UPDATE 10,00: Dintre persoanele rănite, două sunt în stare foarte gravă și sunt ventilate mecanic, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ISU Constanța, Anca Chiriță.
––––––––––––––––––––-
Potrivit Poliției Rutiere, accidentul s-a produs în apropierea localității Lumina din județul Constanța, pe șoseaua dintre localitățile Lumina și Oituz.
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că a fost oprită circulația pe DN22, în zona accidentului, pe ambele sensuri.
În accident au fost implicate două autovehicule – un autoturism şi o autoutilitară, care s-au ciocnit frontal, „pe fondul unei pătrunderi pe contrasens”, au comunicat reprezentanţii Poliţiei Române.
În urma impactului, trei persoane au decedat, iar alte patru au suferit leziuni multiple. Ele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.