O persoană a decedat şi alte două au fost grav rănite după ce un TIR şi un autoturism s-au ciocnit violent pe DN 79 Arad – Oradea.
Accidentul a avut loc între localităţile Zimandu Nou şi Şimand, pe sensul de mers dinspre Arad spre Oradea, iar în cele două vehicule se aflau trei persoane.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, Călin Domşa, a declarat că, în urma impactului, vehiculele au ajuns în afara părţii carosabile, iar şoferul din autoturism şi pasagera din dreapta au rămas încarceraţi. La sosirea echipajelor de intervenţie, şoferul a fost găsit decedat, iar femeia a fost preluată în stare gravă şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Şoferul TIR-ului a fost, de asemenea, rănit grav, fiind transportat la acelaşi spital cu o unitate SMURD.
Circulaţia pe DN 79 s-a desfăşurat cu dificultate în zona accidentului, pe şosea rămânând resturi din caroseriile celor două vehicule.
Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.