„Ce mă scârbește în mod deosebit la spiritul (sau, mai bine zis, „trendul”) progresist este că oameni care, prin raport cu „medievalii”, „proștii” și „haterii” se pretind a fi autonomi în gândire și deschiși la minte și la suflet, sunt de fapt goi de conținut, modelabili precum plastilina și de un conformism și papagalism care scapă observației în virtutea faptului că, schimbându-se de la o zi la alta, reușesc să fie totdeauna în plutonul întâi, alături de lumea bună și deșteaptă.
De fapt, într-o lume în care identitatea este la fel de fluidă ca și capitalul, în care totul se măsoară în bani iar omul, dezmoștenit și golit de conținut, se află într-un proces continuu de upgradare și reinventare de sine, această maleabilitate nu denotă decât labilitate și/sau lipsa coloanei vertebrale. Avea și Patapievici partea lui de dreptate în Omul Recent, și nu degeaba se afirmă în comunicatul Adunării Naționale Bisericești că referendumul din 6-7 octombrie va fi un examen de maturitate spirituală. Pentru unii. Pentru alții va fi un examen de coloană vertebrală (sau și un examen de coloană vertebrală).
Circulă pe facebook o înregistrare cu CTP de acum cinci ani, în care omul explică argumentat și apăsat de ce, pentru el, căsătoria se poate încheia doar între un bărbat și o femeie. Trec doar cinci ani și CTP face stânga împrejur: demersul CPF este deopotrivă autoritar, iliberal și înrădăcinat în ură. Pe de altă parte, același jurnalist care îl intervieva pe CTP în urmă cu cinci ani, ascultându-i politicos, dacă nu chiar reverențios, pledoaria, fără să aibă ceva de obiectat, îl întreabă din nou, cu câteva zile în urmă, pe Marcel Iureș, ce anume crede despre căsătorie. Omul răspunde franc și calm că pentru el căsătoria și familia, altfel instituție cu mii de ani de vechime, se bazează doar pe uniunea dintre un bărbat și o femeie, adică ce i-a spus aceluiași jurnalist CTP în urmă cu cinci ani. Doar că de data aceasta, interlocutorul face ochii cât cepele, ca și cum Iureș ar fi spus că pământul e plat sau că pesta porcină se datorează otrăvirii apei de către evrei.
Dacă ar fi vorba doar de jurnaliști care se pliază, oportunist, pe cerințele patronului, ar mai fi cum ar mai fi. Dar e vorba de un fenomen social mai amplu, pe care îl văd tot mai des și tot mai mult în clasa de mijloc. Oameni care îți urlă în față că ești un medieval și un hater troglodit, ca să arate că nu (mai) sunt ca tine, în condițiile în care tu încă susții concepții care în urmă cu zece ani li se păreau și lor niște aberații absolute.
Ne batem în piept cu autonomia noastră, dar tremurăm de frică în fața managerului sau a „colectivului” care poate oricând să ne pună la zid cu acuzația de „retrograd”; ne revoltăm împotriva bărboșilor în sutană și a entității revolute, numite Dumnezeu, pe care (încă) o propăvăduiesc, dar suntem, ca să citez un mare artist și muzician gay, „anywhere the wind blows.., nothing really matters to me”.
Așa stând lucrurile, și ateu de-ai fi, tot ai ajunge la concluzia că Dumnezeu ar trebui (re)inventat. Ca să nu ne dizolvăm cu totul în timp ce zbierăm isterici că suntem cele mai evoluate și mai autentice exemplare ale speciei; fără să ne dăm seama că, fiind tot timpul în pas cu moda, tot timpul adaptați ritmului de transformare tot mai rapid, nu (mai) suntem de fapt nimic.”
