4.5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiAvionul experimental Artemis. Americanii folosesc baza din România pentru misiuni în zona...

Avionul experimental Artemis. Americanii folosesc baza din România pentru misiuni în zona Rusiei

Statele Unite acordă o importanță tot mai mare bazei militare de la Mihail Kogălniceanu (județul Constanța) care are avantajul că este foarte aproape de Marea Neagră. Baza este folosită în mod curent pentru rotirea trupelor terestre ale SUA care execută misiuni în Afganistan și Irak.

În plus însă, potrivit unor informații sugerate de presa internațională, baza de la Kogălniceanu este folosită și pentru misiuni de cercetare aeriană în spațiul Mării Negre și în zona adiacentă, până în apropierea peninsulei Crimeea și până în Caucaz.

După cum se știe, Crimeea este un teritoriu al Ucrainei ocupat ilegal de Rusia, iar zona Caucazului, care a făcut parte din spațiul sovietic, este marcată chiar în această perioadă de conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan.

Potrivit unor informații oferite de presa de stat din Rusia (informații care, ținând cont de sursa lor, trebuie privite cu anumite rezerve), Statele Unite folosesc avioane civile modificate pentru a executa misiuni de “spionaj” deasupra unor zone geografice sensibile. Câteva dintre aceste zone ar fi în Extremul Orient – de exemplu Marea Galbenă și Strâmtoarea Taiwan, dar și în estul Europei – Marea Neagră și regiunea Caucazului.

Unul dintre avioanele folosite de americani în acest scop este modelul Bombardier Challenger 650, care are la bord sistemul de supraveghere Artemis (Airborne Reconnaissance and Targeting Multi-Mission Intelligence System). Acest avion, care aparține Forțelor Aeriene ale SUA, a zburat și deasupra Mării Negre, decolând de pe aerodromul de la Kogălniceanu.

Potrivit unor date publicate pe un blog militar, chiar în luna noiembrie 2020, acest aparat a decolat de pe aerodromul Kogălniceanu, a traversat Marea Neagră și a intrat în spațiul aerian al Georgiei. În a doua etapă, aeronava americană a executat un zbor de cercetare de-a lungul frontierei Georgiei cu Armenia și cu Azerbaidjan.

Ulterior, avionul american de cercetare a revenit în spațiul aerian internațional de deasupra Mării Negre și s-a apropiat de frontiera peninsulei Crimeea.

 
“România și Polonia sunt elemente fundamentale în apărarea Flancului Estic al NATO. Sevastopolul este la mai puțin de 600 de kilometri distanță de locul în care ne aflăm aici. Tiraspolul este la 400 de kilometri distanță”

Adrian Zuckerman,
Ambasadorul Statelor Unite la București
 
„În contextul modificării radicale a mediului internaţional de securitate şi în baza angajamentelor internaţionale asumate de România, ţara noastră a prezentat o ofertă de constituire pe teritoriul naţional a unei capabilităţi multinaţionale de comandă şi control în domeniul terestru, care va fi pusă la dispoziţia NATO”
 
Nicolae Ciucă,
Ministrul Apărării Naționale
 

Este România pusă în pericol de acțiunile Rusiei?
În ultimele luni s-au înmulțit semnalele privind apropierea unor avioane militare ale Rusiei de spațiul aerian al României, al Bulgariei sau al altor state NATO, iar nave ale Rusiei monitorizează permanent exercițiile NATO din Marea Neagră.
 
Pot Statele Unite să apere România împotriva Rusiei?
Statele Unite au permanent militari și echipamente în România, dar una dintre marile vulnerabilități ale României, semnalată și de ambasadorul SUA, este distanța relativ mică dintre România și zonele terestre controlate de Rusia în estul Europei.
 

 

Despre aeronava americană detașată pe aerodromul Kogălniceanu se afirmă că a efectuat mai multe zboruri pe săptămână, înspre frontierele Federației Ruse și ale Republicii Belarus, deasupra Mării Negre precum și în spațiul aerian al Georgiei. Zborurile s-ar fi realizat la o altitudine de peste 10.500 de metri, cu o viteză de circa 670 de kilometri pe oră.

Aceste tipuri de acțiuni de cercetare militară sunt foarte frecvente în zonele în care se intensifică tensiunile politico – militare, cum sunt, în acest moment, cele dintre NATO și Rusia. Ambele părți recurg la aceste misiuni, fiind, astfel, de notorietate cele efectuate de avioane ale Rusiei în apropierea frontierelor României și Bulgariei – mai ales în perioada în care, în Marea Neagră, se desfășoară exerciții ale NATO.

Avertismente în acest sens au fost transmise, de exemplu, de ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, precum și de generalul în retragere Ben Hodges, fost comandant al Forțelor Terestre ale Statelor Unite din Europa între anii 2014 – 2017.

Generalul Hodges estima că, pentru a testa capacitatea de răspuns a NATO în contextul actualelor disensiuni din interiorul Alianței, Rusia ar putea încerca, chiar în această perioadă, un atac asupra României.

Declarațiile generalului american au fost recent prezentate de ziarul britanic „The Times” în interiorul unui articol de analiză intitulat “Putin and Xi on the march as Trump brings troops home”  (“Putin și Xi în ofensivă, în timp ce Trump își cheamă trupele acasă”). Titlul se referă la decizia președintelui Trump de a retrage o parte din forțele SUA din Germania, decizie pe care generalul Hodges (ajuns la vârful carierei sale militare în timpul administrației Obama) o califică drept „o greșeală colosală” și „o nebunie”.

„Rusia ar putea profita de divergențele din NATO pentru a-i testa capacitatea de apărare. Dacă ei vor considera că noi nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în Statele Baltice și să amenințe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a estimat generalul Hodges.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă