2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu: Plafonarea RCA trebuie ridicată, când piața e așezată

Marcel Ciolacu: Plafonarea RCA trebuie ridicată, când piața e așezată

Premierul Ciolacu dă asigurări că va interveni mereu, atunci când va fi vorba despre „emoții”

Marcel Ciolacu susține că prețurile ridicate la RCA vin din „economia de piață”, notează Agerpres.

„Încercaţi să vorbiţi cu ASF şi să vedeţi dinamica preţurilor, presupun că se raportează la incidente, aşa funcţionează o economie, în funcţie de incidente se vine cu un preţ diferenţiat. Ştiţi şi dumneavoastră că, dacă aveţi un autoturism şi n-aveţi niciun incident, RCA-ul vă scade. Dacă aveţi trei incidente într-un an, RCA-ul vă creşte. Asta este economie de piaţă. Eu ce a trebuit să fac, a trebuit să plafonez într-o perioadă în care venea o emoţie, cum a fost la fier beton, cum a fost la motorină. Şi n-am lăsat ca o emoţie să se vadă în economie şi în tariful cetăţeanului. Acea emoţie a fost depăşită şi trebuie să reintrăm în regulile pieţei”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Premierul a vorbit și despre ridicarea plafonării RCA. „În momentul în care piaţa este aşezată, atunci trebuie ridicată. După cum vedeţi, din semnalele dumneavoastră, încă lucrurile se discută. Normal că preşedintele ASF o să aibă întâlniri cu toţi asiguratorii şi o să luăm măsurile cele mai bune. Repet, voi interveni mereu când e vorba de emoţii”, a mai explicat Marcel Ciolacu.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă