14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăCulturăSimbolismul corpului uman - Mituri și arhetipuri în tradițiile spirituale -

Simbolismul corpului uman – Mituri și arhetipuri în tradițiile spirituale –

„Corpul vorbește, trăiește; el transmite cerința de creștere a nucleului ființei cuprins în fiecare dintre celulele sale menite a-i elibera energia. Finalitatea sa este «corpul divin», modelul său, care i s-a arătat lui Moise si a cărui imagine acesta din urmă ne-a transmis-o sub forma Arborelui Sefirotic.”

                                                                                                                                                                Annick de Souzenelle

 

Editura Herald şi Universitatea Spiru Haret au plăcerea de a vă invita într-o călătorie prin lumea miturilor, interpretărilor, arhetipurilor și simbolurilor Corpului Uman, marţi, 26 martie 2019, ora 18:30, în cadrul  evenimentului Simbolismul corpului uman – mituri și arhetipuri în tradițiile spirituale ale lumii care va avea loc la Sala Studio a Universitătii Spiru Haret din Bucureşti (Strada Ion Ghica, nr.13, sector 3).

  • Ce este corpul uman și  în ce mod este el privit în marile tradiții spirituale?
  • Care este semnificația diferitelor părți ale corpului uman și în ce relație se află ele cu Arborele Vieții ?
  • Este corpul uman doar materie sau reprezintă o componentă dintr-o realitate mai subtilă?
     

Iată câteva întrebări despre simbolismul corpului uman la care Annick de Souzenelle, celebrul antropolog francez, ne propune să reflectăm. Bazându-se pe Tradiția și simbolismul ebraice, Annick de Souzenelle ne propune să deslușim împreună tainele corpului uman, să decriptăm formele anatomice îmbrătișând o abordare interdisciplinară și interculturală. Lucrarea sa se bazează pe Arborele Sefirotic căci, dacă omul este imaginea lui Dumnezeu, imaginea corpului său este reflectarea terestră a acestui arbore despre care vorbește tradiția iudaică.

Vom povesti pe marginea cărții Simbolismul corpului uman de Annick de Souzenelle, publicată în colecția Arhetip a editurii Herald, alături de invitații speciali:
 

  • Petru Lisievici (Prof. Univ. Dr., Directorul Departamentului Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Spiru Haret)
  • Gabriela Deniz (Senior Editor, coordonator colecția Arhetip)
  • Matei Georgescu (Prof. Univ. Dr., Psihanalist)
  • Mihaela Minulescu (Prof. Univ. Dr., Psihanalist IAAP & Psihoterapeut analist formator)
  • Felicia Waldman (Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Litere a Universității București, coordonator al Centrului de Studii Ebraice)
  • Marius Vasileanu (antropolog, istoric al religiilor)
     

Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).

Totodată, vom descoperi și universul ceaiurilor naturale oferite de Ceainaria GreenTea, ce ne va întâmpina la eveniment cu un stand de prezentare. Ceainaria a fost deschisa acum 12 ani pentru toți cei care își doreau un loc deosebit, unde să poată savura o ceașcă de ceai în liniște, într-o superbă casă cu parfum interbelic și atmosferă caldă (Str. Burghelea, nr.24). Acolo veți găsi peste 100 de sortimente de ceai, iar la eveniment le vor aduce pe cele mai apreciate ca să le degustați. De asemenea, veti avea ocazia sa cumparati ceaiurile preferate.

Simbolismul corpului uman este o lucrare devenita clasică în cercurile spirituale, medicale și teologice occidentale. Doamna Annick de Souzenelle, antropolog, psihoterapeut crestin ortodox care a studiat matematica și teologia și a fost profund influentată de psihologia lui C.G. Jung, se consacră spiritualității creștine, în tainele căreia descoperă însuși sensul existentei umane. Pentru doamna de Souzenelle mythos-ul creștin este o cale vie spre realizarea potentialului uman, dar o cale al cărei limbaj a fost uitat. Această carte reprezintă un studiu fascinant și elaborat, care încearcă să readucă la viață mitul, aplicând simbolismul limbii ebraice la întelegerea Bibliei si, în mod special, a referintelor foarte numeroase la corpul uman care apar în textul sacru. Deloc întâmplător, autoarea are revelatia semnificatiei Arborelui Sefirotic – Arborele Vietii din filosofia cabalistică –, ca model arhetipal al corpului uman, descriind de fapt o autentică cale spirituală spre unirea cu divinul. Este o carte cu profunde implicatii, bogată în paralele mitologice și interpretări în spirit cabalistic ale textului biblic.

                               

Scriitoarea Annick de Souzenelle (n. 1922) a studiat inițial matematica, apoi știintele medicale, profesând un timp îndelungat ca asistentă medicală anestezistă. Ulterior a devenit psihoterapeut. S-a dedicat în timp studiului teologiei și s-a convertit de la catolicism la ortodoxie, rămânând deschisă și față de alte căi spirituale de realizare a sinelui. O carte despre corp așa cum l-a văzut, așa cum l-a simţit autoarea, o carte despre care spune că a crescut asemenea unui arbore din care a avut grijă să taie unele ramuri tocmai pentru a-l face să rodească. Totdeauna simbolismul s-a bazat pe raportul de analogie și corespondență între elementul subtil și imaginea grafică. Astfel, corpul omenesc nu poate fi decât un simbol.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Cele mai citite

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă