22.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSocialDouă autoturisme implicate și 7 victime, într-un accident rutier pe DN1

Două autoturisme implicate și 7 victime, într-un accident rutier pe DN1

Traficul rutier a fost complet blocat

Accidentul s-a produs pe DN1, în județul Brașov, între localitățile Codlea și Vlădeni. ISU Brașov a transmis că printre cele 7 victime se află și doi minori, iar în zonă au fost trimise mai multe echipaje.

„La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, 3 echipaje SMURD, și 3 echipaje SAJ”.

O persoană a fost declarată decedată, alta se află în stop cardio-respirator și beneficiază de manevre de resuscitare din partea medicilor, iar alte cinci persoane, inclusiv doi copii, au răni ușoare și au primit îngrijiri la fața locului, mai spun polițiștii. „Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate”, transmite ISU Brașov.

Cele mai multe accidente de circulație s-au produs, anul trecut, pe DN1, DN2, DN6 și DN7 iar iunie a fost luna în care s-au consemnat cele mai multe astfel de accidente, arată un bilanț de anul trecut al Poliției Române. Referitor la zilele săptămânii în care au fost înregistrate accidente, se constată că în ziua de vineri au fost consemnate cele mai multe accidente, iar cele mai multe persoane decedate au fost înregistrate în ziua de luni.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Porsche taie 9.000 de locuri de muncă până în 2035. Criza din China și competiția acerbă forțează restructurarea

Noile reduceri se adaugă celor 3.900 de locuri de muncă vizate prin acordul semnat în februarie 2025, precum și altor aproximativ 500 de posturi...

Macron, despre incendiile devastatoare din Franța: Cea mai gravă criză de la Al Doilea Război Mondial

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a descris incendiile de vegetație care afectează regiunea Gironde drept cea mai gravă situație cu care țara s-a confruntat de...

Grevă generală în sănătate: SANITAS oprește activitatea pe termen nelimitat și acuză presiuni asupra angajaților

Reprezentanții federației dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și urgențele, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă