Un cititor din Romania se poate intreba de ce unii de pe la noi tot revin cu obstinatie asupra cazului Transnistriei. Poate fi socotita acea zona ca fiind pamant romanesc? Nu cumva tot vorbindu-se despre Transnistria si despre situatia de acolo, am putea fi acuzati de pretentii teritoriale, revendicand un teritoriu pe care l-a stapanit vremelnic administratia Ion Antonescu? Care, dincolo de eliberarea de sub „ciuma rosie” sau de fondarea, sa zicem, a unui Teatru National romanesc la Tiraspol, cu actori regateni de prima mana, a „fondat” si lagare pentru deportatii evrei sau rromi din tara! Oare nu cumva asemenea ultime si triste amintiri ar fi mai bine sa le dam uitarii si sa nu mai privim decat pana la Tighina, cel mult, caci, nu-i asa, pana acolo s-a intins Romania „dodoloata”, reintregita?…
Sunt in cele de mai sus cateva erori fundamentale. Intai de toate, asumarea raspunderii, ca popor, a atrocitatilor comise de mai-marii natiunii intr-o vreme sau alta, inseamna o datorie, daca este sa privim cu fruntea sus viitorul european al tarii. Apoi, nu mai are rost sa mai rascolim in paginile de istorie, chiar daca adesea ne sunt favorabile. Identificarea la nesfarsit a unor posibile pamanturi romanesti nu mai poate avea aceeasi valoare ca acum 100 de ani.
Altele sunt acum accentele pe care trebuie sa le punem. Sigur, situatia din Transnistria ne intereseaza pentru ca acolo traiesc romani moldoveni. Ba, mai mult, ei sunt acolo majoritari. Un recensamant oficial in stanga Nistrului a apreciat c-ar fi 34%, in timp ce rusii sunt in proportie de 28%, iar ucrainenii Ð 26%. Si, totusi, cine trece acum prin regiune constata ca pe strada, in locurile publice, in administratie, peste tot se vorbeste o singura limba, cea rusa. Aceasta in timp ce, oficial, in asa-zisa republica „moldoveneasca” nistreana ar fi trei limbi oficiale: (in ordinea in care apar in Constitutia de la Tiraspol) moldoveneasca (se intelege limba romana, scrisa cu grafie chirilica), rusa si ucraineana. Cand vor fi aparut rusi in Transnistria? Fenomenul s-a petrecut abia dupa razboiul ruso-turc din anii 1787-1791. Mai exact, din 1792 incolo, dupa ce generalul Suvorov va fi ajuns „sa adape calul la Nistru” (dupa cum s-a scris in istoriile rusesti si sovietice). Armata lui a ocupat teritoriul si acolo a ramas. Ba, a primit ordin de la Sankt Petersburg sa-l numeasca chiar… Noua Rusie (Novorossia). De-a lungul anilor si secolelor, pe langa militari, au mai aparut numerosi alti slujbasi rusi. Desigur, multi dintre ei, care au parasit locurile natale din imensa Rusie, au crezut sincer in ideea emisa de un ideolog rus, cum ca „pamant rusesc este acolo unde se afla soldatul rus”.
Teritoriul dintre Nistru si Prut a avut aceeasi soarta dupa numai doua decenii. Iar timp de un secol batut pe muchie a stat sub ocupatie straina, care i-a schimbat pana si numele (in Basarabia), doar-doar se va uita c-a fost rupt din trupul Moldovei istorice. Doar putin peste douazeci de ani s-a mai reintors la matca vechii Moldove, care, intre timp, fondase statul roman. Dupa care a fost luat din nou sub pulpana marelui stat din est, transformat in Imperiu sovietic. Dar ramas in cadrele aceleiasi tendinte geostrategice expansioniste, mostenite inca de la Petru cel Mare. Aceleasi deportari in Siberia, aceeasi politica de rusificare, acelasi dispret imperial fata de cultura, fata de limba si istoria celor pe care i-a cucerit, toate caracteristicile care l-au determinat chiar si pe tatucul bolsevismului, pe Lenin, sa numeasca Rusia o „inchisoare a popoarelor”.
Si daca recensamantul din 1989, ultimul din perioada sovietica, constatase ca 64,5% din populatia RSS Moldovenesti erau moldoveni (romani), iar rusii doar 11% si ucrainenii Ð 10%, ei bine, proportiile erau cu totul altele imediat dupa debutul ocupatiei rusesti: in 1817, statisticile oficiale aratau ca 86% sunt moldoveni (romani), iar rusii Ð 1,5% si ucrainenii 6,5%!
Transferurile de populatie au schimbat radical compozitia etnica a Transnistriei si, mai apoi, a Basarabiei. Dar nu au schimbat nicidecum aspiratiile nationale ale celor care au continuat sa ramana majoritari. Iar aceste aspiratii au renascut, in rastimpuri, dupa perioade mai lungi sau mai scurte de restriste.
Sigur, situatia din Transnistria ne intereseaza, ar trebui sa intereseze Romania in contextul mai larg, regional, al proximitatii la Marea Neagra, iar existenta unui conflict, fie el chiar si „inghetat” (mai exact, latent), in preajma sa, nu poate decat sa-i afecteze siguranta nationala.
Sigur, situata din Transnistria si, in general, din regiunea Marii Negre intereseaza Romania si prin prisma mai noului statut al tarii de membru al NATO si de viitor membru al UE, structuri care si-au fixat sau isi vor fixa granitele lor rasaritene tocmai in aceasta zona. Este si motivul pentru care, in ultimul an, autoritatile statului roman au inscris in politica externa a Romaniei masuri care sa revigoreze rolul tarii in bazinul pontic, pe care Rusia a dorit si doreste sa-l mentina in sfera sa de influenta exclusiva sau sa-l transforme, potrivit definirii controversate a presedintelui Traian Basescu, intr-un „lac rusesc”.
In premiera, o strategie romaneasca?
Este pentru prima data cand se intrezareste o strategie romaneasca, mai mult sau mai putin coerenta, in aceasta zona. Care cuprinde, deopotriva, Transnistria si Basarabia. Cu alte cuvinte, actuala Republica Moldova. Dar si Ucraina si Georgia. Desigur, si Rusia.
Cum am amintit, masurile tind spre asigurarea sigurantei nationale a Romaniei. Ceea ce nu exclude Ð ba, din contra Ð soarta consangenilor nostri din afara actualelor granite nationale. Pe care ni-i dorim sa-i avem aproape in Europa unita.
Poate, astfel, romanii de dincolo de Prut isi vor schimba perceptia Ð indreptatita sau nu – ca au fost subestimati si chiar tradati in momente de cumpana ale istoriei. Si de-a lungul perioadei interbelice, cand Moldova de est a fost socotita un loc de ispasire a vinovatiei pentru functionari publici, militari, dascali (de-aici se va fi nascut parabola cu „jandarmul roman”!). Apoi, in iunie 1940, cand s-a raspuns periculos de defetist, fara sa se traga nici un foc de arma, la declaratia de razboi (numita si „ultimatum”) a Uniunii Sovietice. Si, mai de curand, cand in 1992, Romania s-a retras (sau a fost retrasa, tot una) de la negocierile privind Transnistria, la insistentele Rusiei.
Pentru romanii basarabeni situatia Transnistriei este privita dintr-o alta perspectiva. Este o problema de suflet, caci, dupa o convietuire de peste sase decenii, a fost despartita nu doar o etnie, ci s-au separat numeroase familii. Razboiul izbucnit in martie 1992 a pus fata in fata ca dusmani de moarte, rude de acelasi sange. Pe de o parte, atrocitatile de-atunci nu se pot uita prea repede. Dar, pe de alta parte, se doreste asternerea uitarii, care sa aduca linistea in sute si mii de familii.
De la Chisinau, Transnistria se vede si ca zona cea mai puternic industrializata a Republicii Moldova. Caci aici au fost concentrate Ð nu intamplator Ð de catre regimul sovietic cele mai multe obiective energetice, de industrie grea, electronica etc. Lipsa lor afecteaza potentialul actual al Republicii Moldova, chiar daca unele dintre ele se inscriau in complexul militar-industrial ex-sovietic.
Propunerea lui Mosanu
De aceea, va fi fost extrem de impovaratoare initiativa fostului presedinte al Parlamentului de la Chisinau, Alexandru Mosanu, distins istoric altfel, ca, imediat dupa proclamarea independentei, la 27 august 1991, in fruntea unei delegatii moldovenesti, sa poarte negocieri cu presedintele de atunci al Ucrainei, Leonid Kravciuk, pentru un posibil schimb de teritorii. Cat ar fi fost de dureros pentru el si pentru colaboratorii sai de-atunci, Mosanu si-a dat seama ca Transnistria va fi pierduta pentru Basarabia. Pentru simplul motiv ca armata rusa nu se va retrage intr-un timp rezonabil, ca Rusia nu va renunta la un avanpost care priveste spre Marea Neagra si, de-acolo, spre Mediterana… Previziune care, din pacate, s-a implinit. Dar ce propunea Alexandru Mosanu? Ideea era ca, in schimbul Transnistriei, Republica Moldova sa primeasca sudul si nordul Basarabiei, precum si nordul Bucovinei, toate aflate acum sub jurisdictia Ucrainei, si sa se refaca, astfel, estul Moldovei istorice. Presedintele ucrainean a respins categoric initiativa lui Mosanu. Din motive lesne de inteles: stia si el foarte bine, dintr-o mai veche experienta (de mai multe secole!) ca Rusia nu va parasi Transnistria.
De-aici incolo, stradaniile Chisinaului s-au indreptat spre redobandirea controlului asupra Transnistriei. Pierdut, in urma invocarii perseverente a unui pretext mult prea putin serios: declararea limbii romane (moldovenesti), in grafie latina, ca limba de stat! Iar ca o consecinta (un fel de drob de sare): posibila unire a Republicii Moldova cu Romania.
Un asemenea spectru politico-lingvistic a fost argumentul concentrarii, in stanga Nistrului, a rusofonilor din intreaga Republica Moldova. Ei s-au constituit intr-o entitate separatista, care pleda pentru mentinerea URSS (pe cand nici Rusia nu o mai dorea), pentru intrarea in Uniunea Rusia-Belarus sau macar in componenta Rusiei. Numai si numai ca Tiraspolul sa nu mai fie laolalta cu Chisinaul. Oricum, dar sa fie o „republica independenta”. Evident, sub patronajul Rusiei, a carei Armata a 14-a continua sa ramana in regiune, chiar daca si-a schimbat succesiv numele, ajungand sa-si spuna „trupe de mentinere a pacii”. O concesie maximala a Tiraspolului ar fi doar inglobarea intr-o confederatie cu Chisinaul, care i-ar pastra statutul independentei in anumite circumstante.
Un razboi in toata regula
Conflictul militar din martie-iulie 1992, despre care vorbesc acum negociatorii, a fost, de fapt, un adevarat razboi. Un razboi intre Republica Moldova (care nu dispunea, la acea vreme, de armata regulata) si Federatia Rusa (prin Armata a 14-a, cu uriasul sau arsenal, totul ascuns sub invelisul transparent al separatistilor transnistreni). Acesta a fost „razboiul cald”, recunoscut ca atare, inclusiv partile combatante, de ex-presedintele rus Boris Eltin, dar si de o decizie a Curtii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO).
In afara acelei perioade, a continuat „razboiul rece”. Dar si „negocierile”, in care Rusia Ð parte combatanta Ð si-a asumat nestingherita de nimeni si rolul de mediator, dar si de stat-garant. Linia constanta de conduita a Moscovei a fost de evitare a cooptarii la masa de negocieri a unor parti care nu s-ar conforma politicii sale. Romaniei i s-a sugerat sa paraseasca formatul initial al negocierilor, iar SUA si UE li s-a permis accesul, la 27-28 octombrie 2005, dar numai cu statut de observatori. Iar caruselul negocierilor se misca mai departe dupa acelasi scenariu. Adica fara nici un fel de rezultate concrete. Doar din cand in cand, mai apare cate un plan de solutionare a diferendului transnistrean. Ca i se spune „proiectul Primakov”, „memorandumul Kozak” sau „planul Iuscenko”(revizuit la Moscova), in sine totul nu este decat una si aceeasi tema cu variatiuni.
Proiecte, planuri…
„Proiectul Primakov”, 7 septembrie 2000. La 6 septembrie 2000, in ziarul de expresie rusa „Moldavskie Vedomosti” din Chisinau, a fost publicat textul unui document strict secret. Potrivit ziarului, citat de agentia BASA-press, documentul prevedea constituirea „statului comun – Republica Moldova”, „in hotarele fostei RSSM din ianuarie 1990”, definit ca „subiect al dreptului international, membru al ONU”. „Republica Moldoveneasca Nistreana (RMN)” este definita ca „formatiune teritoriala de stat in componenta statului comun”.
Potrivit proiectului, partile, adica „RM” si „RMN”, considera necesar sa-i ceara OSCE sa realizeze operatiunile de mentinere a pacii. „In componenta fortelor pacificatoare va intra grupul de observatori internationali ai OSCE. Baza efectivului acestor forte o va constitui contingentul militar al Federatiei Ruse si contingentul Ucrainei. Mandatul operatiunilor OSCE va fi coordonat cu toate partile”.
Proiectul Primakov preciza ca RMN ar fi putut avea propria Constitutie, in baza careia alcatuieste cele trei puteri statale Ð legislativa, executiva si judecatoreasca. Cele trei puteri ale statului comun ar fi urmat sa fie formate cu participarea RMN.
In document se arata ca relatiile dintre RM si RMN puteau fi reglementate printr-un acord, care ar fi avut valoare de act constitutional. In acelasi timp, fiecare dintre parti isi putea pastra propria Constitutie, dar care nu putea sa vina in contradictie cu acordul bilateral. Cele doua parti ar fi trebuit sa constituie, potrivit documentului, un consiliu ce avea sarcina sa elaboreze baza legislativa a statului comun si a delimitarii imputernicirilor. Din atributiile statului comun ar fi facut parte domeniile: politica externa, serviciile de frontiera, vama, transportul, sectorul energetic, telecomunicatiile. „Armata, trupele de securitate si fortele de ordine nu pot activa pe teritoriul RM si RMN fara coordonarea cu autoritatile locale”, se preciza in document. In cazul schimbarii statutului international al RM (sub aceasta formulare, folosita si de separatistii tiraspoleni, se ascunde o eventuala reunificare cu Romania a Basarabiei), RMN obtine, in mod automat, dreptul la autodeterminare politica si teritoriala.
Evgheni Primakov fusese numit de Vladimir Putin in functia de sef al comisiei de stat a Federatiei Ruse pentru reglementarea diferendului transnistrean in luna iunie 2000, dupa vizita presedintelui rus la Chisinau. Potrivit presei de la Moscova, Primakov ii propusese ex-presedintelui moldovean Lucinschi proiectul unui document „radical”, de natura sa scoata din impas negocierile cu Tiraspolul. De altfel, si sintagma „stat comun” ii apartinea aceluiasi Primakov, de pe timpul cand era in fruntea guvernului rus. Numai ca notiunea a fost interpretata diferit de cele doua parti. In timp ce Chisinaul intelegea prin aceasta ca, in „statul comun”, Transnistria va avea o larga autonomie, Tiraspolul ii dadea sensul de confederatie a doua state egale in drepturi. De altfel, liderul separatist Igor Smirnov a declarat ca diferendul nu se va stinge decat atunci cand Chisinaul va recunoaste statalitatea Transnistriei.
Evgheni Primakov s-a nascut in anul 1930. A indeplinit functiile de sef al KGB, de ministru de Externe, de prim-ministru (in timpul mandatului presedintelui Boris Eltin), apoi de lider al grupului parlamentar „Patria Ð toata Rusia”, de premier si ministru de Externe. Presedintele Vladimir Putin l-a numit in fruntea Comisiei de stat ruse pentru reglementarea conflictului transnistrean, dupa ce, in alegerile legislative din decembrie 1999, alianta „Patria-Intreaga Rusie”, formata impreuna cu partidul condus de primarul Moscovei, Iuri Lujkov, a pierdut in favoarea coalitiei „Unitatea” (pro-Kremlin). La 1 septembrie 2001, a demisionat din functia de presedinte al partidului „Intreaga Rusie” si din aceea de sef al grupului parlamentar al coalitiei „Patria-Intreaga Rusie”.
„Planul OSCE” (sau „Acordul” de la Kiev), 2-3 iulie 2002. In R.Moldova ar fi urmat sa se constituie formatiuni teritorial-statale, cu Constitutii si legislatii proprii. Noua forma de organizare a Republicii Moldova s-ar fi bazat pe „integritate statala, unitatea sistemului puterii de stat, delimitarea domeniilor de competenta si a atributiilor intre structurile centrale ale Republicii Moldova si institutiile formatiunilor teritorial-statale din componenta Republicii Moldova”.
Art.8 al proiectului prevedea ca „puterea de stat in Republica Moldova este exercitata de catre presedintele R.Moldova, de Parlament (Camera Reprezentantilor Ð formata din 71 de deputati Ð si Camera Legislatorilor Ð 30 de membri), de Guvernul Republicii Moldova, de instantele judecatoresti ale Republicii Moldova. Puterea de stat in formatiunile teritorial-statale va fi exercitata de organele puterii de stat constituite de acestea”.
Potrivit art.15, in competentele Republicii Moldova (puterii centrale) ar fi intrat adoptarea si modificarea Constitutiei si a legilor, precum si organizarea de stat a Republicii Moldova si a teritoriului ei, gestionarea proprietatii de stat, stabilirea cadrului juridic al pietei unice, reglementarile din domeniile financiar, monetar, vamal si bancar, emisiunea monetara, bazele politicii preturilor, bugetul de stat, impozitele si taxele, sistemele energetice, transporturile, caile de comunicatii, informatia si telecomunicatiile. De asemenea, politica externa si relatiile internationale, relatiile economice externe, apararea si securitatea statului, industria de aparare, stabilirea modului de cumparare si vanzare a armamentului, munitiilor si tehnicii militare, stabilirea si apararea frontierei de stat si spatiului aerian.
Art.15 definea competentele comune, printre care asigurarea compatibilitatii dintre Constitutiile si legislatiile formatiunilor teritorial-statale cu cele ale puterii centrale. Este vorba de domenii, precum apararea drepturilor si libertatilor omului si cetateanului, apararea drepturilor minoritatilor nationale, asigurarea legalitatii si ordinii de drept, problemele de posesie si folosinta asupra terenurilor, subsolului, resurselor acvatice si asupra altor resurse naturale, delimitarea proprietatii de stat, problemele generale privind educatia, invatamantul, stiinta, cultura, coordonarea in domeniul sanatatii, protectia sociala, inclusiv asistenta sociala, combaterea catastrofelor, calamitatilor naturale, epidemiilor, stabilirea principiilor generale de impozitare si taxare, legislatia administrativa, legislatia muncii, stabilirea principiilor generale de organizare a sistemului organelor puterii de stat si al institutiilor administratiei locale.
Art.18 afirma ca pe teritoriul Republicii Moldova nu se admitea stabilirea de frontiere vamale interne, de taxe si de orice alte obstacole pentru circulatia libera a marfurilor, a serviciilor si a mijloacelor financiare.
Presedintele Republicii Moldova ar fi fost ales in cadrul sedintei comune a celor doua Camere ale parlamentului (art.24). El ar fi avut dreptul sa suspende aplicarea actelor organelor puterii executive ale Republicii Moldova si ale formatiunilor teritorial-statale, in cazul in care acestea ar fi contravenit Constitutiei Republicii Moldova si legilor ei, angajamentelor internationale sau ar fi incalcat drepturile si libertatile omului si cetateanului, pana la solutionarea acestei probleme in instanta.
Potrivit art.34, partile conveneau ca eventualele divergente sa fie solutionate prin mijloace pasnice, prin negocieri, cu concursul si cu medierea statelor garante si misiunii OSCE. In acest sens, Federatia Rusa, Ucraina si OSCE pastrau calitatea de garante ale acordului (art.35).
In domeniul militar, proiectul prevedea ca partile s-ar declara de acord cu prezenta, in perioada de tranzitie, a fortelor de pace sub conducerea OSCE. Regulamentul cu privire la fortele de pace din Transnistria ar fi fost inclus intr-un document special, ce ar fi urmat sa fie semnat odata cu acest acord.
Reactii
Valeriu Cosarciuc, deputat: „Ni s-a prezentat copia Constitutiei unui stat strain. In acest document termenul „Federatia Rusa” a fost inlocuit cu cel de „Republica Moldova”, iar notiunea de „subiectii federatiei” este inlocuita cu „unitati teritoriale de stat”. Aceasta vorbeste despre faptul ca este indusa in eroare opinia publica internationala, pentru ca nu este un document al OSCE, ci o copie a Constitutiei Federatiei Ruse”.
Anatol Taranu, politolog: „Plagierea Constitutiei Federatiei Ruse arata lenevia intelectuala a autorilor acestui document si dispretul pe care il manifesta ei fata de R.Moldova. Este o continuitate a politicii de dispretuire a moldovenilor. Si daca moldovenii nu vor fi capabili sa inteleaga acest lucru si sa se opuna incercarilor de a-i „ferici” prin federalizare, viitorul copiilor lor va fi totalmente legat de sapa si de spalare a veceurilor in tarile vecine”.
Oazu Nantoi, politolog: „Faptul ca textele proiectului acordului de depasire a crizei transnistrene, prezentat de Misiunea OSCE la Kiev, si cel al Constitutiei Federatiei Ruse coincid este un indiciu clar al atitudinii dispretuitoare fata de societatea moldoveneasca”.
Gheorghe Susarenco, jurist: „Proiectul propus de OSCE vine in contradictie flagranta cu Constitutia, care prevede ca R.Moldova este un stat unitar, indivizibil. De aceea, atat opinia publica de la noi, cat si cea din strainatate ar trebui sa sesizeze conducerea noastra, pentru ca aceasta sa nu incalce Legea Suprema. Nu inteleg cum poate fi incheiat un acord intre RM care, constitutional, e un stat unitar, cu partea sa componenta – Transnistria. Asta ar insemna ca si capul meu ar putea semna un contract cu propria mana, ca aceasta sa accepte sa existe in acelasi corp. In cazul in care se va ajunge, totusi, la semnarea acestui acord, voi fi nevoit sa protestez, deoarece liderul comunist sfideaza Constitutia, pe textul careia, de altfel, a jurat. Daca poporul nostru mai are un pic de mandrie, va respinge vehement ideea federalizarii”.
William Hill, seful Misiunii OSCE de la Chisinau, considera aberante afirmatiile ca solutia federalizarii Republicii Moldova ar putea oferi un rol dominant Rusiei: „Rusia urmeaza sa devina un garant al viitorului acord, alaturi, insa, de Ucraina si OSCE. Iar OSCE nu reprezinta numai Rusia, ci in egala masura si Republica Moldova. Nu numai Rusia, ci si Republica Moldova are dreptul de veto, ceea ce inseamna ca Republica Moldova are, in egala masura, influenta asupra deciziei finale”. Cat despre eventuala largire a formatului pentagonal al negocierilor, prin atragerea SUA si a UE, Hill (american, excelent vorbitor de limba rusa) spunea foarte convins: „Deocamdata, formatul existent este capabil sa sustina procesul de negocieri”.
Memorandumul Kozak (Planul Federatiei Ruse de federalizare a R. Moldova), 17 noiembrie 2003. Rusia a propus un plan de reglementare a conflictului transnistrean, in conformitate cu care Republica Moldova urma sa devina un stat federativ, neutru si demilitarizat.
Potrivit documentului, Republica Federativa Moldova ar fi fost un stat democratic si suveran, bazat pe principiul integritatii teritoriale, cu un spatiu vamal, financiar si de aparare comun. Viitorul stat, conceput ca o „federatie asimetrica”, ar fi inclus doua entitati Ð Transnistria si Gagauzia, restul teritoriului urmand sa fie guvernat direct de puterea federala.
Componentele federatiei ar fi dispus de puteri legislative, executive si judecatoresti proprii, de Constitutie, proprietate de stat, buget si sistem fiscal independente, simbolica de stat specifica.
Presedintele viitorului stat federativ ar fi urmat sa fie ales in cadrul unui scrutin general pe termen de 5 ani (intr-un scrutin care urma sa nu fie organizat mai tarziu de 1 ianuarie 2007!), iar Parlamentul trebuia sa fie format din doua camere. Transnistriei si Gagauziei urma sa li se asigure in Senat 9 si, respectiv, 4 mandate, din totalul de 26 de mandate senatoriale. Camera Reprezentantilor putea avea, potrivit proiectului, 71 de mandate, iar detinatorii urmau sa fie alesi pe timp de 5 ani.
Proiectul prevedea ca „limba moldoveneasca” sa fie limba de stat, rusa urmand sa obtina statutul de limba oficiala pe intreg teritoriul federatiei.
