25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportPentru SRI nu sunt importante numele, ci siguranta nationala

Pentru SRI nu sunt importante numele, ci siguranta nationala

Serviciul Roman de Informatii sustine ca datele cerute de premierul Calin Popescu Tariceanu in legatura cu posibile legaturi economice ale unor membri ai Cabinetului sau cu mediul de afaceri vor fi transmise Palatului Victoria in cateva zile. Reprezentantii SRI spun ca vor pune la dispozitia premierului toate datele care ar putea reprezenta amenintari la siguranta nationala. Fraza care de fapt ar putea fi interpretata si ca o confirmare a celor afirmate de presedinte, intrucat se poate presupune ca daca s-a ajuns pana acolo incat e afectata siguranta nationala este deja destul de grav. Premierul a cerut aceste date dupa ce presedintele Basescu a semnalat acest lucru la o reuniune organizata la Palatul Victoria.
Sub semnatura primului ministru, depusa inainte ca acesta sa plece la Reuniunea sefilor de guvern din Europa de Sud-Est de la Salzburg, SRI a primit marti de la Guvern o solicitare scrisa. Solicitarea este explicita: Guvernul vrea cat mai repede orice informatie care ar atesta posibila influenta a unor grupuri de interese asupra ministrilor.
Marius Bercaru, purtator de cuvant al SRI, a afirmat ieri: “Vom raspunde la aceasta solicitare cum putem noi mai bine si vrem sa asiguram ca vom raspunde la orice fel de astfel de solicitari venite din partea Guvernului sau din partea beneficiarilor legali”. Dar cati dintre ministrii Cabinetului Tariceanu sunt vizati? Marius Bercaru spune ca intr-o asemenea actiune, din perspectiva SRI… nu persoanele sunt cele importante. “In conformitate cu Legea sigurantei nationale, noi avem obligatia de a sesiza toate acele amenintari la adresa sigurantei nationale. Persoanele sunt mai putin importante”, explica Bercaru.
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu, aflata si ea la Salzburg, precizeaza ca, pe baza informatiilor primite de la SRI, primul ministru va trebui sa ia o decizie. Potrivit BBC, este pentru prima data cand un premier cere public informatii de la serviciile de specialitate, legate de o eventuala identificare a grupurilor de interese economice, interese care ar avea legatura cu ministrii unui cabinet. Solicitarea nu a fost facuta insa decat dupa ce presedintele Basescu, prin vocea purtatorului de cuvant, Adriana Saftoiu, a avertizat asupra pericolului ca oameni din Executiv sa intre sub influenta unor astfel de grupuri.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă