6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecial5-1 cu Zalgiris

5-1 cu Zalgiris

CFR Cluj a devenit ieri prima formatie din istoria fotbalului romanesc calificata in finala Cupei UEFA-Intertoto, a treia competitie ca valoare organizata de forul european. Daca ne gandim, insa, ca „sita” actualului sezon a cernut formatii precum Borussia Dortmund, IFK Gotteborg, St. Etienne, Athletic Bilbao, Neuchatel Xamax, Roda Kerkrade si urma sa aleaga aseara intre Newcastle si Deportivo la Coru–a, Marseille si Lazio Roma, avem imaginea unei calificari de exceptie, care ar trebui sa fie incununata de un succes si in finala. Dupa Steaua 1989, CFR Cluj este a doua echipa romaneasca de club care se califica intr-o finala a unei competitii organizate sub patronajul UEFA.

Distractie cu lituanienii

Dupa ce au castigat in tur, la Vilnius, cu 2-1, in fata gazdelor de la Zalgiris, clujenii au repetat ieri succesul, dar la proportii mult mai mari: 5-1 (2-0)! Ceea ce initial se astepta a fi un imens dezavantaj, adica absenta din teren a lui Dorinel Munteanu, suspendat ca urmare a cumulului de cartonase galbene, s-a dovedit a fi o alarma falsa. CFR Cluj nu a resimtit absenta lui „Munti”, care si-a coordonat perfect echipa de pe margine, dovedind ca il „prinde” si aceasta ipostaza.
Jocul de ieri a fost la discretia gazdelor. Golgheterul Tilinca a fost cel care (minutul 10) a risipit, practic, indoielile privind invingatoarea, iar Jula (minutul 43) a fixat scorul pauzei la 2-0, transformand un penalty acordat ca urmare a unui fault in careul lituanian. Repriza a doua a fost si mai „anosta”, daca putem spune asa, fiind controlata total de gazde, in timp ce Zalgiris parea a fi venit in vacanta la Cluj… Coroian (minutul 50) a mai punctat o data cu o „bolta” superba, Minteuan (minutul 57) a inscris un gol superb la capatul unei actiuni personale, iar Anca (minutul 73) a inchis tabela pentru clujeni, „razbunandu-se” dupa mai multe ratari. Lituanienii au marcat si ei, pe final, golul de onoare, dar era mult prea tarziu. Un 5-1 sec, o calificare de senzatie in finala competitiei – si speram ca CFR sa nu se opreasca aici!
Dorinel Munteanu a inregistrat ieri primul succes important ca antrenor. Dupa Athletic Bilbao si St. Etienne, el se va afla in finala fata in fata cu o noua echipa, care are, pe hartie, prima sansa. Dar pana acum a dovedit ca poate trece peste un astfel de dezavantaj, asa ca pe 9 si 23 august asteptam inca o „minune”! Se poate!

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă