Din cei 100 de kilometri de autostradă care ar trebui să înconjoare Capitala, 50 de kilometri sunt realizaţi, anunță ministrul Grindeanu
Miercuri va fi dat în circulaţie Lotul 1 din Autostrada 0 Sud, un tronson de 10 kilometri, au anunțat duminică premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezenți la inaugurarea tronsonului.
Sorin Grindeanu a mai spus că, o dată cu această deschidere „se va circula pe mai mult de 33 de km de autostradă de la DN 6, adică drumul spre Alexandria, până la intersecţia cu A2”. De asemenea, anul trecut, „au fost inauguraţi 20 de km sau daţi în circulaţie 20 de km pe A0 Nord. Deci, vorbim de peste 50 de km de autostradă în jurul Bucureştiului, din aproximativ 100. Suntem cam la jumătate”, a mai precizat ministrul Grindeanu, citat de Digi24.
Prezent la inaugurare, premierul Ciolacu a completat datele furnizate de ministrul Transporturilor.
„O să se dea în circulaţie din A0, inelul sudic, încă 10 km. Asta înseamnă că din inelul sudic aproape două treimi este finalizat din A0, peste 20 de km, mi se pare, din inelul nordic. În acest moment, toată zona limitrofă Bucureştiului şi cartierele periferice vor merge pe autostradă direct până la Constanţa din zilele următoare.”
Marcel Ciolacu a mai anunțat că, în acest moment, Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, are în lucru 780 km de autostradă şi drum expres, toate fiind şantiere în lucru. În plus, sunt și aproximativ 1.500 de km de cale ferată.
„Normal, mai ales în zona rutieră, unde vă dau exemplu autostrada Moldovei şi unde sperăm anul acesta să dăm în circulaţie 140 de km, partea de cofinanţare la fondurile europene, la PNRR mai exact, este, ca şi procente, de aproape 50%. Ca să închidem tot acest inel, aici este cea mai mare parte din deficitul despre care vorbim de fiecare dată. Eu nu voi opri investiţiile. În acest ritm se dezvoltă România, lucru pe care l-au făcut şi alte state europene şi membre ale Uniunii Europene. Acelaşi lucru l-a făcut şi Portugalia şi Spania şi Italia. Este cel mai bun moment al României de investiţii, mai ales în zona de infrastructură. Fiindcă automat când ai infrastructură, cum este autostrada Moldovei, automat vor veni şi investiţiile”, a adăugat premierul.