14.4 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriLiderul de piaţă în domeniul garantării creditelor ia în calcul desființarea de filiale

Liderul de piaţă în domeniul garantării creditelor ia în calcul desființarea de filiale

Măsura a fost solicitată de acționari, pentru reducerea cheltuielilor

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii analizează posibilitatea desfiinţării unor sucursale pentru reducerea cheltuielilor, potrivit unei decizii a acţionarilor, obţinută de economica.net. Prin această măsură, acționarii vor optimizarea și eficientizarea rețelei. Fondul are şapte sucursale şi 10 reprezentanţe în ţară.

Conform Ordonanței de Urgență nr.58/2024, începând cu data de 7 iunie 2024, FNGCIMM a preluat atribuția Ministerului de Finanțe de emitere a acordurilor de refinanțare, în cadrul programului Prima/Noua Casă, anunță Fondul pe site-ul fngcimm.ro. Acordurile de refinanțare emise de FNGCIMM SA-IFN la solicitarea beneficiarilor vor fi transmise către finanțatori, pe baza unui borderou, iar finanțatorii le vor redirecționa către beneficiari.

Potrivit paginii oficiale, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii implementeaza cinci programe guvernamentale de garantare pentru susținerea economiei României:

IMM INVEST Plus

  • componenta IMM Invest România
  • componenta Agro IMM
  • componenta IMM Prod
  • componenta Garant Construct

Noua Casă

FNGCIMM este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri şi funcţionează ca societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea Băncii Naționale a României. 

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Londra, Antalya și Istanbul, în topul destinațiilor preferate de pe Aeroportul Otopeni, depășind rutele de business

Pentru prima dată în istoria datelor furnizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează Aeroportul Otopeni, destinaţiile Londra, Antalya și Istanbul se situează în...

Român prins în Italia cu o cantitate record de cocaină

O încărcătură de cocaină destinată aprovizionării principalelor centre de distribuție din Roma a fost interceptată de Garda Financiară a Comandamentului Provincial Roma la bariera...

Londra, Antalya și Istanbul, în topul destinațiilor preferate de pe Aeroportul Otopeni, depășind rutele de business

Pentru prima dată în istoria datelor furnizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează Aeroportul Otopeni, destinaţiile Londra, Antalya și Istanbul se situează în...
Ultima oră
Pe aceeași temă