La inceputul acestui an, la un post de televiziune bucuresteana a avut loc inca o dezbatere despre Holocaust cu participarea lui R. Ioanid, L. Benjamin, J. Ancel si un istoric de la Chisinau, ne-evreu, al carui nume, din pacate, nu l-am retinut. Tonul era cel consacrat, faptele si ele: „romanii fascisti ai lui Antonescu au organizat Holocaustul in Romania”. Cifrele victimelor erau, cu neinsemnate variatiuni, cele consemnate la Coral: „in jur de 400.000”. Ajungandu-se la situatia de dupa 28 iunie 1940, la intrebarea nevinovata: „Cam cati evrei ne-basarabeni trecusera dupa aceasta data noua frontiera de pe Prut, in teritoriile cedate URSS?”, cei trei specialisti au aruncat in sila, agasati, cifre intre cateva sute si cateva mii, apoi s-au pregatit sa treaca la alt subiect…
Istoricul de la Chisinau a aratat niste hartii si a spus ca, dupa documentele NKVD, in jur de 150.000 evrei trecusera Prutul imediat dupa Cedare…
Stupoare printre „specialisti”. Insa niciunul nu a contestat cifra – de ce oare: pentru ca era (aproape) adevarata?; pentru ca venea din sursa NKVD?
Adevarat: evreii-normali, majoritatea, sunt tinuti sa taca „in interesul comunitatii”, in numele lor (sic) exprimandu-se (re-sic) agitatii-agitatori holocaustologi colonizatori ai meselor rotunde, ai tribunelor, ai presei (cei de mai sus, la care se adauga inevitabilul Oisteanu, istericul Al. Florian, umoristul Shafir); evreii-normali nu se pot face auziti in asemenea imprejurari (si nu doar in Romania); deasemeni din jena intelectualo-morala, de rusine ca sunt congeneri cu acesti ignoranti, nerespectuosi ai cititului si ai citatului, insolenti, mincinosi cu program…
M-am intrebat, ma intreb: unde erau istoricii romani (macar tot atat de istorici cat un R. Ioanid, un J. Ancel)? Nu-si aveau si ei locul pe platou? Sau fiindca primisera de la Wiesel cinstea-de-onoare de a figura in Comitetul pentru Studierea Holocaustului, li se impusese clauza de rezerva, citeste: interdictia de participare la dezbateri fara aprobare de sus de tot, de la Washington, de la Tel Aviv? Ce facea, ce dregea, cu ce se ocupa – in chiar acel moment – un Pippidi, de pilda? Cu – tot de pilda – semnarea cu numele sau a unor lucrari trudite de altii, editate la Politromul Lupesc, spunandu-si ca el, roman autentic, de dincoace de Prut, poate dormi pe toate trei urechile, atata vreme cat exista dincolo de Prut romani-neautentici, „romanofoni”, cum a explicat istoricul-istoric Zoe Petre – , ca alde Mihai Vakulovski, ca „istoricul de la Chisinau” – n-au decat sa sustina ei „dialogul cu evreii”…
Insa chiar asa: tolerata, pusa intr-un colt al mesei ocupate de abonatii holocaustologiei pretutindenale, modesta contributie a „istoricului de la Chisinau” a re-trezit speranta in posibilitatea unui dialog romano-evreu pe care de mult il visam. Fiindca in lumea noastra murdara, insangerata, batjocorita, evreii nu au fost totdeauna victime, martiri, nedreptatiti; si ne-evreii, in raport cu evreii au fost victime inocente, mai cu seama in secolul trecut in Imperiul Raului – cum pe drept numea Reagan Blocul Comunist – si continua a fi in Palestina. Iar daca si ei, evreii doresc stabilirea adevarului (sa ramanem modesti: stabilirea unei medii a ceea ce credem cu totii ca ar fi adevarul), atunci sa paraseasca nesuferita atitudine aroganta, totalitara, a eternei victime cerand scoteala (si compensatii materiale) interlocutorului tratat de la bun inceput ca vinovat-de- serviciu („Antisemitule! Fasistule!”) si cu care nu discuta, caruia ii dicteaza conditiile capitularii.
