Poate că mulţi dintre cititorii ziarului “România liberă” nu-şi mai amintesc de celebrul motto din anii 1990 “citeşte şi dă mai departe!” Sau de imaginea de pe frontispiciul acestuia “Dreptate, ochii plânşi cer să te vadă!,” luată de pe zidul Facultăţii de arhitectură şi pusă în pagină de-a dreapta titlului. Autorul celor două îndemnuri publicistice a fost Mihai Creangă, întâiul redactor şef al primului cotidian anticomunist din România.
Securiştii l-au arestat în ajunul Crăciunului din 1988 şi a plecat în veşnicie în Ziua de Crăciun. A fost înmormântat de ziua întâiului mucenic pentru credinţă. Se spune printre creştini că cei care pleacă în zilele de sărbători religioase ajung în Rai.
Mihai Creangă era jurnalist la “România pitorească” în 1988, când Petre Mihai Băcanu i-a propus să tipărească primul ziar samizdat “România,” al «Alianţei Naţională R pentru restructurare, reconstrucţie şi redeşteptare», împreună cu alţide Anton Uncu, jurnaliști de la ziarul comunist România liberă. Tipograful Alexandru Chivoiu – împreună cu Ștefan Niculescu-Maier, inginer de calculatoare, li s-au alăturat în acţiunea clandestină.
Datorită “conţinutului duşmănos,“ toţi au fost arestaţi.
Mihai Creangă s-a născut în 1942. Avea 46 de ani când a fost arestat de Securitate, în urma unui denunţ al unui medic din Piteşti, pe care-l contactase pentru distribuirea ziarului.
La iniţiativa lui Petre Mihai Băcanu, redactorul care scria “Faptul divers” la “România liberă,” cei patru au realizat prima matriţă a unui ziar liber.
Tipograful Alexandru Chivoiu avea să aducă litere de plumb din Tipografie. Pentru că supravegherea era extrem de dură, în fiecare seară umplea cutii de chibrituri cu astfel de produse. Acasă, în Pajura, la Petre Mihai Băcanu, compuneau cuvinte pe matriţa pe care o aveau pentru tipografia clandestină pe care a făcut-o rost cel din urmă.
Viaţa tipografului Chivoiu s-a sfârşit misterios. A fost călcat de roţile de la metrou şi ucis.
Mihai Creangă a scris editorialul “Am ales România,” prin care îşi enunţa misiunea de credinţă. Anton Uncu, articolul „Am crezut“, iar Ştefan Niculescu Maier, „Trandafirii nu cresc în pustiu“– toate cu conţinut duşmănos politicii partidului şi statului. Petre Mihai Băcanu explica, tot pe prima pagină, în articolul „Ce vrem noi“, crezul organizaţiei „R“. Publicaţia mai cuprindea citate din Mihai Eminescu şi Panait Istrati.
Mihai Creangă a stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile, după care i s-a impus un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care a scăpat după 22 decembrie 1989.
După alungarea lui Nicolae Ceauşescu avea să devină redactorul şef al “României libere,” ziar anticomunist, care se tipărea în peste un milion de exemplare.
Prezent la Memorialul Sighet şi-a dat proba modestiei. Faţă de anii grei de puşcărie, ai celor care au suportat ororile temniţei de exterminare, “detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux,” avea să spună în timpul unui seminar de evocare a durerilor şi a nemângâierilor.
Mihai Creangă a fost un om extrem de credincios. Fiul său Radu era student la Teologie, în primii ani de după 1990.
Eroul primelor cuvinte libere povestea cum se ruga la luminiţa pe care o vedea dinspre Patriarhie, în lungile nopţi de temniţă de la Rahova. Avea să revină 22 decembrie 1989, ziua eliberării noastre, la meseria lui de bază: scrisul.
În timpul mandatului lui Emil Constantinescu, cel care a deschis porţile spre NATO şi spre intergarea în UE, la invitaţia preşedintelui, Mihai Creangă a participat şi la vizita la „Newseum,” muzeul presei din Washington. Acolo a descoperit că pe imensul glob creat din imitaţii de foi de ziare de la intrare în muzeu scria cu litere de o şchioapă şi numele ziarului “România liberă,” alături de Gazeta Wyborcza, publicaţia samizdat a “Solidarităţii” poloneze.
Ulterior, colegul său, Petre Mihai Băcanu, a donat tiparniţa clandestină muzeului presei din Washington.
În ultima perioadă, ziaristul disident era foarte bolnav.
Putea fi un Fănuş Neagu al cuvintelor bine ticluite, doar că vremea de după revoluţie impunea un alt stil. Şi-a asumat misiunea de luptă pentru dreptate şi adevăr. Colecţia ziarului căruia i-a dedicat o bună parte din viaţă stă mărturie.
Mesajul lui Petre Mihai Băcanu:
“Dragă MIHAI CREANGĂ, la trecerea ta în vecie în ziua de Crăciun, nu mai aștepți cu îngrijorare schimbarea în lumea noastră tot mai pustie. Poate că străbaterea ta la Domnul va da strălucire suferinței de acum 30 de ani.”
Mihai Creangă era un monarhist convins. Lângă sicriul său şedea spre bună aducere aminte decoraţia acordată de Regele Mihai. Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler ziaristului Mihai Creangă”.
Drum, în lumină, domnule Creangă!
