Israelul și Hamas au ajuns la un acord pentru a suspenda temporar ostilitățile în Fâșia Gaza timp de trei zile, pentru a permite desfășurarea unei campanii de vaccinare împotriva poliomielitei, destinată unui număr de 640.000 de copii.
Potrivit unui oficial de rang înalt al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pauzele vor avea loc în intervale orare specifice, între 6:00 și 15:00, începând cu 1 septembrie, și vor fi împărțite în trei faze, fiecare acoperind o zonă diferită a Fâșiei Gaza: centrală, de sud și de nord.
Campania de vaccinare, programată să înceapă duminică, va consta în două etape, cu o pauză de patru săptămâni între administrarea primelor și a celor de-a doua doză de vaccin.
Echipele de vaccinare vor putea intra în zona de conflict
Un oficial israelian a confirmat pentru CNN că vaccinările vor începe conform planului, iar în timpul acestor pauze umanitare, echipele de vaccinare vor putea intra și distribui vaccinurile.
Hamas, prin vocea unui membru al biroului politic, Basem Naim, a exprimat sprijinul pentru această inițiativă și disponibilitatea de a colabora cu organizațiile internaționale pentru asigurarea succesului campaniei de vaccinare.