Sa se aseze la masa-rotunda a dialogului onest, la care sa participe, nu ca dusman al celuilalt, ci ca partener de discutii – despre viata, despre moarte, despre victima, despre calau, despre neuitare la ei, la evrei, despre iertare la noi, crestini. Singura conditie: sa accepte postulatul:
Crima incepe de la unu: un evreu este egal in moarte cu un roman, cu un tigan, cu un rus, cu un armean.
Vinovatia incepe tot de la unu: o victima evreu are aceeasi valoare (sic) ca o victima roman, tigan, armean, rus. Vinovatia nu poate fi cantarita diferentiat, nu beneficiaza de circumstante- atenuante in functie de ideologie, religie, rasa : un criminal german nazist nu poate fi deculpabilizat pentru ca ucisese pentru „binele Germaniei”, dupa cum un criminal bolsevic, evreu sau nu, ramane un criminal, nu un „revolutionar internationalist”.
Dar din fericire dezbaterea de atunci nu a fost un accident – insa doar in comunitatea romanilor de pe Bac, peste o jumatate de veac dublu-martirizati de comunism si de rusism – si nu in randurile „directorilor de constiinta” de pe Dambovita. Cu explicabila satisfactie mi-am adus aminte:
– in 1988, cand la Chisinau V. Mandacanu publica articolul „Ecologia spiritului”, iar la meetingurile cenaclurilor „A. Mateevici” intelectualii cereau demisia inaltilor demnitari de stat si de partid, in cenaclurile de la Bucuresti conduse de N. Manolescu, Crohmalniceanu, M. Martin, I.B. Lefter, se dezbatea de zor chestiunea sexului rezistentului prin cultura;
– cand in 1989 la Chisinau modestii intelectuali basarabeni se luptau cu sovietizatorii pentru limba romana, cu grafie latina, impunand Sovietului Suprem al RSSM o lege – rafinatii scriitori de la Bucuresti, printre ei N. Manolescu, ii ironizau pe bietii-basarabeti „ramasi la Bolintineanu”, pierzand timpul cu, ce tristete, domnilor: „limba romana”, in loc sa treaca urgent la Roland Barthes!;
– in acelasi an 1989, an de revolutie autentica la Chisinau, ce text epocal redactau intelectualii romani din dreapta Prutului? O petitie prin care cereau anularea… licentierii de la Romania literara a lui Mircea Dinescu – o jalnica jalba in-genunchi, dar chiar asa, marii-profitori de „dupa Revolutie”, hoitarii Manolescu, Liiceanu, Eugen Simion, Adamesteanu, Blandiana, Buzura, Sorescu – tot nu o semnasera.
Nu voi afirma ca in privinta normalitatii civice basarabenii sunt mai responsabili, mai curajosi, mai drepti pe picioarele lor, doua, decat fratii de peste Prut, voi spune ce am spus: in timp ce intelectualii din stanga Prutului se aflau de multa vreme la unison cu europenii polonezi, cehi, unguri, cei din dreapta Prutului nici nu existau (doar explicase Blandiana in Convorbiri literare ca… in timpul dictaturii solidaritatea nu era posibila, insa dupa „revolutie” a devenit – daca Nicolae Dictatorescu nu-i daduse bilet de voie, prin Gogu Radulescu…).
In chestiunea extrem de importanta: relatiile romano-evreiesti, in timp ce pe malul drept al Prutului sunt lasati sa zburde nestingheriti, nepusi la locul lor istericii propagandisti ai „Holocaustului romanesc” (in care pana deunazi, la diktatul lui Wiesel, erau incluse si victimele ungurilor ocupanti ai Ardealului de Nord), la Chisinau, „bietii basarabeni”, infruntand o mie de obstacole, reusesc – din cand in cand – sa-si faca auzit glasul.
Voi da largi extrase dintr-un articol aparut pe site-ul http://www.moldovanoastra.md/ historical, sub semnatura lui Gh. Marinescu :
„Afacerea „Holocaustul evreiesc in Moldova”.
„Toate episoadele iunie 16, 2005 – 12:20
„Moldova Noastra, Centrul de Monitorizare si Analiza Strategica
„Despre afaceri in istorie nu se prea discuta. Acestea mereu sunt inconjurate de mister, iar deznodamantul ofera senzatia parcurgerii unui roman politist. De la obtinerea independentei pana in prezent, orice scandal public cu implicarea cozilor de topor guvernamentale poate fi catalogat ca o afacere. Sensul acestui termen ar fi urmatorul: „intelegere orala sau scrisa intre doua sau mai multe parti in scopul obtinerii unui profit din efectuarea unei activitati”. (…) A scrie astazi despre holocaustul evreiesc este foarte riscant. Aceasta pentru ca dezvaluirea unor noi informatii cu privire la evrei ar putea fi catalogata ca antisemitism, iar autorul asociat cu Hitler. (subl. mea, P. G.) (…)
„Episodul I
„Holocaustul evreilor este deja o chestiune (…) as zice terfelita. Si asta datorita interventiilor anumitor indivizi care au dorit sa profite pe seama evreilor morti in timpul celui de-al doilea razboi mondial (s.m.). Chestiunea in discutie mai este influentata (…) in primul rind, pentru ca tratarea holocaustului tine de domeniul istoriei, stiinta care deseori sufera de o insuficienta de sinceritate din cauza includerii intereselor politice sau de alta natura (s.m). In al doilea rand, pentru ca amintirile despre evenimentele tragice cu privire la masacrarea evreilor in Transnistria in anii celui de-al doilea razboi mondial mai sunt vii.
Astfel, aceste amintiri ii determina pe posesorii lor de a dramatiza si extrapola soarta evreilor, ca una speciala, din intregul calvar al vietii si mortii din perioada anilor 1939-1945 (s.m.). In pofida trasaturilor pe care le-am enumerat, unii s-au incumetat sa scrie si chiar sa publice diverse materiale pretins istorice ori analitice despre problema data.
„Autorul unei asemenea lucrari este Sergiu Nazaria, cunoscut mai mult ca autor al cursului integrat de istorie a Moldovei.
Monografia sa, intitulata „Holocost v Moldove” (Holocaustul in Moldova) a fost editata in primavara acestui an la initiativa Asociatiei evreilor fosti detinuti in lagarele de concentrare si ghetourile fasciste cu sprijinul Institutului de Stat de Relatii Internationale din Moldova.
In cadrul acestui institut, cartea si autorul ei au avut parte de o prezentare grandioasa cu participarea unor reprezentanti ai misiunilor diplomatice.
„Vom remarca si faptul, deloc de ignorat, ca la momentul prezentarii cartii, autorul deja distribuise intreg lotul prin bibliotecile tarii (s.m.). La ce atata graba? (…) „ce aduce nou aceasta carte ?”
„Din ceea ce a urmat dupa aparitia acestui volum am inteles ca, de fapt, lucrarea respectiva nu aduce nimic nou, decat atacuri directe la persoana, xenofobie, falsuri istorice, contestari, (s.m.). (…) a starnit mare zarva printre istoricii autohtoni.
Asociatia Istoricilor din Moldova a manifestat o atitudine negativa fata de maniera individuala de a scrie a lui Sergiu Nazaria si fata de continutul cartii, catalogand-o ca o poveste imbibata cu truncheli de documente si falsuri istorice. (s.m.)
„Cartea invinuieste administratia romana a lui Ion Antonescu ca fiind culpabila de omorarea a zeci de mii de evrei in Transnistria, astfel incit „Hitler a ramas multumit de faptul ca Antonescu a inceput primul prigoana si uciderea evreilor” (sic!). Ideea principala a cartii este ca in Transnistria a avut loc un veritabil holocaust al evreilor comis de catre romanii fascisti. (…) Dar (…) nu numai romanii sint vinovati de tragedia evreilor din Transnistria, ci si unii istorici de la Chisinau care, chipurile, stiu ce s-a intamplat acolo, dar din anumite motive tainuiesc acest lucru (sic!). (sublinierile mele).
„Culmea acestor atacuri la adresa membrilor Asociatiei Istoricilor din Moldova a fost asocierea (compararea, punerea alaturi a) istoricului Ion Varta, autor a mai multor colectii de documente istorice, cu liderul Germaniei naziste – Hitler (…). (…) aparitia pe coperta a numelui lui Alexandru Moraru fara acordul acestuia.
(…) Alexandru Moraru a declarat ca nu recunoaste veridicitatea informatiei incluse in volumul aparut cu numele sau si ca ceea ce s-a intamplat a fost (…) o sarlatanie fara masura, iar Sergiu Nazaria nu a consultat nici o arhiva (…), utilizand si fabricand documentele prezentate de el* (subl. mele).
„(…) Informatia continuta in cartea respectiva a fost aspru criticata de catre Asociatia Istoricilor din Moldova, istoricii exprimandu-si regretul pentru faptul ca o astfel de monografie a fost repartizata cu cea mai mare rapiditate bibliotecilor scolare si publice, astfel promovand in continuare neadevaruri istorice menite sa turmenteze cititorul simplu, iar celor mai tineri, cum ar fi elevii si studentii, sa le formeze o atitudine eronata fata de evenimentele demult trecute. (s.m.)
Episodul II
„In situatia creata, Asociatia Istoricilor din Moldova a hotarat sa organizeze un simpozion care sa puna in discutie problema evreilor in istoria romanilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial si reflectarea acesteia in manualele scolare.
„La acest simpozion, care a avut loc pe data de 3 iunie curent {2005} in incinta bibliotecii publice „Onisifor Ghibu” din Chisinau, au participat istorici si personalitati publice de etnie evreiasca din Republica Moldova, reprezentanti ai presei, precum si alte persoane interesate de problema data.
„Marii absenti (…) au fost Mark Tkaciuk Ð consilier prezidential, Victor Tvircun, ministrul Educatiei si Sportului, Mircea Surdu Ð (…) si chiar autorul cartii cu pricina Ð Sergiu Nazaria. Absenta acestora, insa, a fost suplinita de prezenta lui Ion Coja de la Bucuresti, a lui Teodor Magder, Svabs Roif, rabinul sef Zalman Apelski, Ion Varta Ð istoric, Alexandru Moraru Ð „autorul buclucas” al cartii lui S. Nazaria, Boris Vizer Ð istoric, Alexandru Memei Ð istoric din Transnistria, Vlad Pislaru Ð istoric, Viorel Cibotaru Ð reprezentant al societatii civile.
„Discutiile incandescente din cadrul simpozionului s-au axat pe intrebarea „a fost sau nu holocaust in Transnistria ?”.
„Amintirile celor care au supravietuit evenimentelor din Transnistria din timpul razboiului au transformat discutia intr-o adevarata mascarada stropita cu interventii de prost gust si contre dure la adresa participantilor. In urma unor replici de ambele parti, de cea a evreilor si de cea a istoricilor autohtoni, a iesit la iveala adevarul despre buclucasa carte a lui Nazaria sau, mai bine zis, despre deznodamantul afacerii. Alexandru Moraru, care de ceva vreme scutura {cerceteaza} arhivele in cautarea documentelor ce ar descrie soarta evreilor in Transnistria, a elaborat un material nepartinitor cu privire la acest subiect pentru a fi publicat. Astfel, Asociatia evreilor fosti detinuti in lagarele de concentrare si ghetourile fasciste, in frunte cu Svabs Roif, afland despre aceasta, i-a si propus un ajutor financiar pentru editarea unei carti. In acelasi timp, Asociatia a mai conlucrat si cu Sergiu Nazaria, care in baza materialelor adunate de Alexandru Moraru si prezentate lui Svabs Roif, prin trucare de documente a elaborat un cu totul alt continut care a aparut in cartea buclucasa (s.m.).
„In cadrul simpozionului Svabs Roif a declarat intr-un discurs contradictoriu si emotionat, imbibat cu amintiri din timpurile prigoanei evreilor in Transnistria, ca nu are nimic contra romanilor si ca a fost salvat de la moarte chiar de catre un capitan roman. El a mai declarat ca, de fapt, nu popoarele sunt vinovate de genociduri, ci anumiti indivizi care nu au nationalitate. In final, insa, a tinut sa precizeze ca in Transnistria, totusi, a fost holocaust. Totodata, el nu a explicat cum au ajuns materialele lui Moraru la Nazaria si de ce a avut mai multa incredere in ultimul istoric si nu in primul. Deductiile ies singure la iveala daca luam in considerare faima lui Nazaria cu calitatile lui deosebite de fabricant al istoriei. (s.m.)
„Fiind de acord cu parerile istoricilor ca Antonescu a fost o figura istorica contradictorie si a avut o abordare diferita fata de evrei, spre deosebire de cea a nazistilor germani, si ca, in acest sens, pe seama evreilor din Transnistria au avut de castigat averi enorme anume evreii din Bucuresti, Svabs Roif a tinut-o mortis ca in Transnistria a fost holocaust pentru ca „l-am vazut cu ochii mei”. Pozitia acestuia a fost sustinuta de inca cativa evrei din preajma, interventiile carora erau determinate mai mult de impresiile si trairile personale fixate in perioada sovietica. (s.m.)
Epilog
Desi afacerea „Holocaustul evreilor in Moldova” pare sa fi fost deconspirata in cadrul simpozionului, consecintele acesteia nu fac decat sa alimenteze patologia tranzitiei moldovenesti. Nu cred ca Svabs Roif si-ar fi dorit ca in Transnistria sa fi fost un holocaust al evreilor, caci adevarul istoric nu poate fi masluit pur si simplu prin impresii personale. Noi ne solidarizam cu evreii care au suferit in anii celui de-al doilea razboi mondial pentru ca am avut aceeasi soarta. De fapt, ei au suferit ceea ce am suferit si noi dupa venirea bolsevicilor in Basarabia. In acest sens apare chiar un paradox daca incercam a calcula care era proportia etnicilor evrei in aparatul represiv si de conducere al RSSM (s.m.).
„Chestiunea evreilor in Transnistria este una foarte sensibila. Nimeni nu neaga prigoana evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial la est de Nistru, dar aceste represii nu pot fi nicidecum numite holocaust (…) Acesta presupune o politica rasiala a statului nazist de identificare a evreilor in baza elementului rasist (marimea craniului, culoarea pielii) si nimicirea lor in masa prin camere de gazare sau ardere. Nici in Italia sau Spania fascista si in fine in Romania antonesciana nu a fost dusa o astfel de politica. Din contra. Anume prin aceste tari evreii reuseau sa scape cu viata prin fuga Ð prin porturile de la Lisabona, Palermo si … Constanta. (s.m.)
„Acest lucru este recunoscut nu doar de istoricii cu renume, dar si de comunitatea evreiasca. Bunul simt si mintea lucida nu ne permite, pur si simplu, sa generalizam si sa extindem asupra Basarabiei amploarea acestui fenomen Ð holocaust. Faptul ca Svabs Roif a supravietuit alaturi de alti camarazi evrei cu ajutorul unor soldati romani (fie din compasiune, bani sau alte cauze) este un argument in plus ca nu a fost holocaust in sensul clasic al cuvantului in dreapta {stanga} Nistrului. Nici un evreu nu a fost ars in Basarabia, iar represaliile care au avut loc s-au datorat nu politicii rasiste, ci mai degraba a fost o rafuiala socio-politica, deoarece se cunoaste la fel de bine care era situatia socio-economica a evreilor si relatiile lor de colaborare cu fortele bolsevice (incleierea {lipirea} foilor volante antiromanesti si probolsevice pe teritoriul Basarabiei. Care trebuia sa fie atitudinea autoritatilor romane pe timp de razboi in acest caz ?).(s. mele).
„Indiferent care ar fi interesele lui Svabs Roif de a face publice unele informatii despre soarta evreilor decedati in Transnistria, aceasta drama nu poate prevala, in manualele de istorie, asupra cruntei tragedii a romanilor de la est de Prut dupa cel de-al doilea razboi mondial. (s.m.) Si sa vezi ca acest lucru nu se prea gaseste in lucrarile lui Sergiu Nazaria sau ale tovarasului sau de condei Vasile Stati, oricat de lipsiti de nationalitate ar parea.
Si asta este pacat!
Gh. Marinescu”
Cum „al doilea razboi mondial” a inceput la 1 septembrie 1939, se poate include in el si Prima Ocupatie a Basarabiei si a Bucovinei de Nord (28 iunie 1940-22 iunie 1941). Credem insa ca este vorba de sechelele pricinuite de teroarea bolsevism-rusismului in memoria basarabenilor („mancurtizarea”?) – fie ca sabloane de tipul „Marele Razboi de Aparare a Patriei”, fie ca omisiuni ale unor evenimente de mare insemnatate – pentru adevar.
Pe cand un colocviu pe aceeasi tema organizat pe malul drept al Prutului? Sau asteapta ai nostri ca brazii sa devina si ei… basarabeni ?
Mai curand au sa intre in Uniunea Europeana – asa cum au intrat (cu lautarii cu ochi albastri dupa ei), in NATO, trasi – impinsi de americani si de israelieni, carora le este nu doar indiferenta, ci chiar… benefica ne-desfiintarea Securitatii.
Mai au de asteptat dambovitenii pana sa se ridice pe doua picioare.
Paul GOMA
P.S. – De la articol la articol (cu schiopatarile inerente) Tesu Solomovici face progrese: dovada ca daca vrea, este in stare sa sustina un dialog, ceea ce, pe timpurile acestea constituie o raritate.
Primele impresii despre el: proaste. L-am cunoscut – indirect – prin prestatia de acum cativa ani, cand I. Coja anuntase ca va scoate el volumul Situatia evreilor din Romania 1939-1941 – cel pe care A. Buzura, in 1994, dupa ce il tiparise, il distrusese la presiunile Comunitatii evreiesti. Consultat, Tesu Solomovici spusese – citez din memorie:
„Comunitatea nu are legatura cu distrugerea volumului; oricum, documentele acelea sunt insuportabil de antisemite”. Asa, deci: documentele sunt insuportabil de antisemite, nu, Doamne fereste si faptele evreilor, insuportabil de antiromanesti!
Al doilea moment: cand a aparut Saptamana Rosie la „Vremea”. Pe la stand a trecut si Tesu Solomovici. A citit textul de pe coperta a IV-a si a spus, in directia editorilor: „Grija mare! Grija mare! Ordonanta, ordonanta!”
Sa fi fost ingrijorare pentru soarta autorului si a editurii – din cauza „Ordonantei”?, amenintare: cu Ordonanta…? Mister. Spuneam ca Tesu Solomovici a facut progrese considerabile in dialogul angajat. De pilda cand a admis, la inceputul articolului ca in Saptamana Rosie din iunie-iulie 1940 evreii atacasera coloanele de refugiati – astfel: „comportamentul neonorabil (s.m.) al evreilor fata de soldatii romani”…
Nu-l lasa inima sa accepte intregul adevar al documentelor: relativizeaza, edulcoreaza faptele; fiindca nu „neonorabil” fusese comportamentul, ci criminal. Pe de alta parte „toaleteaza”, reducand conflictul romano-evreiesc din 1940 la soldatii romani si la evreii locali. Or eu, prin documentele produse vorbesc in primul rand despre agresiunile evreilor asupra civililor: adulti, adolescenti, copii, pana ieri colegi de scoala si prieteni cu evreii, azi batuti, scuipati, pisati de cei de varsta lor, acuzati de „fasizm”, de „regalism”, de „legionarizm”.
I-i nespus de greu sa admita ca etnia evreiasca din Basarabia si din Bucovina de Nord, in majoritatea ei a colaborat cu dusmanul neamului nostru, rusul, astfel tradandu-si patria, Romania. Ne cere si el sa nu folosim „evreii”, ci „unii evrei”, insa ei insisi, pe urmele lui Wiesel nu spun: „unii romani (au ucis)”, ci urla isteric, cu stropi: „Romanii au ucis!”.
Tesu Solomovici pune si el la indoiala memoria mea. Tertipul cu „memoria lui Goma” este ras-folosit de holocaustologi, ei nu-mi recunosc dreptul si capacitatea de a fi purtatorul memoriei parintilor, a bunicilor, a stramosilor; daca momentul cutare, prin varsta nu-l puteam memoriza, mai apoi, auzindu-l povestit, mi l-am facut al meu.
Ca raspuns si la relativizarea „unii evrei”: in catunul nostru, Mana, Orhei, la 13 ianuarie 1941, echipa enkavedistilor veniti sa-l aresteze pe tata, era, nu condusa, ci ghidata (ca stiutor de romaneste) de un evreu; inainte de a-l ridica, l-a silit pe tata, invatator basarabean din generatia Haret, sa scoata in curte cartile „burgheze, scrise cu litere regaliste” (latine) si sa le dea foc; la Orhei, tata a fost anchetat de enkavedisti evrei – ei cunosteau limba romana; comandant era G. Goldenberg; in locul tatei, director al scolii a fost numit evreul Samson – contabil… Dar la scara intregii Basarabii si la a Bucovinei de Nord? Colaborationisti s-au gasit destui si dintre romani, ucraineni, bulgari, rusi, insa aceia erau socotiti putin capabili, o faceau din oportunism, din frica, din interes material – spre deosebire de evrei: ei credeau in comunism – doar ei il inventasera. Oricate progrese a facut Tesu Solomovici pe calea adevarului istoric, nu a putut accepta adevarul documentelor: nu doar „comportamentul neonorabil” al evreilor in timpul Retragerii („Saptamana Rosie”) a facut sa se adune, sa se coaca in sufletul refugiatilor – de la uimirea fata de „ingratitudinea” evreilor, fata de strainismul lor, fata de ura-de-roman, fata de inimaginabila agresivitate a lor, mergand pana la crima – ganduri, chiar juruinte de razbunare. Ci mai ales comportamentul lor din perioada Primei Ocupatii (28 iunie 1940-22 iunie 1941), un an intreg in care „evreii” au activat nemijlocit, cu zel, cu fanatism in toate sectoarele: administratie, invatamant, economie, cultura, in lupta impotriva misticismului – si, vai: in NKVD.
Este inutil ca T. S. sa obiecteze: in Romania ocupata, nu evreii erau in varful piramidei – adevarat, dar ce adevar-adevarat poarta aceasta argutie de avocat de Buhusi? Ca Gheorghiu-Dej era seful, nu Ana Pauker? Ei si? Dej era seful Romaniei Ocupate – nu „omul lui Stalin”, supraveghetorul si al tarii cu tot cu sef; ca Bodnaras fusese parasutat inaintea aceleiasi? Ei si? Prin „Tovarasa Ana” si nu prin Bodnaras decidea Stalin soarta Romaniei; ca ministru de Interne era Teohari (ziceam ca nu era evreu) – ei, si?, Teroarea era condusa de emisarii lui Stalin: Bodnarenko, Nikolski i drughie…
Tot asa in Basarabia-Bucovina ocupate: in posturile importante erau numiti rusi – insa in cele determinante: evrei. Ce importanta ca NKVD-ul de la Chisinau avea in frunte un rus (sau un ucrainean)? Anchetatorii care stiau romaneste, deci faceau dosarele fruntasilor basarabeni arestati – cu „dovezi” din presa, cu citate din volume publicate – erau evrei: Stain, Steineman, Levin, Satkih, Israilov…
Tesu Solomovici mai are progrese de facut : ii propun sa umple el golul (istoric!) al perioadei Primei Ocupatii, 1940-1941, ca unul cu acces la arhivele NKVD. Il rugam sa ne furnizeze numele evreilor (ilustrati mai apoi in Teritoriile Ocupate; dupa 23 august '44 in Romania ocupata) a celor care, dupa 28 iunie 1940 au alergat peste Prut si s-au pus in slujba bolsevicilor. Sa ne explice el cu ce se ocupau, la Chisinau Perahim, Sorin Toma, Misa Oigenstein si Bela Iosovici, viitorii parinti ai fratilor Oisteanu. Si – si mai-cine? Si mai-cati din cei 150.000?
