9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAndrei Caramitru denunță știrile false din jurul tragediei de la Spitalul Floreasca

Andrei Caramitru denunță știrile false din jurul tragediei de la Spitalul Floreasca

“Despre fake news si capcanele diabolizării

Suntem înconjurați de știri false. Frustrarea pe care o simțim pentru tot ce se întâmplă în țară ne face de multe ori să încercăm să găsim vinovați individuali. Dragnea o merita (ca și majoritatea celor de la vârful PSD). Însă combinația asta de știri false și de frustrare poate duce și la acuzarea și diabolizarea unor oameni pe nedrept.

Si eu am câzut în capcana asta. Intr-un caz specific. Primele știri despre incidentul tragic de la spitalul Floreasca (pacienta arsă pe masa de operație) spuneau că vinovatul – cel care a făcut operația – este Dr. Beuran. Lumea s-a revoltat, inclusiv eu aici pe Facebook. Însă, s-a aflat după – realitatea a fost alta. Dr. Beuran nu a coordonat operația în momentul incidentului, nu era acolo. Alt doctor avea bisturiul electric în mână. Dr. Beuran a venit după ca să încerce să repare greșala.

Eu cred că, în aceste cazuri în care am fost manipulați si am contribuit și noi la propagarea unei știri false ar trebui să ne cerem scuze. Eu o fac acum.

De acum încolo cred că trebuie să cerem mai apăsat următoarele:
* In primul rând, presa și cei care generează știri grave trebuie să verifice înainte informația. Asta înseamnă deontologie și minim profesionalism. In cazul acesta – nu doar presa ci și cel care a generat știrea (Emanuel Ungureanu de la USR) trebuiau să înțeleagă exact situația de acolo înainte de a difuza informațiile. Nu aveau voie să acuze un doctor care nu a fost în sala de operație și nu a ținut bisturiul în mână doar pentru că are un nume cunoscut
* Anchetele și procesele trebuie să fie rapide și transparente. Asta e marea problema la noi – că nu avem încredere că suntem toți egali în fața legii. Și nu avem încredere că procesele se rezolvă intr-un timp rezonabil. Implicarea noastră în temele de reformare si de protejare a justiției a fost corectă. Însă de când a fost condamnat Dragnea nu mai vorbim despre lucrurile astea importante, de parcă s-ar fi rezolvat între timp.
* Trebuie să vorbim mai mult și mai apăsat despre reforme profunde sistemice. Că degeaba tot rotim oameni prin diverse funcții – vedem de 30 de ani că nu se schimbă nimic. Trebuie schimbate legile esențiale (inclusiv cum sunt numiți și evaluați oamenii cu responsabilități în sistemul public) și alocarea de bani. Despre tema asta se vorbește prea puțin”, scrie Caramitru pe Facebook, conform Știripesurse.ro.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă