-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialCasa de Pensii anunță finalizarea recalculării până la 31 august și explică...

Casa de Pensii anunță finalizarea recalculării până la 31 august și explică retragerea unor decizii

Casa de Pensii a anunțat că procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor va fi finalizat până la 31 august 2024, în ciuda unor probleme care au dus la retragerea anumitor decizii.

Instituția a explicat că motivele retragerii anumitor decizii de recalculare a pensiilor includ:

  • erori în tehnoredactarea adreselor de domiciliu sau reședință,
  • emiterea unor decizii după decesul beneficiarilor,
  • necesitatea unor verificări suplimentare pentru asigurarea unui calcul corect al pensiilor.

„Subliniem și cu această ocazie că manifestăm o preocupare permanentă pentru corectitudinea tuturor elementelor cuprinse în deciziile de recalculare iar funcționarii caselor teritoriale de pensii sunt la dispoziția pensionarilor, prin orice mijloace de comunicare, în vederea clarificării tuturor nelămuririlor legate de aceste decizii”, a mai transmis Casa de Pensii într-un comunicat de presă.

Totodată, guvernanții au anunțat că pensiile sub 3000 de lei nu se mai impozitează.

Astfel, de la 1 octombrie 2024 va crește pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei, cât este acum, la 3.000 de lei.

Impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă