» Plec de la ipoteza ca te-ai hotarat sa incepi usor-usor sa scapi de o parte din imprumuturi. Mai ales cele de pe cardul de credit ori din descoperitul de cont – alea trei-cinci salarii pe care poate deja le-ai cheltuit, dar inca nu le-ai castigat. Ar mai fi poate un credit de nevoi personale (televizorul luat acum doi ani, robotul de bucatarie sau cine stie ce alta tentatie pentru care ai pus la bataie "doar buletinul").
Intrebare: Ce achiti mai iute? Imprumutul cu dobanda cea mai piperata sau pe cel cu soldul cel mai mare? Inainte de a raspunde, consilierii nord-americani de finante personale spun la unison: fa-ti mai intai un plan, o strategie de eliminare a datoriilor. Asigura-te ca este realista, apoi ca o respecti cu strictete. Dupa care, revenind la intrebarea de mai sus, se impart in doua: prima tabara, s-o numim cea rationala, spune ca mai rapid trebuie sa scapi de imprumutul cu dobanda cea mai mare. Usurezi, cum ar spune finantistii, serviciul datoriei si muncesti mai putin pentru bancheri. A doua tabara, e-adevarat, mai putin numeroasa decat prima, sugereaza ca ai putea incepe cu soldul cel mai mare. Argumentul, sustin adeptii, ar fi unul de natura psihologica. Sa le luam pe rand.
Imprumuturile cu dobanda cea mai mare sunt imprumuturile pe carduri. Daca studiati site-urile care aduna la un loc oferte ale bancilor din Romania, veti observa ca sunt carduri de credit a caror dobanda anuala efectiva (DAE) poate depasi chiar 30-35%.
Sa facem un calcul de vacanta. Te intorci in septembrie, cu o datorie de 4.200 lei, deci cam 1.000 euro, pe care i-ai cheltuit de pe un card de credit pentru un moft (sau mai multe mofturi) de vacanta. Dobanda cardului (DAE) este 25%, sa zicem. Iti propui sa achiti cardul in urmatoarea jumatate de an? Atunci ar trebui sa poti trimite bancii, in fiecare luna, 800 lei – cam 200 euro – pentru plata datoriei. Avantajul e ca, achitand mai repede, platesti mai putina dobanda. Problema e sa poti da deoparte cei 200 euro, mai ales daca, pe langa creditul de pe card, mai ai si alte rate de platit plus facturile curente.
Sa presupunem insa ca nu poti achita 200 euro, e prea dureros pentru bugetul personal, si preferi o plata mai mica. Daca achiti echivalentul in lei a 100 euro, vei lichida imprumutul intr-un an; la 50 euro plata, vei scapa de corvoada moftului vacantei din 2009 la inceputul lui 2013, dupa 27 de luni, cand abia daca mai tii minte pe ce s-au dus banii in vacanta de acum doi ani si ceva. Daca ai cazut in plasa bancii si achiti doar suma minima, poti sa tapetezi deja usa de la dormitor cu calendare!
Aratam mai sus ca o alta ordine de lichidare a datoriilor pune pe primul loc imprumutul cu cel mai mare sold. Sustinatorii acestei teze pun pe primul plan un oarece confort psihologic: ai achitat cea mai mare datorie, iti demonstrezi ca esti hotarat, disciplinat, si poti trece la urmatorul credit. Marturisesc, teza nu suna foarte convingator, fie si numai daca ma gandesc la creditul ipotecar, tipul clasic de imprumut la care soldul ramas intra primul pe lista.
Efortul de a lichida cat mai rapid acest credit prin suplimentarea ratei lunare este substantial si poate aduce dezechilibre serioase in bugetul lunar. Pe langa asta, ce faci cu creditul pe card, pentru care trebuie platita oricum suma minima? O varianta intermediara ar fi refinantarea creditelor scumpe cu altele mai convenabile: in loc de un credit pe card (sau mai multe carduri), un imprumut de nevoi personale, de exemplu, cu o dobanda mai mica. Cu o refinantare se pot achita dintr-o data datoriile de pe carduri, iar plata se face catre un singur creditor. Nu uita insa ca aceasta este o solutie temporara; obiectivul final ar trebui sa fie nu doar reducerea dobanzilor, ci eliminarea – daca se poate, completa – a datoriilor.