Printr-o scrisoare deschisa adresata primului ministru Tariceanu, Confederatia Nationala Sindicala „Cartel Alfa” isi exprima ingrijorarea fata de intentia Guvernului de a majora TVA cu trei procente, ceea ce va conduce la deteriorarea nivelului de trai al romanilor. Sindicalistii, de asemenea, sunt nemultumiti de modul in care actioneaza Guvernul Romaniei, care nu mai dialogheaza cu partenerii sociali (patronate si sindicate) sau cu societatea civila, destui ministri, sprijiniti si de presedintele Romaniei, ghidandu-se dupa un sistem dictatorial, anume ca ei stiu singuri ce este bine pentru romani si pun sub semnul intrebarii existenta statului de drept. „Aceasta scrisoare va este adresata in numele cetatenilor de rand care au un venit net situat intre 270 si 800 de lei noi si care constata ca de la o zi la alta acest salariu nu mai ajunge pentru acoperirea cheltuielilor curente. Constatam ca dupa reducerea fiscala la cota unica de 16%, care a avantajat populatia salariala cu venituri mari, adica sub 10 % – 500.000 de lucratori, se doreste modificarea TVA. Desi Guvernul a lansat Programul Economic de Preaderare 2005-2008, in care va angajati la o prognoza pe urmatorii trei ani, deci o prognoza bazata pe o politica fiscala care sa fie finalizata la 1 septembrie a.c., desi presedintele Romaniei a promis o dezbatere publica referitoare la politica fiscala, desi Guvernul pe care il conduceti ar trebui sa inainteze Parlamentului cel tarziu pana pe 10 octombrie proiectul bugetului de stat pentru 2006, constatam ca nu s-a realizat nici un dialog cu partenerii sociali, dar se discuta ca angajament ferm ridicarea TVA cu 3% si reducerea cu 5% a taxelor sociale. Aceasta inseamna reducerea puterii de cumparare cu 15,8% a tuturor cetatenilor (activi si pasivi), ceea ce va conduce la reducerea nivelului de trai cu 14,78%”, se mai spune in scrisoarea deschisa, semnata de Bogdan Hossu, presedintele „Cartel Alfa”.
In lipsa unei analize cu partenerii sociali si a unei dezbateri publice, pe care le solicita de urgenta, CNS „Cartel Alfa” ameninta cu declansarea conflictului social, la care va solicita participarea tuturor organizatiilor si cetatenilor. Concret, din luna septembrie „Cartel Alfa” va trece la mitinguri, marsuri, pichete si, in final, greva, actiunile de protest solicitand implicit si schimbarea actualului Guvern.