19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDNA îl trimite în judecată pe liderul PNL Neamț. Cozmanciuc: Sunt nevinovat

DNA îl trimite în judecată pe liderul PNL Neamț. Cozmanciuc: Sunt nevinovat

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale “Apele Române”, pentru cumpărare de influenţă şi un administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la cumpărare de influenţă. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La rândul său, Cozmanciuc a declarat marţi că a luat la cunoştinţă ”cu surprindere” din comunicatul DNA că a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

Parlamentarul liberal susţine, într-o postare pe Facebook, că nu a săvârşit nicio infracţiune şi este nevinovat.

„Am luat la cunoştinţă cu surprindere, din comunicatul de presă, că procurorii DNA – Serviciul teritorial Bacău – au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Nu am săvârşit nicio infracţiune. Sunt nevinovat. Nu comentez mai multe, dar vreau să reamintesc că ‘această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie’. Mai înţeleg că abia de acum primesc şansa reală de a mă apăra”, a scris Mugur Cozmanciuc.

 

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă