20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăȘtirile zileiApa Nova a efectuat plata dividendelor către Primăria Municipiului București

Apa Nova a efectuat plata dividendelor către Primăria Municipiului București

Valoarea acestora ridicându-se la 24.3 milioane de lei, respectiv 4.9 milioane de euro.

“Achitarea acestei obligații contractuale este o reiterare a angajamentului Apa Nova față de parteneri și bucureșteni, într-un context atât de plin de provocări, precum criza pandemică. În 2020, Apa Nova a asigurat continuitatea serviciilor la cel mai înalt nivel calitativ, activitatea sa nefiind întreruptă nici măcar o secundă. Totodată, am extins măsurile de siguranță și protecție pentru toți cei peste 1.800 de angajați, continuând eforturile investiționale de modernizare a rețelelor de apă și canalizare asumate prin prelungirea Contractului de Concesiune”, a declarat Irina Munteanu, Director General Adjunct – Chief Financial Officer Apa Nova.

Parteneriatul dintre Municipiul București și Apa Nova a fost reconsolidat în anul 2020, prin semnarea actului adițional care prevede prelungirea Contractului de Concesiune până în anul 2037, care garantează investiții de 367,9 milioane de euro în sistemul de apă și canalizare. Prin extinderea contractului, Apa Nova va asigura fonduri pentru implementarea unui program multianual de lucrări strategice pentru reducerea riscului de inundații în zonele centrale şi depresionare, adaptarea infrastructurii de apă la nevoile actuale ale orașului şi la dezvoltarea urbană, extinderea rețelelor de apă şi canalizare conform planului de dezvoltare citadină, dar și creșterea siguranței sistemului de alimentare cu apă în caz de situații de urgență.

În ciuda crizei economice actuale care a afectat întreaga lume, în 2020 Apa Nova a realizat investiții de 19 milioane de euro. Planul investițional a fost axat atât pe infrastructura de apă și canalizare din București, transpus în proiecte precum extinderea rețelei prin programul BUCUR, eficientizarea liniei de biogaz la Stația de Epurare a Apei Uzate Glina sau filiera de electroclorinare la Stația de tratare a apei Roșu, dar și pe programul accelerat de digitalizare, care a permis asigurarea continuității serviciilor vitale pentru consumatori.

Din 2000, Apa Nova, o companie a Grupului Veolia, și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București. În cei peste 20 de ani, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiții de peste 530 de milioane de euro până în prezent.

Cele mai citite

Trei oameni au murit și alți opt sunt răniți după un atac ucrainean asupra orașului Donețk

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite sâmbătă într-o lovitură ucraineană asupra unui restaurant din oraşul Doneţk, ocupat...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...
Ultima oră
Pe aceeași temă