Afirmatiile-bomba facute de Tom Malinowski, liderul Human Rights Watch, conform carora pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu ar exista un punct de tranzit pentru islamisti retinuti de americani au incins spiritele la malul marii. Constantenii nu cred in existenta unui asemenea obiectiv CIA, lucru care insa nu inseamna ca un astfel de centru nu ar fi functionat, macar temporar, pe perioada conflictului din Irak.
„Invazia” americana a inceput in 2003. Pana atunci, US Army mai efectuase misiuni „usoare” in Dobrogea, insa fara a stationa pe aeroportul militar. Acum doi ani, un grup expeditionar de la baza Ramstein din Germania s-a instalat pentru doua luni in fosta baza de aviatie. Oficial, avioanele grele de transport asigurau sprijin tehnic pentru trupele din Irak, dar neoficial in calele aeronavelor erau urcati soldati si mijloace de lupta pentru infanterie. S-au executat atunci peste 3.000 de decolari. Practic, avioanele aterizau si decolau fara oprire, iar intreaga zona era strict monitorizata. Latura „sociala” a misiunii a fost reprezentata de o serie de lucrari de reparatii la drumurile judetene si comunale. In plus, chiar in inima bazei a fost amenajat un hangar, declarat depozit, dar care poate adaposti si o aeronava de dimensiuni mici. Singura care a scapat de „amprenta” americanilor a fost zona unde erau depozitate avioanele de lupta MIG 29 scoase din uz si unde, la o privire mai atenta, se deslusesc mai multe hangare subterane bine camuflate. In rest, americanii erau peste tot. Date fiind conditiile de colaborare deplina asigurate de statul roman, plus izolarea completa a perimetrului bazei, deschiderea unui astfel de centru pentru teroristii capturati in Irak nu pare o operatiune imposibil de realizat. Mai ales ca responsabilii cu securitatea ai „oaspetilor” s-au declarat, in repetate randuri, multumiti de facilitatile oferite de constanteni. In plus, pe toata perioada misiunii, avioanele veneau direct din Irak, realimentau si decolau spre destinatii necunoscute.
Locatie ideala
Americanii nu au ales intamplator baza Kogalniceanu. In imediata vecinatate se afla localitatea Nicolae Balcescu, unde pana nu demult a functionat un depozit de armament ce comunica direct cu baza de aviatie printr-o cale ferata. La fel de simplu se poate ajunge si in Portul Constanta, unde in zona de sud a fost amenajat un centru temporar de primire pentru elicoptere participante la misiunile de mentinere a pacii din fosta Iugoslavie. Tocmai de aceea armata SUA a muncit pe branci pentru a repara drumurile de acces si pista de aterizare din baza constanteana. Din 2003 si pana in prezent, americanii au „vizitat” de mai multe ori baza de aviatie si au folosit din plin infrastructura existenta aici.