Daca nu toti romanii, macar cititorii de aldine stiu ca la Sighet a fost una dintre cele mai cumplite inchisori comuniste, unde au pierit unii dintre cei mai straluciti fii ai neamului romanesc, printre care Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu. Nici acestora, nici altora, nu li se cunosc mormintele, ei fiind aruncati in Cimitirul Saracilor, de la marginea orasului, astazi loc de pelerinaj pentru anticomunisti.
Pe locul sinistrei inchisori a fost creat Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, incepand cu anul 1993, cand proiectul a fost prezentat de Ana Blandiana Consiliului Europei, care in 1994 l-a luat sub egida sa.
Memorialul a fost declarat „ansamblu de interes national” prin Legea nr. 95/12 iunie 1997. In octombrie 1998, Memorialul de la Sighet a fost nominalizat de Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alaturi de Memorialul de la Auschwitz si Memorialul Pacii din Normandia.
Muzeul-Memorial de la Sighet cuprinde 50 de sali de expunere, ilustrand rezistenta la comunism si represiunea in Romania. Tot acolo se afla si Spatiul de Reculegere si Rugaciune, autorul fiind arhitectul Radu Mihailescu, apoi „Cortegiul Sacrificatilor”, grup statuar de Aurel Vlad. Anual, in cadrul Memorialului de la Sighet este organizata Scoala de Vara. Participantii sunt elevi selectati in baza unor concursuri, cele mai bune lucrari fiind editate in „Biblioteca Sighet”. Cursurile se desfasoara sub forma unor conferinte, work-shop-uri, mese rotunde. Sunt invitati istorici, analisti politici, lideri de opinie, scriitori, specialisti in problemele Estului european. Memorialul de la Sighet este organizat de Fundatia Academia Civica, al carei presedinte fondator este Ana Blandiana.
Ca in fiecare an, si in acesta au venit elevi la Scoala de Vara, mai pregatiti si mai curiosi ca oricand, sub atenta supraveghere a prof. Zenovia Pavlica, de la Colegiul National „Mihai Viteazul” din Bucuresti, si a dnei Priscila Banu, din partea Fundatiei Konrad Adenauer.
Scoala de Vara – opiniile elevilor
Andrada Iulia Balan, Colegiul National „Mihai Viteazul”, Ploiesti:
Experienta Scolii de vara de la Sighet a reprezentat o aventura „grozava”. Tulburatoare. Cutremuratoare. Este socant, inexprimabil cum vizitarea Memorialului, a inchisorii, iti poate da sentimentul unei veritabile calatorii „dureroase” prin istoria unui blestem existential – comunismul. Fiecare sala, celula parcursa, m-a ajutat sa cunosc, sa inteleg ce a insemnat comunismul in realitate, sa reconsider lumea care ma inconjoara. Am inteles in sfarsit cat de norocoasa sunt pentru ca traiesc intr-o lume ale carei valori (cel putin principial) nu sunt teroarea, frica, persecutia, ci libertatea, dreptatea, democratia, libertatea de exprimare si autoexprimarea. Am realizat, in sfarsit, absurditatea regimului comunist romanesc, care a distrus atatea vieti, destine, povesti…
Pe de alta parte, Scoala de la Sighet a fost extraordinara prin minunatele conferinte sustinute de oamenii deosebiti care au venit sa ne ofere „stari de spirit”. Ascultandu-i pe fiecare, am avut impresia deschiderii unui imens, coplesitor „dosar de existente”, reconstituirea unui puzzle nelimitat de povesti suprapuse in care se respira inca istorie… De la unica Maria Bratianu la unicul rector Courtois, de la minunatii Ana Blandiana, Romulus Rusan, la extraordinarul Adrian Cioroianu si impresionanta Ana Tutuianu.
La Scoala de vara de la Sighet am venit fiindca ma simteam datoare fata de trecutul oamenilor pe care ii iubesc, fata de istoria pe care o ador, fata de toti oamenii pe care i-am ales ca modele: Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu. Ma simteam vinovata pentru ca atatia oameni mari nu au avut sansa de a trai in lumea democratica ce se cladeste azi in jurul meu. Pentru ca am crezut ca numai asa trecutul ma va izbavi, asa cum sustinea Dan Puric.
Iar la final, nu pot decat sa multumesc celor care m-au primit in marea familie a Scolii de la Sighet. Pentru ca experienta traita a insemnat nu doar o responsabilitate ci si o infinita onoare.
Alma Laura Popan, Liceul „Dante Alighieri”, Bucuresti:
Memorialul Sighet este o casa de identitate. Cine am fost, de ce suntem romani si mai ales cine vom fi in conditiile unui destin ce pentru multa vreme parea pecetluit. Sunt al doilea an la Sighet si tot cred ca inca nu ma cunosc cu adevarat. Undeva exista un loc in care te regasesti. Locul meu de regasire cu mine insami este un penitenciar. Poate parea cel putin morbid, dar nu este. Sighet este inchisoarea unde eu ma gandesc. Nu pot spune ca impartasesc amintiri cu acest loc dar aici mi le creez. Invat sa-mi aduc aminte si totusi sa uit. Nu cred ca voi putea vreodata sa ma resemnez cu ceea ce s-a intamplat si tocmai de aceea doresc sa aflu adevarul. Acesta este motivul pentru care sunt aici. Trecutul ma reprezinta chiar daca nu l-am trait. Memoria este o forma de justitie, amintirea fiind un mijloc al constiintei. Scoala de vara de la Sighet este un joc al constiintei colective postdecembriste, in cautarea unei societati responsabile. De fapt, nu cred ca vinovatii sunt importanti, ci faptul care este in mod real consumat. Totusi relevarea trecutului este cheia catre un viitor constient. Un adevarat exercitiu de „decontaminare” daca acesta contaminare a avut loc si printre randurile generatiei tinere si daca nu, doar un vaccin anti.
Memorialul este imposibil sa nu te puna pe ganduri. Este o marturie de istorie ce-si continua destinul in pseudo-democratia actuala. Cred ca este mai mult decat un muzeu, este un monument al unei realitati trecute dar indurate la timpul sau. Victimele ce i-au trecut pragul nu sunt niste invinsi ci niste invingatori. Au rezistat sau au cedat datorita limitelor specific umane, nu mai conteaza. Idealurile lor au rezistat, adevarul a dovedit-o. Tot pentru acest lucru suntem si noi aici. Sa dovedim ca adevarul rezista. Am vazut ca astfel nu s-a putut, ca altfel se poate. Intr-o societate in recuperare vom recupera istoria. Nu o vom schimba, ci o vom intelege. Trecutul si prezentul sunt cele doua repere. Restul este mintea limpede a intelegerii si a atitudinii. Preluam o societate haotica dar cu potential. Zarurile au fost aruncate….
Monica-Andreea Popescu, Colegiul „Costache Negruzzi”, Iasi:
Se aud pasi… pasi grei prin celule… picuri de sange cad in aceste urme adanci… doare… totul doare in jur… chiar si lumina care patrunde prin gratii… stinge lumina! Impusca Soarele! E un zgomot asurzitor! nu mai bateti din picioare!
Imi ajunge trecutul! Ma obsedeaza amintirea… ma intind pe cimentul rece care imi patrunde in oase… inchid ochii – intuneric… adorm-tacere totala….
Se aude o usa izbindu-se!
…nu din nou…
Acest edificiu al cultivarii memoriei europene a dat un semnal de alarma in sufletul si constiinta mea. Am realizat inca o data ca lumea nu este atat de buna si din aceasta cauza multi oameni, in adevaratul sens al cuvantului, au avut de suferit.
Realizez ca am avut enorm de castigat prin participarea la Scoala de vara de la Sighet – editia a VIII-a, deoarece am aflat lucruri pe care nu le stiam si pe care nici nu mi-am inchipuit ca s-au intamplat.
Am intalnit oameni minunati, adevarati intelectuali, care si-au expus punctul de vedere, incercand sa ne imbogateasca cunostintele despre trecutul dureros al comunismului.
Clara Mares ne-a dat un exemplu elocvent a ceea ce inseamna un luptator, Nicu Steinhardt, cel care prin mintea sa stralucita a reusit sa infrunte vigilenta comunistilor.
Cu o saptamana inainte de a veni la Sighet, la repetitiile de pantomima, am discutat despre Dan Puric. Coincidenta sau pura intamplare, am avut onoarea de a asista la spectacolul lui, la Sighet. Am ramas fara cuvinte – am realizat ce inseamna adevarata arta, cat trebuie sa muncesti si la cate sa renunti pentru a ajunge la nivelul acestui artist.
„Sunteti ca niste fluturi cu polen pe aripi, care este posibil sa se piarda si sa nu mai puteti zbura”. Acestea au fost cuvintele sale, sfatuindu-ne din toata inima sa luptam pentru ceea ce suntem, ce avem si pentru viitorul nostru. „Trecutul este o biserica” (Octavian Goga) in care m-am „rugat” si de unde am plecat „luminata” spiritual si „imbogatita” intelectual cu amintiri ale trecutului.
Adrian Georgescu, Ploiesti:
Despre Scoala de Vara de la Sighet se pot spune si fara indoiala ca se vor spune multe. Ea a constituit pentru participanti nu numai o cale excelenta de a accede la 45 de ani de istorie a comunismului in intreaga Europa, cat mai ales posibilitatea de a intra in contact cu numeroase personalitati culturale. Astfel s-a putut intra pe drumul intelegerii unui trecut mult mai disputat in secolul XX, un trecut pe care asa cum nu aveam dreptul sa-l judecam, nu trebuie sub nici o forma sa-l dam uitarii.
Horia Roman Patapievici afirma ca „nu suntem liberi decat atunci cand putem spune adevarul”. Tocmai acest simbol al libertatii prin si in adevar a tronat deasupra intregii serii de conferinte de la Memorialul Sighet, intr-o editie care poate fi considerata extraordinara prin discutiile de mare efervescenta si gradul de comunicare atins in cadrul dezbaterilor. La sfarsitul unei experiente cognitive deosebite, fiecare dintre noi a reusit sa vada ca a crede in libertate si democratie nu poate deveni o vina si numai de noi depinde ca acest lucru sa nu devina o vina.
Mihail Chivu, Topoloveni, judetul Arges
Memorialul de la Sighet se numara printre evenimentele existentiale ce provoaca diferente specifice intre indivizi ce au suferit o criza de constiinta si, odata cu ea, puterea lor de a empatiza e acum infinit mai mare, si altii pentru care suferinta semenilor nu poate fi privita decat cel mult cu compasiune. A retrai durerea martiriului de aici e pasul inestimabil in mantuirea vinei colective romanesti. Daca cineva mai are vreo indoiala asupra catastrofei pe care a reprezentat-o comunismul pentru romani nu-i cer decat sa se urce in tren, sa intre in cladirea inchisorii si sa atinga peretii imbibati de sange, sudoare si saliva celor mai demni dintre oamenii timpului. Si se va fi vindecat.
Constantin Cretu, Liceul „Mircea Eliade”, Chisinau:
O serie intreaga de teorii iti sar in cap atunci cand, dintr-o naivitate incerci o definire a trecutului. Dar mentionez doar trei: trecutul ca rememorare a istoriei, trecutul ca o criza de civilizatie, trecutul ca un manifest sacadat. Si in aceste teorii exista un singur element comun: starea prin care determini o conditie a „trecutului”. Asa ca ne reducem la o stare. Scoala de Vara de la Sighetu Marmatiei pare a fi o stare ce apartine unei realitati obtinute prin renuntare. Va fi banal sa vorbim de scopuri, de sisteme, de intentii, cand de fapt singurul element ce mai conteaza (sau ce mai poate conta) exista ca o recunoastere. Scoala de Vara de la Sighet e doar renuntarea la un complex.
Tudor Tucudean, Cluj – Napoca:
Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei nu este o institutie de cultura, pentru ca este mult mai mult decat atat. Memorialul e viu! Memorialul te trezeste! Fara doar si poate, Memorialul ne atrage atentia ca putem sa iertam, dar nu avem voie sa uitam. Fiecare celula iti deschide ochii, ilustrand tragicul din perioada comunista. Celule ca aceea dedicata Experimentului/Fenomenului Pitesti transmit vizitatorului foarte bine durerea acelei perioade nefaste, iar in celule precum cele in care au murit Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu se simte nedreptatea. Ele te fac sa regreti ca nu ai trait in perioada interbelica, cu care pari a avea o conexiune in Memorial. Viul Memorial dureros…
Tot ce e viu e unic. Daca nu ar fi asa, toate lucrurile ar fi clare iar comunismul ar parea ca a reusit, pentru ca el asta dorea – toti indivizii egali, in supunere…
Fiecare editie a Scolii de Vara e unica. Editia din 2005 e diferita fata de cea din 2004, iar cea din 2006 va fi diferita fata de cea din 2005.
Irina Chirsanov, Republica Moldova:
Am participat si in 2004 la acest proiect. Intre timp, Muzeul Memorialului s-a imbogatit cu noi expozitii, doua dintre ele vernisate chiar pe parcursul aflarii noastre aici. Invitatii au fost personalitati de mare valoare, excelenti oratori. Mi-au placut in mod deosebit conferintele tinute de Clara Mares („Nicu Steinhardt in arhivele Securitatii”), Tom Gallagher („Democratia si Uniunea Europeana in vechile si noile state membre”) s.a.
In acest an am beneficiat de un program facultativ foarte interesant (concert de vioara, seara de poezie, proiectii de film…). De-a dreptul fascinant a fost spectacolul marelui actor Dan Puric, care a evoluat in incinta fostei inchisori.
Alina Galeriu, Colegiul National „Gheorghe Sincai”, Bucuresti:
Innoita, iata cum vad Scoala de Vara de la Sighet. E a treia oara cand particip la aceasta scoala si, de fiecare data, gasesc un argument nou sa revin. Aici, la Sighet, trecutul si prezentul se intalnesc intr-un mod pasnic. Nu e usor, dar e necesar si, desi dureros, trebuie sa ne asumam trecutul. Iata lectia pe care o invatam aici. Sa ni-l asumam si sa nu-l uitam.
Pompiliu – Nicolae Constatin, com. Zarnesti, jud. Buzau:
Scoala de Vara de la Sighet reprezinta pentru mine un exercitiu de libertate, un apel la constiinta. Am participat pentru a treia oara si fiecare din aceste editii a fost o experineta inedita. Am ramas impresionat de Memorial – care de la an la an este mai bogat in informatii si exponate -, de reprezentatia lui Dan Puric – atat ca actor cat si conferentiar -, de sfaturile celor care au sustinut cursurile acestei scoli. Sunt mandru de tinerii pe care i-am intalnit aici, pentru ca i-am vazut dornici sa-si exprime identitatea si sa ia atitudine. Am realizat ca trebuie sa ne cunoastem trecutul pentru a ne cladi un viitor fara a repeta greselile istoriei. Daca noi, descendentii celor care au suferit in perioada comunista, nu facem nimic, atunci tara aceasta este pierduta!
Cristina Alexandrescu, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Petrosani:
Anul 2005 mi-a adus, printre altele, si participarea, pentru a treia oara consecutiv, la Scoala de Vara de la Sighet, organizata anual de Fundatia Academia Civica, in colaborare cu Fundatia Konrad Adenauer. Suntem la cea de-a Vlll-a editie. Personal, pot sa spun ca este o onoare pentru mine sa vin aici si sa invat din experienta profesorilor nostri un capitol foarte delicat al istoriei recente, despre care nu stiam mai nimic inainte sa vin aici. Am invatat insa cu deosebit de multa placere de la istorici, scriitori de marca, profesori universitari, oameni cu o cultura aleasa, romani si straini, carora, gratie eforturilor depuse de organizatori, am avut ocazia de a le pune numeroase intrebari pentru a intelege cat mai bine asa-numita „epoca de aur” a comunismului precum si contextul international al acesteia, o epoca in urma careia, din pacate, inca se mai remarca sechele puternice in constiinta nationala. Este vorba despre istoria recenta a Romaniei, despre care manualele de istorie vorbesc rusinos de putin, dupa parerea mea. Cred ca ar fi ideal ca in scoli sa se introduca un curs despre Gulagul romanesc, asa cum exista unul si despre Holocaust, astfel ca noi, tinerii, sa intelegem consecintele celor 45 de ani de comunism.
Organizatorii acestui eveniment au avut o initiativa minunata, materializata prin aceasta Scoala de Vara, largind astfel atat orizonturile cunoasterii cat si pe cele ale gandirii si constiintei noastre, acest eveniment ramanand unul la care voi participa cu mult drag si anul viitor, daca voi mai avea ocazia.
Ruxandra Geamanu, Bucuresti:
Dialog, spirit critic, deschidere catre nou, efervescenta intelectuala – dar si o aplecare asupra trecutului pentru a-i descurca itele incalcite de jumatate de secol comunist, sunt doar cateva dintre cuvintele cu care cineva ar caracteriza Scoala de Vara de la Sighet, care anul acesta a ajuns la cea de-a Vlll-a editie. Timp de o saptamana am trait nu doar o deosebita experienta sociala. Vedeam tineretul roman ca fiind superficial, plafonat in mediocritate intelectuala, fara simt patriotic si fara spirit critic. „Noi nu vrem sa fim geniali,/ noi vrem sa fim trimbulinzi”, spunea vesnicul adolescent Nichita Stanescu, in poezia „Cantec in doi”, indemnand catre trairea vietii si implicarea sa in problemele cotidiene, refuzand genialitatea arida si neimplicata, deci necreatoare. Vara aceasta am intalnit destui tineri trimbulinzi la Sighet, stapaniti de efervescenta critica specifica varstei. Mi-au dat incredere in mine si in viitorul Romaniei de a-si regasi trecutul reinnodat, firul trairii nationale. Mi-a aratat ca nu sunt singura.
Cristina Mincu, Timisoara:
Daca m-ar intreba cineva ce este Memorialul de la Sighet si ce reprezinta pentru mine acest loc, i-as raspunde fara ezitare ca este un lacas incarcat de spiritualitate, de dragoste de neam, dedicare pana la cel mai inalt punct. Aici au patimit si au fost stigmatizati oameni… au fost frante trupuri, dar nu si visurile, onoarea si dragostea de tara si libertate a adevaratilor romani.
Pentru mine este cu adevarat un moment unic sa te intalnesti fata-n fata cu o marturie vie a suferintei detinutilor si a sadismului tortionarilor din perioada comunista, ce s-a impus cu rapiditate si in mod clar in destinul romanilor.
E greu sa transpun in cateva randuri suferinta si schingiuirea atator suflete romanesti. Nu pot avea decat admiratie pentru acesti oameni, acesti sfinti ai neamului. A reusi sa cuprinzi o farama din istoria neamului romanesc este un lucru rar si, in acelasi timp, minunat, caci Memorialul este „o fresca a istoriei” pentru orice om ce poarta dreptatea, dragostea si speranta in suflet.
Ambrozie Irineu Darau, Ucea de Jos, judetul Brasov:
Deja este al patrulea an in care particip la Scoala de Vara de la Sighet si pot spune ca voi mai incerca anul viitor si poate nu numai. Aici, la Sighet, am avut nesperata ocazie sa aflu foarte multe lucruri despre un trecut neguros, care ne priveste pe toti, care trebuie sa sensibilizeze si mai ales sa ne responsabilizeze pentru viitor. Pe langa o cantitate considerabila de informatii pe care le-am dobandit, am trait momente cu o mare importanta in dezvoltarea personalitatii mele. Adolescent fiind, am cautat si caut modele, iar in cei patru ani am gasit cateva care m-au influentat decisiv. Astfel, conferintele Doinei Cornea (de anul trecut), a lui Dan Puric (de anul acesta), doi oameni extraordinari, si-au lasat o adanca amprenta asupra felului meu de a gandi. Am invatat sa fiu constient de realitatea trecuta si prezenta, dornic de cunoastere si, mai ales, permanent ancorat in cele doua valori fundamental umane: credinta si nadejdea. Acum cred ca Romania poate avea un viitor stralucit daca „oamenii buni” nu stau deoparte… iar Scoala de Vara mi-a aratat ca acesti oameni exista. Asadar, vreau sa raman in tara si sunt sigur ca generatia noastra va castiga lupta. Scoala de Vara a fost pentru mine o experienta fundamentala si din punct de vedere social. Pe unii dintre cei mai buni prieteni i-am cunoscut aici, printre colegii din alte judete. Suntem prieteni pe care facultatea si initiativele curajoase cu siguranta ne vor reuni.
In concluzie, actiunea Academiei Civice si a Fundatiei Konrad Adenauer de a oferi tinerilor sansa de a se intalni si de a invata cum sa fie cetateni responsabili este una demna de lauda. Speram cu totii ca initiative de acest gen sa mai apara si doar astfel societatea romaneasca va taia definitiv legatura cu tragica perioada a regimului comunist si va evolua spre formula optima a democratiei.
Sandu Hangan, Bistrita:
La Sighet se incearca cu succes o recuperare a trectului prin spunerea in mod deschis a adevarului. Intr-un spatiu in care acum cincizeci de ani mureau unii dintre cei mai de seama oameni pe care i-a dat aceasta natiune, se aduna acum tineri din tot spatiul romanesc pentru a afla ceea ce a fost atat timp ascuns. Ce se spunea in soapta acasa se spune acum in fosta inchisoare, cu voce tare si in public.
Sunt a patra oara in Sighet si fiecare an e altfel. Am cunoscut aici oameni care m-au impresionat, oameni care mi-au oferit modelul lor, oameni care mi-au devenit prieteni. Colegi si conferentiari.
Dezamagitor este ca, de patru ani de cand vin aici, unele probleme au ramas nerezolvate, cum e parca eterna chestiune a dosarelor Securitatii. As fi preferat sa discutam acum despre trecut pe o baza documentara mai larga. Poate cei ce vin aici vor scrie candva istoria, fara ura si partinire, vor scoate la lumina vinovatii. Totusi, societatea noastra incepe sa devina normala, dar foarte greu, foarte lent. Sechelele comunismului sunt dificil de indepartat. Padurea si pamantul, reperele stramosilor mei luate de comunisti, sunt si azi in maini straine si lupta dusa cu autoritatile care nu aplica legea e totodata lupta cu ramasitele comunismului. La Sighet am invatat putin despre cine e dusmanul acesta si esential pentru a invinge e sa-ti cunosti inamicul. E de luptat in aceasta tara multa vreme de acum incolo.
