, şase ani, aştept să crească la mine, ori are 28-29 de ani, contract pe şase luni, un an, cu opţiune”, a precizat omul de afaceri.

Becali l-a lăudat pe antrenorul formaţiei CSU Craiova, Victor Piurcă, despre care a supus că este printre cei mai buni tehnicieni din ţară. El l-a plasat după Gheorghe Hagi într-o ierarhie a antrenorilor din Liga I.

“Am aşteptări să câştigăm meciul (n.r. – cu Craiova), să luăm trei puncte, pentru că din punct de vedere valoric avem cel mai valoros lot. Au fost accidentaţi zece jucători, jucătorii de bază nu i-am avut, de aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Acum nu mai ştim cu cine să jucăm. Moruţan poate reintra, Man poate intra şi el săptămâna care vine şi Nedelcu, săptămâna care vine sau peste zece zile. Ne aşteptăm să jucăm pe măsura valorii lotului, nu vreau să zic mai multe că nu mai vreau să mă mai laud, să mă mai trufesc, se supără Dumenzeu după aia. Mă aştept să jucăm la valoarea lotului, cine e mai bun să câştige. Mergem la Craiova şi eu zic atât: <Doamne, cine e mai bun să câştige!> Nu poţi să-l compari pe Piţurcă cu antrenorii care sunt acum în România. Piţurcă e mult mai mare ca ei, fără să-i jignesc pe alţii. Bine, în afară de Hagi. Hagi e numărul 1. Asta e valoarea, Hagi Piţurcă şi Dan Petrescu, da. Dacă mă pui să fac un clasament, spun Hagi, între Piţurcă şi Dan Petrescu nu pot să spun cine e locul 2. Nu poţi să-l compari cu italianul (n.r. – Devis Mangia) şi Papură pe Piţurcă. Omul a demonstrat cu calificări, dacă îl conteşti vine şi îţi dă cu calificările în cap şi taci din gură. Aici la fotbal nu este cu vrăjeală. Dar nici el nu poate să facă din argint aur, pentru că argintul e argint şi aurul e aur, nu poate face, el ştie asta. El a zis că vrea titlul, dar acum o să vadă şi în iarnă o să spună că are nevoie 4-5 jucători ca să ia titlul. Eu aşa cred”, a spus Becali.

Victor Piţurcă va debuta ca antrenor al CS Universitatea Craiova duminică, de la ora 21.00, pe teren propriu, cu FCSB, în etapa a IX-a a Ligii I.

 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă