Contractul denumit „Proiectare și execuție autostrada de centură București” a fost atribuit de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) unei firme cu sediul la Istanbul (Turcia), denumită Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S.
Contractul este în valoare de 750.849.942,12 lei (aproximativ 158 de milioane de euro). Această informație apare în anunțul de atribuire a licitației, care a fost publicat sâmbătă, 16 martie, pe site-ul de licitații electronice.
Un subcontractor al acestor lucrări va fi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, care va primi suma de 75.000 de lei și va asigura, în schimbul lor, servicii de diagnostic arheologic, supraveghere arheologică și cercetare arheologică preventivă.
Autostrada va fi inaugurată în anul 2022
Autostrada de centură se va realiza pe teritoriul municipiului București și al județelor Ilfov și Giurgiu.
Durata totală a contractului este de 102 luni, dintre care 12 luni perioadă de proiectare, 30 de luni perioadă de execuție și 60 de luni perioadă de garanție a lucrărilor. Cu alte cuvinte, autostrada de centură ar trebui să fie dată în folosință în termen de 42 de luni (trei ani și șase luni) de la semnarea contractului, adică pe la sfârșitul anului 2022.
Potrivit studiului de fezabilitate, autostrada de centură a Capitalei va avea o lungime totală de circa 100 de kilometri, dintre care centura de sud – 48 de kilometri și centura de nord – 52 de kilometri. Centura va avea câte două benzi de circulație pe sens, separate printr-o zonă mediană, precum și două benzi de staționare de urgență cu lățimea de câte 2,5 metri.
Pe cea mai mare parte a traseului, “viteza de proiectare” va fi de 140 de kilometri pe oră. În zonele în care configurația terenului nu va permite o asemenea viteză, va fi urmărită o “viteză minimă de proiectare” de 120 de kilometri pe oră.
Centura de sud va porni de la intersecția cu autostrada A2 (București – Constanța), trecând pe deasupra acesteia, va traversa pe un pod râul Dâmbovița, va trece printre comunele Glina și Bălăceanca, după care va ajunge la DN 4 (București – Oltenița), care ar urma să treacă pe deasupra autostrăzii de centură, pe un pasaj. Din acest punct, viitoarea autostradă de centură va merge paralel cu centura existentă și va ajunge la nordul comunei Berceni. Actuala Șosea București–Berceni (DJ 401) va trece, printr-un pasaj, pe deasupra viitoarei autostrăzi de centură.
Lotul 2 al autostrăzii de centură va porni din apropierea liniei de cale ferată București – Giurgiu, trecând pe deasupra acesteia. Autostrada de centură va traversa râul Sabar, apoi DN 5 (București –Giurgiu) și DN 6 (București–Alexandria). În acest scop, vor fi construite trei pasaje – peste Sabar, peste DN 5 și peste DN 6.
Lotul 3 al viitoarei autostrăzi de centură va traversa calea ferată București – Craiova, va traversa pădurea Berceni și va ajunge la actuala autostradă A1 (București – Pitești), trecând pe deasupra acesteia.
Pe întregul traseu al centurii Capitalei, traficul rutier va fi monitorizat printr-un sistem de televiziune cu circuit închis.
Ministrul Răzvan Cuc nu vrea să fie dezamăgit
Decizia CNAIR de a atribui contractul de execuție a centurii Capitalei unei firme din Turcia fusese anunțată, acum câteva zile, de ministrul român al Transporturilor, Răzvan Cuc. Prezent la ceremonia de semnare a contractului, ministrul Cuc i-a adresat o rugăminte, în limba engleză, reprezentantului companiei turceşti: „Vreau să vă spun încă o dată: nu ne dezamăgiţi!“.
„Sper să duceţi la bun sfârşit acest contract. Să nu deprindeţi metehnele vechi ale firmelor. Vrem să vedem o altă abordare şi o altă mentalitate“, a cerut ministrul Transporturilor.