Presedintele moldovean Vladimir Voronin, dupa ce a acceptat initial Memorandumul, a refuzat sa-l mai semneze, motivandu-si gestul prin lipsa unei coordonari prealabile cu OSCE, de care ar fi trebuit sa se ocupe autorii documentului, dar si din cauza unor stipulari de natura sa legitimeze nerecunoscuta republica nistreana, inainte de constituirea federatiei. In plus, Rusia ar fi obtinut dreptul de a detine – legal – in Transnistria o baza militara, pe timp de 20 de ani.
Ministrul rus de Externe, Igor Ivanov, si-a exprimat regretul in legatura cu presiunile ce le-ar fi exercitat anumite tari si organizatii pentru a determina Chisinaul sa nu semneze planul de reglementare transnistreana propus de Moscova: „Din pacate, semnarea (Memorandumului Kozak – n.n.) n-a avut loc din cauza presiunilor unor anumite state si organizatii”, a remarcat Igor Ivanov, fara a le nominaliza. Potrivit ministrului rus de Externe, din aceasta cauza „au pierdut, in esenta, toti, pentru ca reglementarea conflictului (transnistrean – n.n.) se amana iarasi pentru o perioada nedefinita”.
Dmitri Kozak
Reglementarea transnistreana, de care Dmitri Nikolaevici Kozak (sau cum i se spune, DNK) s-a ocupat in toamna lui 2003, a fost compromisa totalmente de catre inaltul functionar. Si doar succesul in acest proiect i-ar fi asigurat lui Kozak postul de sef absolut al administratiei Presedintelui. Inca in anul 2000, Aleksandr Volosin spunea ca Dmitri Kozak nu poate fi seful administratiei prezidentiale. Dar treaba s-a incheiat rusinos: presedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin a refuzat sa semneze Memorandumul, pregatit de DNK, privind reglementarea transnistreana, iar vizita presedintelui Rusiei la Chisinau a cazut.
Ulterior, devenit seful aparatului din guvernul Rusiei, Dmitri Kozak s-a aflat din nou in centrul unui scandal. De aceasta data, in legatura cu intentia de a secretiza toate documentele si actiunile guvernului. De a scoate complet guvernul din zona controlului public. Premierul Mihail Fradkov a fost nevoit Ð nu pentru prima oara Ð sa-l puna la punct pe Kozak. Si doar cu doua luni mai inainte se credea ca Fradkov va fi doar un figurant. Iar, in realitate, la conducerea guvernului ar fi ajuns Dmitri Nikolaevici Kozak, emisarul personal al Presedintelui. Viata a aratat ca e putin probabil ca Dmitri Kozak sa devina premierul de fapt.
Planul Iuscenko, iunie 2005. Proaspatul presedinte al Ucrainei, Viktor Iuscenko, a prefigurat un plan de solutionare a diferendului transnistrean, printr-o democratizare initiala. Potrivit planului, ar fi urmat sa se organizeze alegeri libere in Transnistria sub supraveghere internationala.
Planul a survenit dupa convorbirile avute cu presedintele roman Traian Basescu si cu presedintele georgian Mihail Saakasvili.
Reactii
Vasili Sova, ministrul moldovean al Reintegrarii, responsabil pentru reglementarea conflictului transnistrean: „In Transnistria, nu exista libertatea presei sau orice alta forma de libera exprimare. Autoritatile de la Tiraspol tin prizonieri politici, al caror statut a fost recunoscut de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Regiunea este sub influenta ideologica a politiei politice, asa-numitul Minister al Securitatii Statului. Daca aceste obstacole in calea democratiei nu sunt inlaturate, nici nu se pune problema stabilirii unei date concrete a alegerilor din Transnistria”.
Kimmo Kiljunen, seful delegatiei OSCE, dupa ce, anterior, vizitase Republica Moldova si Transnistria, a declarat ca OSCE ar putea organiza alegeri in Transnistria folosind modelul Kosovo. El credea ca alegerile ar putea avea loc inainte de sfarsitul anului, daca acestea ar fi conforme cu standardele internationale.
Legea cu privire la statutul juridic special pentru Transnistria, 26 iulie 2005
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la prevederile de baza ale statutului juridic special al localitatilor din stanga Nistrului (Transnistria).
Legea adoptata stipuleaza ca „in componenta Republicii Moldova se va constitui unitatea teritoriala autonoma Ð Transnistria, in a carei componenta pot intra localitatile din stanga Nistrului, in baza referendumurilor locale, organizate in conformitate cu legislatia Republicii Moldova”.
„Transnistria este parte componenta, inalienabila a Republicii Moldova si, in limita imputernicirilor stabilite de Constitutia si legile Republicii Moldova, solutioneaza problemele date in competenta ei”.
„Organul reprezentativ al Transnistriei este Consiliul Suprem, care este organul suprem al puterii legislative al Transnistriei cu drept de a adopta legi cu caracter local si alte acte normative in limita competentei sale. Consiliul Suprem este ales in baza unor alegeri libere, transparente si democratice.”
„Pregatirea si desfasurarea alegerilor in Consiliul Suprem al Transnistriei de legislatura I se vor face, cu acordul OSCE, de catre Comisia Electorala Internationala, sub mandatul OSCE si monitorizarea Consiliului Europei si in conformitate cu legislatia Republicii Moldova. Temeiul pentru desfasurarea alegerilor libere si democratice il constituie realizarea conditiilor privind democratizarea si demilitarizarea Transnistriei”.