Ii mai propun: sa stabileasca el adevarul-istoric in privinta evreilor avand mainile pline de sange ca rezultat al „devotamentului lor fata de Uniunea Sovietica si fata de Stalin”: sa fi ramas ei pe loc, dupa 1 iulie 1941, la retragerea sovieticilor? Pe ei sa-i fi masacrat romanii? Fireste, nu. Oricat de mare fusese graba retragerii, pretioasele „cadre” nu fusesera abandonate – ci evacuate, in relativa ordine. Chiar si dinamitorii – cei din echipele care distrusesera poduri, tunele, uzine electrice, biserici, scoli – ba chiar si cladiri ale bancilor! – fusesera evacuati fara pierderi. Abandonati au fost evreii care nu colaborasera intr-atat cu bolsevicii – sau deloc – pentru a merita protectie, ei au fost de regula victime ale romanilor – daca fusesera prinsi cu arma in mana.
Iar romanii, chiar militari executand un ordin militar au fost arestati incepind din 1945, judecati, condamnati, multi executati – acum o jumatate de secol.
Pana deunazi „holocaustologii” (il radiez pe T.S. din randurile lor) nici nu voiau sa auda despre o „Saptamana Rosie”, cu atat mai putin de Anul Negru: 1940-1941, an de Ocupatie feroce, ucigasa. Dupa modelul Sorin Toma sareau cu „amintirile” de la Galati, iunie 1940, drept in vara 1941, la Zaporojie! Spre deosebire de ei, Tesu Solomovici a facut cativa pasi in directia adevarului;
– Vorbind despre securistii evrei, T.S. argumenteaza: in 1977 cand eram hartuit de Securitate nu mai existau evrei in Aparat… Ba da, insa nu despre asta era vorba, ci despre amanuntul: „hartuit de Securitate” fusesem nu doar in 1977, ci de la infiintarea ei, in 1947, cand existau cu sutele, cu miile – si el, care pretinde a-mi fi citit cartile, ignora ce scrisesem…;
– Vorbind despre campania de exmatriculari consecutiva Revolutiei Maghiare; in „Echipa de demolatori” – noi ii ziceam: „Echipa Mortii” – ii numeste pe Petre Gheorghe, pe Stefan Cruceru, insa evita sa-i pomeneasca pe Trofin si pe Ion Iliescu; – oare de ce, doar Iliescu nu mai este „presedintele tarii”?; il arata cu degetul pe „profesorul denuntator Ion Coteanu”, dar nu spune ca acela (basarabean de-al meu, din Orhei, ticalosul!) dupa razboi fusese expulzat din Franta, ca spion sovietic, dimpreuna cu Mariana si Mihai Sora, cu doctorul Herskowitz, tatal lui Alain Paruit; nu aminteste nici de principalii „profesori denuntatori” (ba chiar acuzatori in „procesul” meu din iunie 1956, Iorgu Iordan, Al. Graur, L. Tismaneanu, Radu Florian – ei imi cereau capul – noroc ca mi-l apara… Misa Novicov!);
– In finalul (acestui episod) o intrebare: Dupa modelul „Drepti intre popoare” (ne-evrei onorati pentru ca aparasera, ascunsesera, favorizasera trecerea din Ungaria in Romania a unor evrei prigoniti, uneori cu pretul vietii) vor fi existand si evrei care ii aparasera pe romani, in Saptamana Rosie, apoi in Anul Rosu (1940-1941)?, in Deceniile Rosii (1944-1965)? Care este numele lor si pentru care fapte-bune sunt cinstiti?
P.P.S. Sa fie asigurat Tesu Solomovici: nu sunt sadic, deci nu-l arunc in „cusca cu lei” a Comunitatii evreiesti.
Cat despre „violenta verbului polemic”, intr-adevar, sunt vehement, insa el, ca frecventator al facultatii de filologie, stie: polemikos = disputa aspra, razboi. Ma razboiesc prin cuvinte – pe care ma straduiesc a le pastra in limita adevarului, chiar daca uneori tonul… nu face muzica.
