Și Germania a eliberat un deținut rus, condamnat pentru uciderea unui dizident, exilat la Berlin
Jurnalistul The Wall Street Journal, Evan Gershkovich, fostul puşcaş marin, Paul Whelan şi jurnalista ruso-americană, Alsu Kurmasheva s-au întors, joi, în Statele Unite, la câteva ore, după ce au fost eliberați din detenția rusă. Este cel mai mare schimb de prizonieri dintre cele două țări de la Războiul Rece, scrie Reuters.
Casa Albă a declarat că a negociat cu Rusia, Germania și alte trei țări. Acordul, negociat în secret timp de mai bine de un an, a implicat 24 de prizonieri, 16 s-au întors din Rusia în Vest și 8 au fost trimiși în Rusia din Vest. Germania l-a eliberat pe Vadim Krasikov, condamnat pentru uciderea unui dizident, exilat în Berlin, a anunțat Guvernul german.
Președintele american, Joe Biden a salutat acordul, calificându-l drept „o ispravă de diplomație și prietenie” și i-a lăudat pe aliații Washingtonului pentru „deciziile îndrăznețe și curajoase”, mai transmite Reuters.
Biden și vicepreședintele Kamala Harris i-au așteptat pe americanii eliberați, Gershkovich, Whelan și pe jurnalista Alsu Kurmasheva, precum și pe dizidentul rus și rezident al SUA, Vladimir Kara-Murza, când au ajuns la Joint Base Andrews, Maryland, cu puțin timp înainte de miezul nopții (0400 GMT).
Acordul îi oferă administrației Biden-Harris un succes diplomatic de răsunet, cu 3 luni înainte de alegeri.