Ne-am putea imagina ca anul 2006 va fi unul atipic. Integrarea europeana preseaza puternic asupra actorilor si restrange orizontul puterii. Nici majoritatea, nici opozitia nu au prea multe oportunitati. Doar partidele antisistem, gen PRM, pot profita de situatie. Asa periculoasa cum a devenit, lumea politica traditionala nu mai face fata. E nevoie de un nou spirit politic, iconoclast si inovator, care sa genereze o reactie colectiva. In epoca globalizarii si a sensibilitatii democratice, fara participarea cetatenilor, politicile sucomba. Oligarhiile, neputand asigura suficiente bunuri publice, nu rezista la examenul guvernabilitatii. Jocul alternantelor, de aici ori de aiurea, exprima incercarea publicului de a echilibra situatia, dar absenta rezultatelor creste ostilitatea in raport cu politica.
Pentru a fi util tuturor, nu doar unora, anul 2006 trebuie sa rupa tiparul. In Romania, spiritul de fronda ar trebui sa isi atinga telurile: sa schimbe regulile. Epuizat de tranzitie si lipsit de repere, individul se repliaza in reduta individualismului noncompetitiv. Insa, chiar daca societatea este neincrezatoare, asteptarile sunt mari. Guvernantii nu au prea multe alternative. Esecul reformelor, demarate greu si blocate repede, este mai mult decat posibil. In Justitie, vedeta politicilor de reforma, confruntarea cu mostenitorii vechiului regim este dura, iar reactiile sunt impartite. In domeniul social, situatia este si mai amestecata. Inconsistenta politicilor sociale nu ofera nici o perspectiva clara. Economia, teoretic punctul tare al actualei coalitii, nu a simtit (inca?) efectele pozitive ale cotei unice. Iar aderarea, slagar la moda in 2005 si probabil 2006, chiar daca mai aproape, ramane inca incerta.
Ceea ce i-a lipsit Guvernului in 2005 a fost capacitatea de a-si asuma conflictele si de a sustine politicile initiate. Fara conflict, politica e redusa la rangul de administratie. Si pentru aceasta, PSD era mult mai potrivit. Nici politicile publice, nici perspectivele ideologice, nici strategiile institutionale nu pot oculta conflictul. Aceasta atitudine nu face decat sa amane o confruntare ce va deveni cu atat mai violenta. Nici in conflictul institutional de autoritate cu presedintele, nici in lupta pentru sustinerea reformelor, nici in disputele cu sindicatele Guvernul nu si-a asumat o pozitie clara. Ambiguitatea atitudinilor Guvernului nu se datoreaza nici caracterului primului ministru, nici situatiei din coalitie, ci lipsei de viziune. Dar cheia legitimitatii consta in capacitatea de a oferi unei populatii a carei viziune de viitor este in criza un proiect credibil. Si aceasta, reconstruind identitatea colectiva, fara a cadea in capcana voluntarismului.
Criza de viziune nu e doar apanajul Guvernului. Nici opozitia nu a produs sau propus vreun proiect. Nici la capitolul reformei interne, nici in domeniul politic sau social PSD nu a promovat sau initiat proiecte. Redus doar la rolul de actor reactiv, PSD nu a reusit sa-si recalibreze instrumentele doctrinare sau sa-si reinnoiasca structura organizationala. Paralizia interna, care l-a condus la esecul din 2004, s-a mentinut. Concentrandu-si atacurile impotriva lui Traian Basescu, a irosit alte oportunitati. Succesele tactice nu au compensat carentele strategice.
In privinta proiectelor, doar presedintele a oferit cateva repere, dar viziunea sa ramane inca vaga. Spiritul sau de fronda a creat o stare de asteptare, dar fara articularea obiectivelor lucrurile nu s-au concretizat. Reforma institutionala pe care a propus-o este inca o intentie, iar partidele nu par dispuse sa o accepte. Si cum o politica nu se poate edifica pe aliniamentul unei linii fortificate, in acest domeniu este previzibila o ofensiva.
Forta politicii consta nu doar in adaptarea obiectivelor la orizontul de asteptare al publicului, ci in capacitatea de mobilizare a societatii. De aceea, mai mult chiar decat de un an pozitiv, avem nevoie de un 2006 combativ.
