10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCăutările pescarilor dispăruți în Marea Neagră au fost reluate

Căutările pescarilor dispăruți în Marea Neagră au fost reluate

Cei trei au ieșit pe mare vineri, în jurul orei 14.00, în zona 2 Mai. La ora 20.30, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă Constanța au fost informați că aceștia nu au mai ajuns la mal și nu pot fi contactați. Imediat, două nave ale Grupului de Nave Mangalia au plecat în căutarea lor. Au fost anunțați și bulgarii, care au dat o mână de ajutor. Fără niciun rezultat, din păcate.

Joi, zece nave și trei elicoptere din România și Bulgaria au parcurs sute de mile/kilometri pentru a-i găsi. Au ajutat și bulgarii, din nou, pentru că familia susţine că telefonul unuia dintre pescari a avut semnal şi a emis în zona Durankulak, din Bulgaria. N-au avut noroc. Un elicopter de la RAS Tuzla a zburat 2 ore și 40 de minute, dar nu a fost găsit niciun indiciu al poziției ambarcațiunii. Forțele Navale Române au executat vineri, 8 martie, o misiune de căutare și salvare cu elicopterul Puma Naval 141, a cărui intervenție a fost solicitată de Centrul maritim de coordonare a acțiunilor de căutare și salvare de vieți omenești pe mare din cadrul Autorității Navale Române (MRCC), a decolat de pe Aerodromul Tuzla, la ora 14.15, și a revenit în baza aeriană în jurul orei 17.00.
În plus, șeful Statului Major al Forțelor Navale, Alexandru Mîrșu, a ordonat corvetei „Contraamiral Eustațiu Sebastian” (Cvt-264), care se întorcea spre Portul Militar Mangalia după participarea la un exercițiu multinațional, să se alăture operațiunilor de căutare-salvare, cu misiunea de a căuta persoanele dispărute în raionul cuprins între Tuzla și Vama Veche, până la limita apelor teritoriale ale României. După încheierea misiunii, nava militară a acostat la Mangalia în jurul orei 17.00.
De asemenea, Inspectoratul General de Aviație a informat că elicopterul EC 135 nr.290, dotat special cu FLIR (sistem electro-optic de observare pe timp de zi și noapte), flotoare pentru zborul deasupra mării, NVG, etc. a fost implicat în operațiunile de căutare.

Cei trei pescari dispăruţi se numesc Vasile Pârvu, Călin Cristin şi Gheorghe Stănică. Gheorghe Stănică, cunoscut drept Călin de către apropiaţi, este patronul cherhanalei din 2 Mai și consilier local PSD în Limanu.
Serviciul MRCC este responsabil de îndeplinirea atribuţiilor ANR cu privire la coordonarea activităţilor de căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare, precum şi de îndeplinirea atribuţiilor cu privire la protecţia apelor navigabile împotriva poluării de către nave, în zona de responsabilitate a Centrului Maritim de Coordonare.

Zona de responsabilitate a Centrului Maritim de Coordonare este reprezentată de apele maritime interioare (inclusiv a porturilor), Canalul Dunare – Marea Neagră, căile navigabile ale Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă