Lituania a început luni construcția unei baze militare, în care vor staționa 4.000 de militari germani după ce lucrările se vor încheia în 2027, ceea ce va reprezenta prima dislocare permanentă în străinătate a trupelor germane de la al Doilea Război Mondial încoace, potrivit Reuters.
Germania s-a angajat să trimită trupe în Lituania anul trecut. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, compara această decizie cu aceea prin care țările NATO au convenit, în timpul Războiului Rece, să trimită militari în Germania de Vest pentru a apăra Europa Occidentală în cazul unei invazii sovietice.
Raimundas Vaiksnoras, comandantul armatei lituaniene, a estimat că țara sa va cheltui 1,1 miliarde de dolari în următorii trei ani pentru construirea bazei, unul dintre cele mai mari proiecte de construcții din istoria țării baltice.
Este „o investiție uriașă” pentru o națiune de 2.900.000 de locuitori și cu o economie ce reprezintă o zecime din aceea a Germaniei, a spus Vaiksnoras la ceremonia de începere a lucrărilor.
„Brigada va reprezenta o asigurare pentru populație și o forță de descurajare, care să țină rușii departe”, a mai spus generalul de brigadă lituanian.
Baza de la Rudninkai, aproape de capitala Vilnius și la numai 20 de kilometri de granița cu Belarus, aliat al Moscovei, va primi 4.000 de soldați, provizii și instalații de mentenanță pentru tancuri și alte echipamente militare. Alți 1.000 de militari sau personal civil german va fi dislocat în alte locuri din Lituania.
Au apărut temeri că baza militară nu se va finaliza la timp
Totuși, doar 20% din clădirile bazei militare de la Rudninkai au fost contractate până acum, ceea ce provoacă temeri că nu va fi finalizată la timp. Ministrul Apărării din Lituania, Laurynas Kasciunas, a precizat că licitațiile pentru restul clădirilor vor fi încheiate până la sfârșitul anului.
Guvernul german a cerut Parlamentului 2,93 miliarde de euro pentru o comandă de 105 tancuri Leopard 2 A8, o parte din ele urmând să ajungă la baza din Lituania, potrivit unui proiect confidențial al bugetului, consultat de Reuters în luna iunie.
Însă disputele din coaliția de guvernământ de la Berlin legate de buget riscă să pericliteze realizarea angajamentelor privind fondurile alocate Bundeswehr-ului.
Lituania a atins nivelul de 3% din PIB alocat pentru armată în acest an, iar primul-ministru Ingrida Simonyte a decis să crească taxele pentru a suporta cheltuielile pentru apărare, inclusiv cele cu baza de la Rudninkai. „Dacă noi nu suntem în siguranță, nu există securitate nici pentru ei”, a spus Simonyte, referindu-se la Germania.
VIDEO: Rusia a atacat o bază militară lângă granița cu Polonia
Un atac aerian rusesc asupra unei mari baze militare ucrainene de lângă granița cu Polonia, membră NATO, a stârnit temeri că conflictul s-ar putea răspândi.
Un atac aerian rusesc a lovit o mare bază militară din vestul Ucrainei, extinzând conflictul în noi zone.
Cel puțin 35 de persoane au murit și peste 130 au fost rănite, potrivit guvernatorului regional Maksym Kozytskyy.
El a spus că avioanele rusești au tras în jur de 30 de rachete, dar unele au fost interceptate. Reuters nu a putut să-i verifice declarația.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!