Un român de 46 de ani a fost condamnat la 2 ani de închisoare și o amendă de 800 de euro, după ce a furat peste 13 kilograme de caviar din Turnhout, Belgia.
Conform publicației vrt.be, furtul a avut loc pe 5 septembrie 2018, când infractorul a făcut o gaură în tavanul camerei de congelare a companiei Royal Belgian Cavia, specializată în creșterea sturionilor și producția de caviar exclusivist.
Românul a furat 13 kilograme de caviar, cunoscut drept „aur negru”, cu o valoare estimată la aproape 23.000 de euro. Timp de mai mulți ani, autorul jafului a rămas necunoscut, însă materialul ADN descoperit ulterior la locul faptei a condus la identificarea sa.
În momentul pronunțării sentinței, bărbatul, acum în vârstă de 48 de ani, nu s-a prezentat în instanță, fiind condamnat în lipsă la 2 ani de închisoare și o amendă de 800 de euro.