Sovietul Suprem al Transnistriei adopta Legea fundamentala a Transnistriei, care nu va contraveni Constitutiei Moldovei.
Documentul prevede ca „judecatoriile, organele procuraturii si Directia Afacerilor Interne ale Transnistriei sunt parti componente ale sistemului unic de instante judecatoresti si ale sistemului unic de organe de drept ale Republicii Moldova si isi desfasoara activitatea de infaptuire a justitiei si de asigurare a ordinii de drept in baza legislatiei Republicii Moldova”.
„Transnistria are simbolurile sale, care se aplica alaturi de simbolurile Republicii Moldova. Limbile oficiale in Transnistria sunt limba moldoveneasca, in baza grafiei latine, limbile ucraineana si rusa.”
„Lucrarile de secretariat, corespondenta cu autoritatile publice din Moldova, cu intreprinderile si institutiile situate in afara Transnistriei se vor tine in limba moldoveneasca pe baza grafiei latine si in limba rusa”.
„Transnistria are dreptul sa stabileasca si sa intretina, in modul prevazut de legislatia Republicii Moldova, relatii externe in domeniile economic, tehnico-stiintific si umanitar.”
„Delimitarea atributiilor intre autoritatile publice centrale ale Republicii Moldova si autoritatile Transnistriei se va stabili prin Legea Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei si in conformitate cu legislatia Republicii Moldova”, se mai arata in documentul citat.
In afara de aceasta, a mai fost introdus un articol ce stipuleaza ca „adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei va fi insotita de adoptarea unui sistem de garantii interne care va fi format in baza procesului de negocieri”.
„Aceste prevederi vor servi drept baza pentru elaborarea si adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”.
Primul lucru care sare in ochi e ca Transnistria nu va fi „republica”, ci autonomie teritoriala, in a carei componenta pot intra doar localitatile „din stanga Nistrului”, si ale carei hotare ar putea sa nu coincida cu cele ale regiunii separatiste de azi, deoarece apartenenta la autonomie se determina prin referendum. Ca oras din dreapta Nistrului, Tighina nu va face parte din autonomia transnistreana. Alegerile in Consiliul Suprem al Transnistriei se efectueaza doar dupa democratizarea si demilitarizarea ei, in conformitate cu legislatia RM. Nu e clar insa daca conditiile de democratizare si demilitarizare sunt cele adoptate de Parlament la 10 iunie 2005.
Au fost eliminate prevederile de iesire a Transnistriei din componenta RM. Relatiile externe in domeniile „economic, tehnico-stiintific si umanitar” se intretin in baza legislatiei RM. Daca planul ucrainean prevede semnarea unui „acord dintre RM, Federatia Rusa, Ucraina si OSCE privind garantiile respectarii de catre RM a legii privind statutul special al Regiunii Transnistrene a RM”, legea adoptata pune accentul pe elaborarea, impreuna cu transnistrenii, a „unui sistem de garantii interne”.
Prezentand proiectul de lege in fata deputatilor, presedintele Voronin a subliniat ca nu va negocia decat „cu reprezentantii Transnistriei care vor fi alesi in mod democratic, pentru a stabili varianta definitiva a acestei legi”. Cu actuala administratie, Chisinaul va negocia doar „problemele ce tin de demilitarizarea si democratizarea regiunii”.
Intram astfel intr-o noua etapa a reglementarii transnistrene, cand actorul principal devine RM insasi. Oricine va dori sa se implice de acum inainte in procesul reglementarii nu va putea ignora acest document, fara sa aduca atingere suveranitatii si independentei RM. Toate ideile si propunerile facute din exterior vor trebui raportate la Legea cu privire la prevederile de baza ale statutului juridic special al localitatilor din stanga Nistrului (Transnistria).
Reactii
Rusia considera contraproductiva noua lege a Moldovei cu privire la statutul Transnistriei. Acest fapt se mentioneaza intr-un comentariu oficial al Departamentului de Informatii si Presa al Ministerului rus Afacerilor Externe.
„Ea (legea) complica perspectiva revenirii la masa negocierilor si eforturile mediatorilor din partea Rusiei, Ucrainei si OSCE de a acorda suportul necesar la elaborarea de catre parti a unui statut special viabil si garantat al Transnistriei in componenta Moldovei unificate”, – se mentioneaza in document.
MAE al Federatiei Ruse si-a exprimat regretul ca parlamentarii moldoveni, muncind la proiectul lor de lege, n-au considerat rezonabil sa examineze continutul lui cu acei la care urmeaza sa se refere ei nemijlocit, si au pasit pe calea gresita a masurilor unilaterale de extindere a jurisdictiei Moldovei asupra Transnistriei.
Svetlana Antonova, „ministrul” Telecomunicatiei din Transnistria: Adoptarea legii „fara consultari cu Tiraspolul, este cinism, pur si simplu”. „Negocierile pentru reglementarea conflictului au fost blocate de partea moldoveana acum un an. Din acest motiv, nu am discutat nici o varianta de statut a regiunii transnistrene”. Legea adoptata de parlamentul moldovean ar fi „o politica de sucire a mainii, cand decizii necoordonate sunt aprobate unilateral”.
Planul rusesc pentru
Transnistria,
23 octombrie 2005
Dupa ce si-a revenit dupa socul de acum doi ani, cand Moscovei i-a fost refuzat „Memorandumul Kozak”, presedintele Vladimir Putin a studiat atent experienta si modul de realizare a propunerilor ucrainene, punand la punct propriile principii fundamentale, directiile si etapele reglementarii transnistrene. Oricum, proiectul rusesc a fost prezentat drept „amendamente” la „planul Iuscenko”.
De fapt, documentul rusesc este bazat pe „Memorandumul Kozak”, dar intr-o versiune perfectionata. Ideea de baza a proiectului rus consta in crearea, pe baza celor doua republici – Moldova si Transnistria – a unui stat unic, sub denumirea de Moldavia. La fel ca si planul Iuscenko, propunerile Rusiei garanteaza realizarea recunoasterii Transnistriei ca stat cu organe reprezentative proprii, recunoscute de comunitatea internationala. In rest, de constructia statului unic se va ocupa Forumul parlamentar, infiintat de Chisinau si Tiraspol, pe baza de egalitate.
Realizarea propunerilor Rusiei presupune ca, pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, vor exista un Parlament al Republicii Moldova, Sovietul Suprem al Transnistriei si Parlamentul bicameral comun al Moldaviei. Proiectul documentului privind statutul legal al Transnistriei trebuie elaborat de catre „delegatiile speciale parlamentare” ale partilor, format, la randul lui, pe baza de paritate, si sa intre in vigoare dupa dezbaterea lui de catre toate cele trei organe legislative, cu confirmarea ulterioara prin referendum. In privinta garantiilor militare, este prevazuta o misiune de securitate, pentru care se impune un contingent international corespunzator si observatori internationali neinarmati. Reactii
Expertii moldoveni au intrevazut „continuarea sistematicei politici a Kremlinului de lichidare a Republicii Moldova ca stat suveran”, mai ales ca vizita la Chisinau a unei impresionante delegatii a Consiliului rus de Securitate este privita ca mijloc de presiune asupra conducerii moldovene.
Citim, intr-un numar recent din „Jurnalul de Chisinau”, o caracterizare avizata a atmosferei de pe cele doua maluri ale Nistrului, la vremea cand s-a votat in parlamentul de la Chisinau legea cu privire la statutul special al Transnistriei. Dar textul tinteste mai departe cand titreaza „Transnistrizarea Moldovei si voronizarea Transnistriei”.
„Vladimir Voronin trece, in ultima vreme, drept cel mai iscusit strateg cu cel mai mare prestigiu diplomatic in Europa si in intreaga lume. Se europenizeaza si se mondializeaza in doi timpi si trei miscari (…), se decomunizeaza si se desovietizeaza cat ai zice peste (…), produce in cap rapid Ð precum zice Socor (n.n. Vladimir Socor) – Ð o revolutie „oranj” (' la Iuscenko si Saakasvili!) si, iata, acum taie cu o abilitate de invidiat nodul gordian al tuturor problemelor.
Legea propusa de Excelenta sa se voteaza cu 99,99%, ca pe vremea alegerilor sovietice. (…)
Analistii politici vor comenta, cu competenta profesionala, evenimentul. Noi il vom analiza cu mijloace literare.
Transnistria se aseamana personajului-intrus dintr-o piesa a americanului Arthur Miller, care, fiind primit in calitate de chirias intr-un apartament, devine pana la urma stapanul acestuia.
Tare ne temem ca prin portile (portitele) deschise nu vom patrunde noi in Transnistria, ci Transnistria va patrunde la noi. Avem in vedere autoritatile smirnoviste de acolo, cu mentalitatea neandertalo-sovietica, cu limba rusa, cu actiunile de contrabanda, cu cazacii aparatori de teritoriu „autohton” si cu toata cutia de rele a Pandorei.
Se deschid, sub semnul legalitatii parlamentare, portile/portitele transnistrizarii actualei Republici Moldova, ribbentropizata si molotovizata in 1940.
Nu stim daca prin aceste fisuri (sa le zicem literare) se va produce si o voronizare a Transnistriei, asa cum apare, in chip naiv-utopic, in „Principiile…” adoptate.
Sa modelam, totusi, situatia in pozitiv:
– in Transnistria are loc un proces-fulger de europenizare si mondializare;
– democratia se instaureaza la toate nivelurile;
– zona este demilitarizata, toate munitiile fiind evacuate intr-o singura noapte;
– simbolurile comuniste sunt interzise, monumentalul Lenin fiind aruncat in aer fara vreun protest;
– limba romana e decretata ca limba oficiala, moldovenii sunt recunoscuti ca romani, iar regiunea ca atare drept pamant romanesc;
– Transnistria se integreaza rapid si neconditionat in Europa impreuna cu Romania.
Cititorul zambeste: nici Thomas Morus, nici Saint-Simon, nici Robert Owen nu puteau gandi asemenea proiecte utopice”.
